Capitolul V

— NU ŞTIU, DOAMNA WESTON, CE PĂRERE aveţi dumneavoastră, zise domnul Knightley, despre această intimitate dintre Emma şi Harriet Smith, dar eu cred că nu duce la nimic bun.

— La nimic bun? Chiar credeţi că nu duce la nimic bun? De ce?

— Cred că prietenia asta îi strică atât uneia, cât şi celeilalte.

— Mă surprinde ce spuneţi, domnule! Emma n-are cu ce să-i strice Harrietei şi, pentru că îi oferă o nouă preocupare, s-ar putea spune că nici Harriet nu-i strică Emmei. A fost o mare plăcere pentru mine să observ cum s-au împrietenit. Ce păreri deosebite avem! Să crezi dumneata că prietenia asta le strică! Bineînţeles că de aici o să începem să ne certăm, ca de obicei, când e vorba despre Emma, domnule Knightley.

— Poate credeţi că am venit dinadins să mă cert cu dumneavoastră, ştiind că Weston e plecat şi că sunteţi singură pe câmpul de bătălie.

— Domnul Weston ar fi fără îndoială de partea mea dacă ar fi aici, pentru că are aceeaşi părere ca şi mine asupra acestui subiect. Chiar ieri vorbeam despre asta şi căzusem de acord că Emma a avut noroc să găsească la Highbury o fată cu care să se poată împrieteni. Domnule Knightley, nu vă pot socoti un bun judecător în acest caz. Sunteţi obişnuit cu viaţa de unul singur şi nu ştiţi cât de mult face să ai un tovarăş; şi probabil că nici un bărbat nu Ştie ce bine se simte o femeie în compania cuiva de acelaşi sex, mai ales dacă aşa a fost obişnuită. Îmi închipui ce obiecţii aduceţi Harrietei Smith. Nu dovedeşte superioritatea pe care o prietenă a Emmei ar trebui să o aibă. Dar, pe de altă parte, cum Emma vrea să o facă să ştie mai multe, va fi un imbold şi pentru ea însăşi să citească mai mult. Vor citi împreună. Stiu că doreşte asta din tot sufletul.

— Emma dorea din tot sufletul să citească mai mult de când avea doisprezece ani. Am văzut foarte multe liste întocmite de ea, liste de cărţi foarte bune pe care voia să le citească în întregime, foarte bine alese, foarte bine ordonate, după alfabet sau după alte criterii. Lista pe care a întocmit-o pe când avea numai paisprezece ani, mi-aduc aminte, dovedea o maturitate de gândire remarcabilă. Am şi păstrat-o câtva timp şi probabil că acum a întocmit o listă şi mai bună. Dar mi-am pierdut speranţa că Emma ar putea să citească în mod conştiincios. Nu se va supune niciodată la ceva care cere muncă şi răbdare şi nu va renunţa la imaginaţie în favoarea raţiunii. Acolo unde domnişoara Taylor n-a reuşit s-o stimuleze Harriet Smith nu are nici o şansă. N-aţi fost în stare s-o convingeţi să citească nici jumătate din cât aţi fi dorit, ştiţi foarte bine.

— Probabil, răspunse doamna Weston, aşa gândeam pe atunci dar de când ne-am despărţit, nu-mi mai aduc aminte dacă Emma făcea ceva împotriva dorinţelor mele.

— Desigur, nu v-ar face plăcere să vă amintiţi ceva supărător, zise domnul Knightley, cu înţelegere, şi se opri pentru câteva clipe.

— Dar eu, adăugă el curând după aceea, care am fericirea de a fi rămas imparţial, trebuie să văd, să aud, să-mi amintesc. Emma e o răsfăţată, pentru că a fost cea mai deşteaptă din familie. Când avea zece ani, a avut nenorocul să găsească răspunsul la întrebări care o încurcau pe sora ei la şaptesprezece. A fost totdeauna iute şi sigură de ea, Isabella era înceată şi timidă. Şi, la doisprezece ani, Emma era stăpâna casei şi a dumneavoastră a tuturor. Mama ei, pe care a pierdut-o, era singura persoană care îi putea ţine piept. Îi moşteneşte calităţile şi probabil că ei i s-ar fi supus.

