CAPITOLUL VI.

În prima parte a călătoriei fură prea triste şi de aceea ea li se păru neplăcută şi plictisitoare. Dar pe măsură ce se apropiau de sfârşitul ei interesul lor pentru înfăţişarea unui ţinut unde urmau să locuiască le învinse tristeţea, iar priveliştea văii Barton, când intrară în ea, le înveseli. Era o regiune roditoare, împădurită, bogată în păşuni. Şi după ce drumul şerpui în lungul ei mai bine de o milă, ajunseră la casa lor. În faţă n-avea decât o curticică verde; intrară înăuntru printr-o portiţă foarte cochetă.

Ca locuinţă, căsuţa Barton, deşi mică, era confortabilă şi solidă, ca vilă însă avea lipsuri, căci era prea simplă, avea acoperiş de ţiglă, obloanele de la ferestre nu erau vopsite în verde şi nici pereţii nu erau acoperiţi cu caprifoi. Un coridor îngust ducea, prin casă, direct în grădina din spate. De o parte şi de alta a uşii din faţă se afla câte o micuţă cameră de zi, şi dincolo de ele, oficiile şi scările. Patru dormitoare şi două camere mansardate alcătuiau restul casei. Nu fusese construită de prea multă vreme şi era în stare bună. În comparaţie cu conacul de la Norland era într-adevăr mică şi sărăcăcioasă! Dar lacrimile pe care le vărsară când intrară în casă, aducându-şi aminte de fosta lor reşedinţă se uscară curând. Se-nveseliră văzând bucuria pe care le-o arătară servitorii când le văzură şi fiecare dintre ele se hotărî să pară fericită ca să nu le mâhnească pe celelalte. Era pe la începutul lui septembrie; toamna era frumoasă; şi pentru că văzură casa pentru prima dată avantajată fiind de vreme, curând îşi făcură o impresie favorabilă foarte importantă pentru părerea bună şi statornică ce aveau să şi-o formeze despre ea.

Casa avea o poziţie minunată. Chiar în spatele ei se ridicau nişte dealuri înalte şi tot la fel de o parte şi de alta a casei; unele dintre ele erau coline golaşe, altele erau împădurite sau acoperite de culturi. Satul Barton se afla aproape în întregime aşezat pe unul dintre aceste dealuri şi-ţi oferea o privelişte plăcută de la ferestrele vilei. În faţa casei perspectiva era vastă; domina întreaga vale şi ajungea până în ţinuturile de dincolo de ea. Dealurile ce înconjurau vilişoara mărgineau toată valea; ea se desfăcea din nou făcându-şi loc de-a lungul a două dintre cele mai prăpăstioase înălţimi de prin împrejurimi.

Doamna Dashwood era în general mulţumită de dimensiunile şi de mobilierul casei; căci deşi felul de viaţă pe care îl dusese până atunci presupunea nenumărate transformări indispensabile actualei lor locuinţe, pentru ea era o adevărată plăcere să-i aducă îmbunătăţiri; în momentul acela avea destui bani lichizi care să-i permită toate schimbările ce erau necesare pentru a da casei o înfăţişare mai elegantă.

— Cât despre casa în sine, spunea ea, fireşte că e prea mică pentru familia noastră, dar deocamdată o s-o aranjăm în aşa fel încât să ne simţim cât se poate de bine în ea; căci anul e pe sfârşite, aşa încât nu mai avem când să-i mai aducem îmbunătăţiri. Poate că la primăvară, dac-am să am destui bani, şi sper că îi voi avea, o să ne putem gândi să mai clădim. Aceste salonaşe sunt amândouă prea mici pentru prietenii noştri pe care sper să-i vedem adesea adunaţi aici; şi mă gândesc că poate n-ar fi rău să unesc coridorul cu unul din ele şi poate chiar şi cu o parte din celălalt, lăsând astfel restul acestuia drept antreu; această schimbare şi încă un salon ce se poate adăuga cu uşurinţă vor face din vilişoara noastră o căsuţă foarte confortabilă. Mi-ar fi plăcut ca scara să fie mai frumoasă. Dar nu ne putem aştepta la prea multe; cu toate că îmi închipui că n-ar fi o treabă prea complicată să o lărgim puţin. Am să văd eu cum au să-mi meargă treburile la primăvară şi atunci o să ne mai gândim şi la alte îmbunătăţiri ce i le-am putea aduce.

