Capitolul IV

Curând, Harriet Smith deveni unul din oaspeţii obişnuiţi la Hartfield. Cum era iute şi hotărâtă de fel, Emma nu întârzie s-o invite, s-o încurajeze, să-i spună să vină foarte des şi pe măsură ce se cunoşteau mai bine, erau din ce în ce mai încântate una de alta. Emma îşi dăduse de la început seama cât de folositoare îi va fi Harriet ca tovarăşă de plimbare. Doamna Weston era o pierdere importantă şi din acest punct de vedere. Tatăl ei nu mergea niciodată mai departe de boschete, distanţa îi ajungea pentru o plimbare pe care iarna o numea lungă, iar vara scurtă. De când se căsătorise doamna Weston, Emma nu se plimbase mai deloc. Se avântase odată singură până la Ran-dalls, dar nu era prea plăcut. Pe Harriet Smith o putea chema oricând avea chef de plimbare şi asta devenea un avantaj important. Cu cât o vedea mai des, cu atât o aprecia mai mult, în toate privinţele şi planurile ei binevoitoare îşi găseau justificarea.

Desigur, Harriet nu era deşteaptă, dar avea o fire blândă, docilă, recunoscătoare, era străină de orice îngâmfare şi nu dorea decât să se lase condusă de către o persoană pe care o admira. Faptul că se ataşase de la început de ea era îmbucurător. Dorinţa de a se împrieteni cu oameni de lume şi capacitatea de a preţui ceea ce era distins şi inteligent arătau că nu era lipsită de gust, deşi nu te puteai aştepta de la ea să înţeleagă foarte bine lucrurile. Emma devenise de acum convinsă că Harriet Smith era exact prietena de care avea nevoie, exact acel „ceva” care lipsea din casa ei. O prietenă ca doamna Weston nu mai putea găsi. Nu exista, nici o fiinţă asemenea ei şi Emma nici n-ar fi dorit să existe. Acum era vorba de ceva cu totul diferit, de un sentiment aparte, de sine-stătător. Pe doamna Weston o iubea cu recunoştinţă şi stimă, pe Harriet o va îndrăgi pentru a o ajuta. Doamnei Weston nu avea ce să-i ofere, Harrietei îi oferea totul.

Primul pas spre a-i deveni folositoare Harrietei fu încercarea de a afla cine erau părinţii ei, dar biata fată habar nu avea. Era dispusă să mărturisească orice îi sta în putinţă, dar asupra acestui subiect întrebările rămâneau fără răspuns. Emma se văzu nevoită să-şi închipuie ce-i plăcea, dar nu putea crede că, dacă ea însăşi ar fi fost într-o asemenea situaţie, n-ar fi descoperit adevărul. Harriet nu era perspicace. Se mulţumise să creadă ce auzise de la doamna Goddard şi nu cercetase mai departe.

Vorbeau foarte mult despre doamna Goddard, despre profesoare şi despre celelalte fete, despre şcoală în general şi, dacă n-ar fi să punem la socoteală şi cunoştinţele din familia Martin de la ferma Abbey Mill, acestea ar fi fost singurele subiecte de conVersaţie. Dar familia Martin îi ocupa o mare parte din gânduri. petrecuse la ei două luni fericite şi acum era bucuroasă să vorbească despre cât de mult îi plăcuse, ce bine era şi ce minuni văzuse acolo. Emma îi încuraja dorinţa de a vorbi, amuzată de imaginea unui grup de oameni pe care nu-i cunoştea bine şi de simplitatea tinerească a Harrietei, care povestea cu atâta entuziasm că doamna Martin are „două saloane, două saloane foarte elegante, unul din ele mare cât sufrageria doamnei Goddard şi are şi o fată în casă care stă la ei de douăzeci şi cinci de ani, şi are opt vaci, două de rasa Alderneys şi una mică, de rasă velsă, mică şi foarte drăguţă, şi doamna Martin zicea, fiindcă ţinea foarte mult la ea, să fie vaca ei. Şi are şi un chioşc în grădină unde o să ia ceaiul într-o zi, la anul, un chioşc foarte frumos, mare cât pentru douăsprezece persoane.”