— Domnule Knightley, cred că dacă ar fi trebuit să plec de la familia Woodhouse, să-mi caut un alt post, nu dumneavoastră eraţi omul de la care să cer o recomandare. N-aţi spus nimănui o vorbă bună despre mine. Sunt sigură că m-aţi socotit, dimpotrivă, foarte puţin capabilă pentru slujba pe care o aveam.

— Da, zise el zâmbind. Aveţi un loc mai bun aici, sunteţi foarte capabilă pentru slujba de soţie şi nu pentru cea de guvernantă. De altfel, cât aţi stat la Hartfield, nu aţi făcut altceva decât să vă pregătiţi pentru a deveni o bună soţie. Poate că nu i-aţi dat Emmei o educaţie completă, aşa cum ar fi fost de aşteptat din partea dumneavoastră, în schimb aţi primit o foarte bună educaţie de la ea, într-o privinţă legată direct de căsnicie. Aţi învăţat să vă supuneţi şi să faceţi ce vi se cere. Dacă Weston m-ar fi rugat să-i recomand o soţie, aş fi spus cu siguranţă: domnişoara Taylor.

— Mulţumesc, domnule, dar pentru un om ca domnul Weston nu e greu să fii o bună soţie.

— De aceea, să spun drept, mi-e teamă că vă irosiţi deprinderile de pomană şi că, fiind gata să înduraţi, nu veţi avea nimic de îndurat. Totuşi, să nu disperăm. Weston poate să se supere, din senin, ca tot omul căruia îi merge bine, sau poate fiul îi va aduce cine ştie ce pacoste pe cap.

— Sper că nu! Nu se poate. Nu, domnule Knightley, dinspre partea asta nu ne putem aştepta la rele.

— Nici eu nu mă aştept, de altfel. Voiam numai să înşir posibilităţile care există. Nu am pretenţia, ca Emma, că am geniu la ghicit şi preziceri. Sper din toată inima că tânărul are meritele unui Weston şi averea unui Churchill. Dar, Harriet Smith, n-am terminat cu Harriet Smith! Cred că e cea mai proastă alegere pe care putea s-o facă Emma. Nu ştie nimic şi se uită la Emma ca şi când ea ar şti totul. E o linguşitoare prin tot ce face, cu atât mai păgubitoare cu cât e sinceră! Ignoranţa ei e o permanentă linguşire pentru Emma. Cum poate Emma să-şi închipuie că mai are ceva de învăţat, când Harriet îi oferă încântătoarea ocazie de a se arăta superioară? în ce o priveşte pe Harriet, aş spune că nici ea nu are de câştigat din prietenia asta. Hartfield o va umple de ifose şi astfel o va exclude din celelalte locuri pe care le-ar putea frecventa. Va deveni exact atât de manierată cât să nu se mai simtă bine printre aceia din a căror categorie face parte, prin naştere şi poziţia ei socială. Poate greşesc, dar nu cred că teoriile Emmei pot da unei fete tărie de caracter sau capacitatea de a se adapta în mod raţional la diferite împrejurări din viaţă. Emma poate numai s-o cizeleze puţin.

— Nu ştiu, poate eu am mai multă încredere în capacităţile Emmei, sau poate mă interesează mai mult situaţia -ei prezentă, dar nu m-aş plânge de prietenia asta. Ce bine arăta seara trecută!

— A, dumneavoastră preferaţi să vorbiţi despre fizicul şi nu despre mintea ei! Foarte bine, nu voi încerca acum să neg că Emma e drăguţă.

— Drăguţă? Dar e frumoasă, domnule. Vă puteţi imagina o femeie mai aproape de perfecţiune decât Emma, la chip şi la trup?

— Nu ştiu ce mi-aş putea imagina, dar mărturisesc că rar am văzut un chip care să-mi placă mai mult. Dar, ca vechi prieten, sunt probabil părtinitor.

— Asemenea ochi, cu adevărat căprui, şi aşa strălucitori, trăsăturile fine, ţinuta zveltă şi obrazul ca o floare. Tocmai cât trebuie de înaltă şi subţire, şi dreaptă! Respiră sănătate, nu numai prin bujorii obrajilor, dar şi aşa, cum merge, cum îşi ţine capul, cum se uită. Se spune câteodată despre câte un copil că e „icoana sănătăţii”. Emma mă face întotdeauna să mă gândesc la icoana sănătăţii unui om mare. E drăgălăşenia întruchipată, domnule Knightley, nu-i aşa?