Între timp, până ar fi putut efectua toate aceste schimbări dintr-un venit de cinci sute de lire pe an, al unei femei care nu fusese niciodată obişnuită să facă economii, fură destul de înţelepte să se mulţumească cu casa aşa cum se afla; aşa că fiecare dintre ele îşi făcu de lucru, aranjându-şi cărţile şi celelalte acareturi ce le aveau. Pianul Mariannei fu despachetat şi pus la loc potrivit, iar desenele lui Elinor fură expuse pe pereţii salonaşului lor.

A doua zi, pe când erau astfel ocupate, se pomeniră, curând după micul dejun, cu proprietarul lor, care trecu să le ureze bun venit la Barton şi să le pună la dispoziţie tot ce mai aveau nevoie din casa şi grădina lui.

Sir John Middleton era un bărbat chipeş de vreo patruzeci de ani. Le vizitase la Stanhill, dar de atunci trecuse prea multă vreme ca tinerele lui verişoare să-şi mai aducă aminte de el. Faţa lui era deosebit de agreabilă şi voioasă; felul său de a se purta era tot atât de prietenos ca şi stilul scrisorii ce le-o trimisese. Părea cu adevărat mulţumit să le vadă acolo şi se interesă cu multă solicitudine dacă au tot ce le trebuie. Îşi manifestă dorinţa sinceră de a avea legături cât mai prietenoase cu familia lui şi insistă atât de mult ca ele să ia zilnic masa la Barton Park până ce-şi vor fi pus toate la punct, încât, deşi rugăminţile lui aproape că depăşiră limita politeţii, ele nu puteau în nici un caz să supere pe nimeni. Nu-şi manifestă bunăvoinţa numai prin vorbe; căci cam după un ceas de la plecarea lui primiră de la conac un coş mare cu legume şi fructe, ce fu urmat, spre seară, de nişte vânat. Insistă, pe deasupra, să le ducă şi să le aducă scrisorile de la poştă şi nu renunţă la plăcerea de a le trimite zilnic ziarele.

Lady Middleton trimisese prin soţul ei o scrisoare foarte politicoasă, arătându-şi intenţia de a-i face doamnei Dashwood o vizită, de îndată ce va fi sigură că nu le-ar incomoda şi cum la această scrisoare se răspunse printr-o invitaţie la fel de politicoasă, lady Middleton le fu prezentată chiar a doua zi.

Erau, fireşte, foarte nerăbdătoare să cunoască pe aceea de care depindea ca şederea lor la Barton să fie plăcută sau nu; înfăţişarea ei elegantă le făcu o bună impresie. Lady Middleton n-avea mai mult de douăzeci şi şase sau douăzeci şi şapte de ani; avea un cap frumos, o statură înaltă ce-ţi atrăgea imediat privirea şi o ţinută plină de graţie. Manierele ei aveau toată eleganţa care îi lipsea soţului, dar dacă ele ar fi împrumutat ceva din sinceritatea şi căldura acestuia, n-ar fi avut decât de câştigat. Şi cum vizita ei nu fu prea scurtă, admiraţia ce le-o deşteptase la început mai scăzu când îşi dădură seama că, deşi este perfect de binecrescută, e rezervată, rece şi nu prea are ce spune în afară de cele mai banale întrebări şi observaţii.

Cu toate acestea, nu duseră lipsă de conversaţie, căci sir John era foarte vorbăreţ şi lady Middleton îşi luase înţeleapta precauţie de a-l aduce şi pe copilul lor cel mai mare, un băieţel simpatic de vreo şase ani; prezenţa lui prilejui un subiect de discuţie la care doamnele recurseră adesea, căci se tot interesară cum îl cheamă şi câţi ani are, îi admirară frumuseţea, îi puseră întrebări la care primiră răspuns de la mama lui, în timp ce el se tot ascundea după fustele ei ţinându-şi capul în jos, spre marea mirare a lady-ei Middleton, care se minuna cât poate fi de timid în societate, când acasă face atâta gălăgie. Copiii ar trebui să participe la orice vizită oficială pentru a oferi un subiect de conversaţie la nevoie, în cazul de faţă, doamnelor le trebuiră zece minute să se hotărască dacă se arunca mai mult în partea mamei sau a tatălui, şi prin ce trăsătură anume semăna cu vreunul dintre ei, căci fireşte, părerile erau împărţite şi fură cu toţii uimiţi de constatările celorlalţi.

Doamnei Dashwood şi fetelor ei li se oferi în curând prilejul de a-şi spune părerea şi despre ceilalţi copii ai familiei Middleton, căci sir John nu vru să plece înainte de a i se promite că vor veni să ia masa la Barton Park a doua zi.