Câtva timp, Emma se amuză pur şi simplu, fără a se gândi la amănunte dar, când înţelese mai bine despre ce fel de familie e vorba, i se treziră cu totul alte sentimente. Rămase cu ideea greşită că familia cuprindea o mamă, o fiică şi un fiu cu soţia lui, care locuiau împreună, dar când deveni evident că domnul Martin, care era unul din personajele povestirii şi mereu era pomenit cu simpatie pentru bunătatea lui de a fi făcut un lucru sau altul, era burlac, adică nu exista nici o tânără doamnă Martin, nici o soţie în toată istoria, începu să bănuiască primejdia care o păştea pe prietena ei din partea acestor oameni ospitalieri şi cumsecade şi înţelese că dacă nu-i va purta de grijă, prietena ei putea să decadă iremediabil.

Sub imperiul acestei revelaţii, Emma începu să pună întrebări mai numeroase şi cu mai mult rost; o făcu în mod special pe Harriet să vorbească mai mult despre domnul Martin şi observă că asta îi plăcea fetei. Era ori când gata să sublinieze participarea lui la plimbările sub clar de lună şi la jocurile vesele de seară şi zăbovi mult asupra bunei lui dispoziţii şi politeţii lui. Într-o zi colindase trei mile ca să-i aducă nişte nuci, pentru că ea spusese că-i plac foarte mult, şi în orice împrejurare era aşa de îndatoritor! într-o zi l-a adus pe băiatul ciobanului în salon ca să-i cânte ei. Ei îi plăceau foarte mult cântecele. Şi el ştia puţin să cânte. Ea găsea că e foarte deştept şi înţelege totul. Avea o turmă foarte frumoasă şi chiar în timpul şederii ei acolo i s-a oferit pentru lână un preţ mai mare decât oricărui fermier din vecinătate. Ştia că toată lumea îl vorbeşte de bine. Mama şi surorile lui îl iubeau foarte mult. Doamna Martin i-a spus într-o zi (şi se înroşi spunând asta) că nimeni nu poate să aibă un fiu bun şi că, ea e sigură, că atunci când se va însura, va fi un soţ foarte bun. Nu că ea ar fi vrut să-l vadă însurat curând, nu se grăbea deloc.” „Bravo, doamnă Martin, gândi Emma, ştii foarte bine ce vrei!” „Şi când a plecat, doamna Martin a fost aşa de bună şi i-a trimis doamnei Goddard o gâscă frumoasă, cea mai frumoasă gâscă pe care a văzut-o doamna Goddard vreodată. Doamna Goddard a gătit-o într-o duminică şi le-a invitat pe toate trei profesoarele domnişoara Nash, domnişoara Prince şi domnişoara Richardson, la masă.”

— Domnul Martin presupun, nu e un om prea cult, dincolo de meseria lui? Nu prea citeşte!

— O, ba da, adică nu – nu ştiu, dar cred că a citit foarte mult – dar nu cine ştie ce. Citeşte Revista Agriculturii şi nişte cărţi care sunt puse pe pervazul ferestrei. Şi le citeşte numai pentru el, nu cu glas tare. Totuşi, seara, câteodată, înainte de partida de cărţi, ne citea şi nouă din Viaţa mondenă, foarte distractiv. Şi ştiu că a citit Vicarul din Wakefield. N-a citit însă Dragoste în pădure şi nici Copiii mănăstirii. Nu auzise de cărţile astea, până nu le-am pomenit eu, dar e hotărât să le caute de îndată ce va putea.

Întrebarea următoare fu:

— Cum arată acest domn Martin?

— O, nu e frumos, nu e frumos deloc. La început mi s-a părut chiar foarte urât, dar acum nu mi se mai pare. După un timp, nu ţi se mai pare urât. Nu l-aţi văzut niciodată? Vine din când în când la Highbury şi oricum trece călare o dată pe săptămână când se duce la Kingston. Trebuie să fi trecut de multe ori pe lângă dumneavoastră.

— Se poate. Poate l-am văzut de cincizeci de ori, fără să am idee cum îl cheamă. Un tânăr fermier, călare sau pe jos este o persoană care nu-mi atrage câtuşi de puţin atenţia. Fermierii sunt categoria de oameni cu care nu vreau să am de-a face. Dacă ar fi vorba de cineva care să-mi fie puţin inferior, dar să arate bine, poate că m-ar interesa; aş putea spera ori când să-i ajut cu ceva familia. Dar un fermier nu are nevoie de ajutorul meu şi este deci într-un fel mai presus de mine, deşi din alte puncte de vedere mai prejos, aşa că nu merită atenţia mea.

— Desigur, da. Nu prea cred că l-aţi băgat de seamă, dar el vă cunoaşte foarte bine, din vedere, vreau să zic.