— Are un fizic fără cusur, într-adevăr, răspunse el. Sunt întru totul de acord cu dumneavoastră. Îmi place să mă uit la ea şi aş adăuga la laudele dumitale pe aceea că nu e încrezută. Având în vedere frumuseţea ei, e de mirare cât de puţin o preocupă; vanitatea ei are altă sursă. Doamnă Weston, mie tot nu-mi place prietenia ei cu Harriet Smith, şi tot cred că le strică la amândouă.

— Şi eu, domnule Knightley, rămân încredinţată că nu le strică deloc. Cu toate micile ei cusururi, Emma e o fată minunată. Unde găseşti o fiică mai bună, o soră mai iubitoare şi o prietenă mai adevărată? Nu şi nu, ea are toate însuşirile în care se poate avea încredere, nu va face rău nimănui, nu va comite nici o greşeală gravă; dacă greşeşte o dată, are de o sută de ori dreptate.

— Foarte bine, nu vă mai bat la cap. Emma va fi un înger, şi eu îmi păstrez veninul până la Crăciun, când vor veni John şi Isa-bella. John o iubeşte pe Emma cu o dragoste raţională, nu oarbă, şi Isabella e totdeauna de acord cu el, în afară de cazul că e vorba de copii. Sunt sigur că vor fi de părerea mea!

— Ştiu că o iubiţi cu toţii prea mult ca să fiţi nedrepţi sau răi cu ea;dar, iertaţi-mă, domnule Knightley, dacă îmi dau libertatea, consider, ştiţi, că am privilegiul de a vorbi în numele mamei ei, libertatea de a spune că nu cred că duce la nimic bun să se discute atâta despre prietenia asta cu Harriet Smith. Iertaţi-mă, vă rog, dar chiar dacă veţi ajunge la concluzia că prietenia lor este dăunătoare, nu vă puteţi aştepta ca Emma, care n-are de dat socoteală decât tatălui ei, care e de altfel perfect de acord cu ea, să pună capăt acestei relaţii, atâta timp cât ei îi face plăcere. De atâţia ani, treaba mea este să dau sfaturi, aşa că, domnule Knightley, să nu vă mire că îmi practic încă meseria.

— Deloc, strigă el. Vă mulţumesc foarte mult pentru sfat. E foarte bun şi va avea o soartă mai bună decât au avut sfaturile dumneavoastră până acum, pentru că îl voi urma.

— Doamna John Knightley se sperie repede şi poate să se îngrijoreze de soarta surorii ei.

— Prea bine, doamnă, îmi voi păstra grijile pentru mine. Emma mă interesează în mod sincer. Isabella, deşi îmi e mai apropiată, fiindu-mi cumnată, nu mi-a trezit un interes mai mare, poate nici atât. E un fel de nelinişte şi curiozitate în ceea ce simt pentru Emma. Mă întreb ce-o să se întâmple cu ea?

— Şi eu. zise doamna Weston, mă întreb mereu.

— Întotdeauna spune că nu vrea să se mărite, ceea ce nu înseamnă, bineînţeles, nimic. Dar nu am idee dacă a văzut vreodată un bărbat care să-i placă. N-ar fi rău să se îndrăgostească de cineva care să-i merite iubirea. Aş vrea s-o văd pe Emma îndrăgostită şi cuprinsă de îndoieli, i-ar face bine. Dar nu e nimeni prin împrejurimi s-o cucerească şi iese atât de rar.

— Într-adevăr, nu prea are motive să-şi schimbe hotărârea, zise doamna Weston; şi e aşa de fericită la Hartfield., N-aş vrea să se nască o dragoste care să-i creeze dificultăţi bietului domn Woodhouse. Deocamdată nu-i recomand Emmei să se mărite, deşi nu vreau să fie lipsită de bucuria asta, te asigur.

Cu aceste vorbe, doamna Weston voia să ascundă nişte planuri dragi ei şi domnului Weston asupra acestei probleme. Cei de la Randalls aveau nişte dorinţe cu privire la Emma, dar nu voiau să fie bănuite. Domnul Knightley trecu, repede şi liniştit, la un alt subiect.

— Ce crede Weston despre vreme? O să plouă? Şi o convinse astfel că nu mai avea nimic de spus şi de presupus despre Hartfield.