CAPITOLUL XII
DOMNUL KNIGHTLEY URMA SA IA MASA împreună cu ei, deşi împotriva voinţei domnului Woodhouse căruia îi plăcea ca în prima zi s-o aibă pe Isabella numai pentru el. Emma hotărâse totuşi astfel, din spirit de dreptate. Pe lângă faptul că se gândise la ce i se cuvine fiecăruia dintre fraţi, mai era şi plăcerea de a-i procura domnului Knightley invitaţia cuvenită, în semn de uitare a discuţiei pe care o purtaseră în contradictoriu.
Spera să devină din nou prieteni, şi credea că e timpul să se împace. Nu putea fi vorba de o împăcare propriu-zisă. Ea, desigur, nu greşise cu nimic, iar el nu-şi va recunoaşte greşeala. Nu se punea problema de a face concesii, dar era timpul să arate că a uitat cearta şi speră că prietenia lor va reînvia, mai ales că, la venirea lui, ea ţinea în braţe pe fetiţa cea mai mică a Isabelei (care avea numai opt luni şi era pentru prima oară în vizită la Hartfield) dansând şi legănând-o prin cameră. Chiar aşa se şi în-tâmplă, căci, deşi el începu prin a o privi sever şi a-i pune întrebări scurte, curând ajunse să vorbească despre ei toţi în mod firesc şi luă copilul din braţele Emmei, cu toată lipsa de ceremonie a unuia de-ai casei. Emma simţea că sunt din nou prieteni şi, cum această convingere îi dădu mai întâi satisfacţie şi apoi ideea de a fi puţin obraznică, nu se putu opri de la a zice, în timp ce el admira fetiţa:
— Ce bine că avem aceeaşi părere despre nepoţii şi nepoatele noastre. Cât priveşte bărbaţii şi femeile în general, avem câteodată păreri diferite, dar în privinţa copiilor observ că suntem totdeauna de acord.
— Dacă ai gândi firesc, când apreciezi bărbaţii şi femeile şi nu te-ai lăsa târâtă de fantezie şi de capriciu, firesc, aşa cum gândeşti când e vorba de copii, am putea să avem întotdeauna aceleaşi păreri.
— În mod sigur, neînţelegerile dintre noi se nasc totdeauna din greşelile mele.
— Da, zise el zâmbind, şi pe bună dreptate. Aveam şaisprezece ani când te-ai născut.
— O diferenţă substanţială, răspunse ea, şi, fără îndoială, în acea perioadă a vieţilor noastre îmi erai mult superior, ca înţelepciune. Dar, nu cumva, în cursul a douăzeci şi unu de ani, minţile noastre au devenit ceva mai apropiate?
— Da, mult mai apropiate.
— Totuşi, nu destul pentru a-mi da mie şansa să am dreptate când opiniile noastre diferă.
— Am totuşi asupra ta avantajul a şaisprezece ani în plus de experienţa şi pe acela că nu sunt o tânără drăguţă şi un copil răsfăţat. Haide, dragă Emma, să fim din nou prieteni şi să nu mai vorbim despre asta. Spune-i mătuşii tale, micuţă Emma, să-ţi dea un exemplu mai bun, să nu mai reînnoiască supărările şi că, dacă atunci n-a greşit, greşeşte acum.
— Adevărat, strigă ea, foarte adevărat. Micuţa Emma, atunci când te faci mare să fii o femeie mai de treabă decât mătuşa ta. Să fii cu mult mai deşteaptă şi cu mult mai puţin încrezută. Acum. domnule Knightley, numai un cuvânt, două, şi am terminat şi trebuie să-ţi spun că argumentele mele nu s-au dovedit a fi neîntemeiate, îmi place să cred că domnul Martin nu este foarte, foarte rău dezamăgit.
— E cât se poate de dezamăgit, sună răspunsul lui scurt.
— Ah, într-adevăr? îmi pare foarte rău! Hai să ne dăm mâna!
Îşi strânseră mâinile cu multă cordialitate şi imediat după aceea îşi făcu apariţia domnul John Knightley şi formulele: Ce mai faci, George?« „Bine, mulţumesc, dar tu John?”, se succedară conform manierei britanice, ascunzând sub un calm ce părea indiferent acel real ataşament care i-ar fi făcut pe fiecare din ei, dacă era cazul, să facă totul pentru binele celuilalt.
Îşi petrecură seara în linişte, făcând conversaţie, căci domnul Woodhouse refuzase categoric să joace cărţi, pentru a sta de vorbă în pace cu biata lui Isabella şi, în mod firesc, se formară două grupuri: el şi fiica lui, de o parte, şi cei doi Knightley, de cealaltă. Vorbeau de lucruri total diferite şi numai rareori se amestecau, iar Emma se alătura când unui grup, când celuilalt.