— Nu mă îndoiesc, este probabil un tânăr respectabil. Ştiu că este şi, ca atare, îi doresc numai bine. Cam câţi ani crezi că are?

— A împlinit douăzeci şi patru pe opt iunie şi ziua mea e pe douăzeci şi trei, diferenţă de două săptămâni şi o zi, nu e ciudat?

— Numai douăzeci şi patru! E prea tânăr ca să se însoare.

Maică-sa are dreptate să nu se grăbească. Se pare că o duce bine cum se află şi dacă s-ar osteni să-l însoare ar regreta probabil. Peste vreo şase ani, dacă găseşte o femeie cumsecade, de acelaşi rang cu el, şi cu ceva bani, mai merge.

— Peste şase ani! Domnişoară Woodhouse, dar va avea treizeci de ani!

— Da, şi asta e cel mai devreme pentru bărbaţii care nu s-au născut cu avere. Îmi închipui că domnul Martin trebuie să muncească să-şi strângă ceva avere – nu toţi au de la început. Oricâţi bani ar moşteni când va muri tatăl său, oricât de mare îi va fi partea din averea familiei, nu contează, pentru că sunt bani necesari în afaceri, bani care circulă şi aşa mai departe. Cu toate acestea, cu hărnicie şi noroc, poate să se îmbogăţească, cu timpul. E absolut imposibil să fi strâns ceva până acum.

— Desigur, n-a strâns nimic. Dar trăiesc foarte bine. N-au valet, dar în rest nu duc lipsă de nimic, şi doamna Martin zicea că o să angajeze un băiat pe un an.

— Tare mult aş vrea, Harriet, când se va însura, oricât de târziu s-ar întâmpla asta, să nu cauţi cu tot dinadinsul să-i cunoşti soţia. Ştii, nu există prea multe obiecţii împotriva surorilor lui, pentru că, oricum, au primit o educaţie aleasă, dar asta nu înseamnă că el are perspective să-şi găsească o soţie vrednică de atenţia ta. Împrejurările nefericite în care te-ai născut ar trebui să te facă să fii foarte atentă cu cine te împrieteneşti. Nu încape nici o îndoială că eşti fiica unui gentleman şi trebuie să-ţi păstrezi dreptul la această poziţie socială prin tot ceea ce îţi stă în putinţă. Vor fi mulţi aceia cărora le va face plăcere să te umilească.

— Da, desigur, cred că sunt mulţi. Dar când vin în vizită la Hartfield, şi dumneavoastră, domnişoară Woodhouse, sunteţi aşa de bună cu mine, nu-mi mai e teamă de nimeni şi nimic.

— Văd că înţelegi foarte bine puterea influenţei, Harriet, dar aş vrea să-ţi câştigi o poziţie fermă în lumea bună, astfel încât să fii independentă chiar şi de Hartfield şi de domnişoara Woodhouse. Vreau să te văd mereu în tovărăşia unor oameni de lume şi pentru asta ar fi bine să renunţi la orice cunoştinţe nepotrivite. Prin urmare zic, dacă vei fi tot pe aici, când se va însura domnul Martin, Şi nu te laşi amăgită de prietenia cu surorile lui şi să faci cunoştinţă cu soţia lui, care va fi probabil o simplă fiică de fermier, fără educaţie.

— Desigur, da. Deşi cred că domnul Martin nu s-ar însura decât cu o fată cu carte şi cât de cât bine crescută. Totuşi, nu vreau să vă contrazic, şi sunt sigură că nu voi dori să fac cunoştinţă cu soţia lui. Le voi stima întotdeauna pe domnişoarele Martin, mai ales pe Elisabeth, şi o să-mi pară rău să renunţ la prietenia lor, pentru că sunt la fel de bine educate ca şi mine. Dar dacă e vorba să se însoare cu o femeie proastă şi vulgară, cu siguranţă e mai bine să nu mă mai duc pe la ei, dacă se poate.

Emma îi urmări reflecţiile nehotărâte şi îşi dădu seama că nu e vorba de vreun simptom îngrijorător. Tânărul fusese primul ei admirator, dar nu găsea că o mai leagă altceva de el şi socotea că nu va întâmpina nici o opoziţie din partea Harrietei dacă va încerca să pună ceva la cale în mod prietenesc.

