Vulpea, momița și fiarele

Murind Leul împărat,

Fiarele s-au adunat

Pe temeiul legei lor

Să-și aleagă-un domnitor.

Deci corona din cutie,

Ce-avu șerpele-n păstrare,

S-au fost scos în adunare

Să o cerce cui să vie.

Îns-oricâți o probuia,

Nici unuia nu-i venea.

Că deși toți aveau gust,

Având unii cap îngust,

Corona pe nas cădea,

Alții gros și cap cornut,

Încât ea n-au încăput.

Deci momița cea bufonă

Vru să cerce-acea coronă,

Face șegi și mii grimase,

Coțcării cu toate clase,

Încât cap-au lunecat

Și corona i-au întrat.

Asta aleasă ghibăcie

Minței sale dând protie,

Toate fiarele o urează,

Domnitoare o proclamează

Numai vulpei n-au plăcut

Lucrul care s-au făcut.

Tăcând a ei sentiment,

Ea-i face un compliment

Ș-au zis: Doamnă, o comoară

Zace-ascunsă lângă o moară.

Cred că altul nu o știe;

Deci aceasta după legi

Se cuvine, doamnă, ție!

Deși doamna iubea șegi,

Cu argint nu șuguia,

Ce supt stâncă-l încuia.

Spre-a nu fi deci înșălată,

Cu vulpea aleargă-ndată

Să apuce-acel odor.

Dar, aleu, a ei picior

Începu în o capcană

Ce au prins pe suverană.

Atunci vulpea au urlat

Și pe fiare-au adunat,

Iar momiței au zis: Vezi,

Vrei pe noi să guvernezi

Și nu știi a te purta

Pentru chiar persoana ta!

Așadar toți o distronă,

Declărând în deplin vot

Că puțini în lume pot

Vrednici fi de o coronă.

Share on Twitter Share on Facebook