Lâng-a Dunărei verzi râpe maiestoasă vezi matronă,

Pre scutu-i semnul lui Gioe, pe cap are o coroană.

A ei față și vestminte uric poartă vederat

Că ea-i fiia cea mai giune a lui Traian împărat.

Soarta gintelor schimbat-au ale ei trofei antice

Din semnale de vinceală în cununi de flori, de spice,

Ma din ochii scânteiază încă focul cel nestâns

Ce arată că-n vechime combătut-au și-a învins.

Aștepta, ma suferindă, în a soartei ei asprime,

Că ursita-i prezisese o ferice viitorime.

Iacă ora de pe urmă, miezul nopții a sunat,

Anul vechi, ce-i plin de sagne, ostenit și detunat,

Încărcat cu mii de grije, s-acufundă-n vecinicie;

În loc d-amare suspinuri în giur sună armonie,

Nu mai tremură pământul, mările s-a limpezit,

Preste valul a lui Traian șepte Stele a răsărit,

Anul giune, blând la față, având tâmple-ncununate.

Noua viață ni-asigură și guvernul de dreptate.

Dunărea, ce între petre pănă acuma a gemut,

Liberă în sânu-i strânge unda din Siret și Prut;

Și Anul Nou, de pace înger, a științelor făclie

Cu odoarele Europei ni aduce în Românie.

Atunci ruga cea fierbinte răsunat-au spre Apus,

Catră cele șepte Stele care pacea ni-a adus,

Să ne lumineze țara și o apere-nainte,

În ist an să ne trimată un bun Domnitor părinte,

Ce fiind a legei sânte El organ și păzitor

Să conducă patria noastră la frumosul viitor!