Chiar a doua zi îl întâlniră pe domnul Martin, când se plimbau pe drumul spre Donwell. Nu era călare, şi după ce o privi respectuos, îşi întoarse ochii, cu cea mai neprefăcută încântare, către tovarăşa ei de drum. Emmei îi păru bine că are o asemenea ocazie să-l studieze; cei doi făcură câţiva paşi împreună, discutând, şi ea îşi formă deja o impresie. Înfăţişarea lui era cuviincioasă şi nu părea deloc prost, dar alte calităţi nu avea; şi dacă era să-l compari cu un gentleman, pierdea cu siguranţă tot ce câştigase din simpatia Harrietei. Harriet nu era insensibilă la bunele maniere, remarcase din proprie iniţiativă gentileţea domnului Woodhouse, cu admiraţie şi uimire. Domnul Martin arăta ca unul care nu are habar de maniere.

Rămaseră împreună doar câteva minute, pentru că nu trebuia s-o facă pe domnişoara Woodhouse să aştepte, şi Harriet se întoarse la ea în fugă, cu zâmbetul pe buze şi într-o agitaţie pe care domnişoara Woodhouse spera să o potolească.

— Închipuiţi-vă, să-l întâlnim aşa din întâmplare, ce ciudat. Spunea că, numai aşa într-o doară n-a luat-o spre Randalls. Nici nu credea că ne plimbăm pe aici. Credea că ne plimbăm spre Randalls în toate zilele. N-a putut găsi încă Dragostea în pădure. A fost aşa de ocupat data trecută când a fost la Kingston, că a uitat de ea, dar se duce mâine, din nou. Ce ciudat, să-l întâlnim din întâmplare! Ei, ce spuneţi, domnişoară Woodhouse, e aşa cum v-aţi aşteptat? Ce credeţi despre el? Găsiţi că e chiar aşa de urât?

— E foarte urât, fără îndoială, remarcabil de urât; dar asta nici nu mai contează, pe lângă lipsa lui totală de manieră. N-aveam nici un drept să mă aştept la cine ştie ce şi nici nu mă aşteptam, dar n-aş fi crezut să fie aşa de caraghios, fără nici o ţinută. Mi-l închipuiam, drept să-ţi spun, cu mult mai bine.

— Desigur, zise Harriet, cu o voce umilită, nu e atât de nobil ca un nobil adevărat.

— Cred, Harriet, că de când ne cunoşti ai avut ocazia, şi nu o dată, să întâlneşti nişte nobili adevăraţi şi eşti probabil şi tu izbită de deosebirea dintre ei şi domnul Martin. La Hartfield ai văzut nişte bărbaţi cu adevărat culţi şi binecrescuţi. M-ar mira dacă, după ce i-ai văzut, nu ţi-ai da seama că domnul Martin e dintr-o speţă inferioară şi nu te-ar uimi faptul că l-ai găsit simpatic până acum. Nu ai încă sentimentul ăsta? N-ai fost izbită? Sunt sigură că trebuie să fi fost izbită de stângăcia lui şi de bruscheţea manierelor sale, şi de grosolănia vocii, care nu mi s-a părut deloc a fi modulată.

— Bineînţeles că nu e ca domnul Knightley. Nu are ţinută şi nici nu păşeşte ca domnul Knightley, acum văd diferenţa. Dar domnul Knightley e un bărbat atât de bine!

— Nu se poate compara cu cea a domnului Martin. Nu găseşti nici într-o sută unul pe faţa căruia să se citească atât de clar cuvântul «gentleman», ca la domnul Knightley. Dar el nu e singurul gentleman cu care te-ai obişnuit în ultima vreme. Ce zici de domnul Weston sau de domnul Elton? încearcă să-l compari pe domnul Martin cu vreunul din ei. Compară felul în care se poartă, merg, vorbesc, păstrează tăcerea! Trebuie să vezi deosebirea.

— O, da, e o mare deosebire. Dar domnul Weston e aproape bătrân. Domnul Weston trebuie să aibă patruzeci, cincizeci de ani!

— Ceea ce dă mai mare valoare bunelor sale maniere. Cu cât cineva îmbătrâneşte, cu atât e mai important să aibă maniere; căci vorbitul tare, grosolănia şi stângăcia devin mai supărătoare şi mai dezgustătoare cu vârsta. Ceea ce se poate trece cu vederea la tinereţe e detestabil la bătrâneţe. Domnul Martin e acum stângaci şi repezit, cum va fi el la vârsta domnului Weston?

— Nu se poate spune, într-adevăr, răspunse Harriet, destul de serioasă.

