Sârguința ș-osteneală

Pre om nu dau de sminteală.

Un sătean înavuțit,

Având zile-amu puține,

Au chemat pre fii la sine

Și așa li au vorbit:

Vă păziți vodinioare

A nu vinde-acele ogoare

Ce părinții ni-au lăsat,

C-un odor e îngropat.

Nu cunosc locul chiar unde

Acel aur se ascunde,

Dar să știți că prin răbdare

N-a fi în zadar lucrare.

Săpați câmpul de cu vară,

De la zori și pănă-n sară,

Ogorul de-o palmă lat

Nu rămâie nescurmat!

Moare-apoi a lor părinte,

Fiii zisa având în minte,

Pre odorul să nu scape

Câmpul tot încep să-l sape,

Încât lucrul timpurie

Le aduce secerie.

N-află auru nicăire,

Dar în loc de moștenire

Sfatul fu mântuitor:

Că ostineala-i chiar odor!