Un bărbos țap cornuratic,

Cu o vulpe, dineoare

Se dusesă la varatic

Ca să facă-o vânătoare.

Țapu-i tont, dar fumuratic,

Soțul său e viclean practic.

Însetați ambi de căldură,

Într-un puț s-au coborât;

După ce prin beutură

Pofta lor au răcorit,

Zis-au vulpea: En, cumătre,

Nu-i destul a s-adăpa;

Dintr-aceste oable petre

Oare, zi-m, cum vom scăpa?

Deci eu cred ca să te faci

Țap cu minte și ghibaci

Și-n a puțului părete

Brâncele-ți întinde drept,

Apoi eu pe a tale spete

Și pe cornul înțălept

Voi sui și pănă-n sară

Teafăr te voi scoate-afară.

Atunci țapul au strigat:

Bravo, ce plan minunat!

La aceste câtu-i Prutul

Nu m-agiungea priceputul!

Însă vulpea nu se-ncurcă,

Ce din puț pre țap se urcă

Și agiungând sus pre pământ

Face țapului cuvânt

Prin îndemn cătră răbdare,

Ce-i virtute foarte mare,

Zicând: Dacă maica fire

Dramuri ț-ar fi dat de minte

Măcar cât în barbă-ai fire,

Apoi în puț mai nainte

De-a intra tu ai gândi

De-acolo cum ai ieși.

Deci en vezi acuma, țape,

Din puț cine să te scape,

Ș-apoi ie mai bine samă!

Iartă dacă eu m-am tras,

Dar un interes mă cheamă,

Care nu pot ca să-l las

Orice lucru-nființezi

Rezultatul să-i prevezi.