— Dar se poate ghici. Va fi un fermier grosolan şi vulgar, total indiferent la aspectul lui exterior şi care se gândeşte numai la câştig.

— Aşa va fi? Asta e foarte rău!

— Afacerile lui l-au făcut deja grosolan şi asta reiese foarte clar din faptul că a uitat să întrebe de cartea pe care i-o recomandaseşi tu. Se gândeşte prea mult la bani ca să se mai poată ocupa şi de altceva, şi e şi normal pentru un om care vrea să facă avere. Ce are el de-a face cu cărţile? N-am nici o îndoială că va strânge avere, cu timpul va deveni bogat, iar faptul că e analfabet Şi necioplit nu trebuie să ne deranjeze pe noi.

— Mă întreb cum de-a uitat, în legătură cu cartea, fu tot ce Harriet putu răspunde, pe un ton de gravă neplăcere, pe care Emma găsi de cuviinţă s-o lase să se dezvolte de la sine. De aceea, pentru câtva timp, nu mai zise nimic. Începu un alt subiect astfel:

— Într-o privinţă, poate domnul Elton este superior prin manierele sale domnului Knightley şi domnului Weston. E mai delicat. Poate fi mai degrabă dat de exemplu. Domnul Weston e deschis, iute, aproape nepoliticos şi asta place la toată lumea, dar ii stă bine numai lui, care e mereu bine dispus, dar nu e ceva care să poată fi recomandat şi altora. La fel şi cu maniera directă, decisă, de stăpân, a domnului Knightley, deşi lui i se potriveşte; silueta şi înfăţişarea sa, poziţia lui socială îi permit asta; dar dacă vreun tânăr ar încerca să-l imite, ar deveni nesuferit. Dimpotrivă, domnul Elton poate servi drept model oricărui tânăr. Domnul Elton e bine dispus, vesel, politicos, gentil… În ultima vreme, mi se pare că a devenit foarte gentil. Nu ştiu dacă vrea să câştige favorurile vreuneia din noi, printr-un surplus de delicateţe, dar mi se pare că este chiar mai delicat decât era înainte. Cred că, dacă vrea ceva, e să-ţi placă ţie. Nu ţi-am spus ce-a zis despre tine zilele trecute?

Apoi repetă o apreciere personală pe care o scosese de la domnul Elton şi pe care acum o putea pune în valoare; iar Harriet se înroşi, zâmbi şi spuse că pe domnul Elton l-a găsit întotdeauna simpatic. Emma decisese să se folosească de domnul Elton însuşi pentru a-l scoate pe tânărul fermier din capul Harrietei. Socotea că ar fi o căsătorie minunată şi că ar avea acum o ocazie sigură să-şi aroge meritul de a o fi pus la cale. Îi era numai teamă că toată lumea îşi va da seama şi o va prevedea. Totuşi, nu era probabil ca cineva să i-o ia înainte, căci ideea îi trecuse prin cap chiar din prima seară a sosirii Harrietei la Hartfield. Cu cât se gândea mai mult, cu atât i se părea mai potrivită. Situaţia domnului Elton era foarte prielnică, el însuşi era un gentleman şi nu avea prieteni sau rude de joasă speţă; în acelaşi timp, nu era dintr-o familie care să facă obiecţii la îndoielnica origine a Harrietei. Avea o casă îndestulată pentru ea, şi după câte îşi închipuia Emma, un venit destul de mare, căci, deşi parohia Highbury nu era întinsă, se ştia că el mai are şi nişte proprietăţi. Îl aprecia pentru că era un tânăr bine dispus, cu bune intenţii şi respectabil; ştia şi înţelegea tot ce trebuia despre lume.

Avusese deja o satisfacţie să-l audă spunând că Harriet e frumoasă, ceea ce, credea ea, cu desele întâlniri de la Hartfield, era de ajuns ca el să se îndrăgostească, iar în ce o privea pe Harriet, nu încăpea îndoială că numai ideea că el îi acordă atenţie va atârna greu în balanţa sentimentelor ei. Era realmente un tânăr foarte simpatic, care ar fi plăcut oricărei femei cu bun simţ. Lumea îl socotea foarte frumos, se bucura de admiraţia generală, deşi nu şi de a Emmei, pentru că îi lipsea acea distincţie a trăsăturilor pe care ea o considera strict necesară. Dar fata asta, care putea să fie încântată că un oarecare Robert Martin se duce călare după nuci de dragul ei, va fi cu atât mai uşor cucerită de admiraţia domnului Elton.