Auzit-au Apeninul eho a durerei mele,

Ce din sân Amor îmi stoarce în tăcut-a nopței clipă;

Răsunat-au păn la istru patimile cele grele,

Ce nu vindecă Igea, nici Fântâna Aganipă.

Din a lor somn se treziră ațipite păserele,

Mai duioase se făcură fiarile-n ascunsa ripă,

Înalțară a lor frunte tupilate floricele,

Zefirul cel mai zburdatic înfrână a sa aripă.

Mai lin curseră atunce ale râurilor unde

Și naiadele duioase au ieșit din râu, din mare,

Acea patimă s-aculte care inima-mi pătrunde.

Toate-n giurul meu suspină, numai zâna pentru care

A mea inimă s-încinde la durere-mi nu răspunde,

Nici din sânul ei s-aude un suspin de îndurare!