Când întinzi a tale aripi, o, tu, cugete-nfocate,

Și-n noianul fantaziei te înalți cu repegiune,

Căutând frumoase teme între cele luminate

Pentru lira-mi umelită, doritoare să răsune,

Ușurel, pe munte Pincio, între pinii verzi răzbate;

De virtute și frumˇsețe acolo-i videa minune,

Acolo zâna me trece pe cărările-ncântate,

Strălucind cu o lumină care niciodată-apune.

De la dânsa împrumută lină și blândă lucoare,

D-unde-amorul cu virtutea și-nțeleptul spirt derază,

Ce dau numelui aice faima cea nemuritoare.

În zadar în lume-aiure vei căta ca să se vază

Întrunite-ntr-o ființă toate-a cerului odoare,

Care către fapte-nalte nencetat însufletează.