Cei doi fraţi discutau despre preocupările şi afacerile lor, dar mai mult despre ale celui mai mare, a cărui fire era mai comunicativă şi care vorbea totdeauna mai mult. Ca magistrat, avea totdeauna câte o problemă asupra căreia să-l consulte pe John, sau cel puţin o întâmplare de povestit, iar ca fermier, pe mâna căruia se găseau ferma şi casa de la Donwell, trebuia să spună ce va cultiva pe fiecare lot şi să dea toate informaţiile care nu puteau să nu-l intereseze pe fratele său, căci şi el îşi petrecuse cea mai mare parte a vieţii acolo şi iubea foarte mult locurile. Planul unui canal de irigaţie, schimbarea unui gard, tăierea unui pom şi cultivarea fiecărui pogon cu grâu, ridichi sau porumb aprindeau imaginaţia lui John, atât cât e posibil pentru un om cu purtări atât de rezervate, şi dacă binevoitorul său frate îi mai lăsa ceva despre care să întrebe, întrebările lui dovedeau chiar o oarecare curiozitate.
În timp ce ei doi erau angajaţi într-o astfel de discuţie, domnul Woodhouse era liber să se bucure de o adevărată avalanşă de regrete fericite şi afecţiune plină de temeri împreună cu fiica lui.
— Draga mea Isabella, biata de tine, zise el drăgăstos, luându-i mâna şi întrerupând pentru o clipă concentrarea ei asupra nasturelui unuia din cei cinci copii. Ce mult a trecut, groaznic de mult, de când n-ai mai fost pe aici. Şi ce obosită trebuie să fii după călătoria asta! Trebuie să te culci devreme, draga mea, şi iţi recomand nişte fiertură de ovăz înainte de culcare. Luăm amândoi câte o ulcică de fiertură. Dragă Emma, ce-ar fi să servim cu toţii nişte fiertură de ovăz?
Emmei nici nu-i trecea prin cap una ca asta, ştiind foarte bine că ambii domni Knightley n-ar fi putut fi convinşi să mănânce felul sus amintit şi după care, de altfel, nici ea nu se prea dădea în vânt. Prin urmare, fură comandate numai două ulcele. După alte câteva cuvinte de laudă pentru fiertura de ovăz, după ce se miră că mai lipseşte de la masa unora şi că nu se serveşte în fiecare seară, domnul Woodhouse începu să spună cu un aer serios şi meditativ:
— Cam peste mână, draga mea, să vă petreceţi vacanţa în South End în loc să veniţi aici. N-am avut niciodată o părere bună despre aerul de la mare.
— Domnul Wingfield ni l-a recomandat foarte insistent, altfel nu ne-am fi dus; la recomandat pentru toţi copiii, dar mai ales pentru Bella, cu boala ei de gât. Ne-a recomandat atât aerul, cât şi băile.
— Ah, draga mea, dar Perry avea foarte multe îndoieli că marea poate să facă bine, iar în ce mă priveşte, sunt de multă vreme convins, deşi poate că nu v-am mărturisit, că marea rareori face bine cuiva. Sunt în orice caz sigur că pe mine era să mă omoare odată.
— Vă rog, vă rog, zise Emma, dându-şi seama că subiectul era primejdios, trebuie să vă implor să nu mai vorbiţi despre mare. Mă faceţi să fiu invidioasă şi nefericită, eu, care n-am văzut-o niciodată! Vă interzic să vorbiţi despre South End! Dragă Isabella, nu te-am auzit întrebând de donul Perry şi el nu te uită niciodată!
— Oh, bunul domn Perry! Ce mai face el, tată?
— Ei, destul de bine, dar nu prea bine. Bietul Perry suferă cu bila şi nu are timp să-şi poarte de grijă; îmi spune mie că n-are timp să-şi poarte de grijă – ceea ce e foarte trist —, dar e mereu solicitat prin sat. Cred că nimeni nu are o asemenea clientelă, dar nici că se mai află un om mai deştept.
— Şi doamna Perry, şi copiii, ce mai fac ei? Au mai crescut? Am foarte multă stimă pentru domnul Perry. Sper că vine să ne vadă zilele astea. O să-i facă atâta plăcere să-i vadă pe micuţii mei!
— Sper să vină chiar mâine, pentru că vreau să-l întreb despre un necaz al meu. Şi, draga mea, oricând o veni, să-i arăţi neapărat gâtul Bellei.
— Oh, dragă tată, se simte foarte bine, nu mai am nici o grijă în privinţa asta. Fie că i-au făcut bine băile, fie frecţia pe care ne-a dat-o domnul Wingfield şi pe care am folosit-o din august încoace.
— Nu e deloc probabil, draga mea, ca băile să-i fi făcut bine. Şi dacă aş fi ştiut că ai nevoie de o frecţie, aş fi vorbit cu…
— Se pare că ai uitat de doamna şi domnişoara Bates, zise Emma, nu te-am auzit întrebând de ele!
— O, doamna şi domnişoara Bates, ce femei simpatice! Să-mi fie ruşine! Dar mi-ai scris mereu despre ele. Sper că sunt bine. Buna doamnă Bates! O să mă duc mâine în vizită cu copiii. Le place aşa de mult să-mi vadă copiii Şi minunata domnişoară Bates, ce femei cumsecade! Ce mai fac ele, tată?
— Eh, destul de bine în general, dar biata doamnă Bates a răcit foarte rău, acum o lună.;
— Vai ce rău îmi pare, dar parcă niciodată n-a bântuit răceala ca în toamna asta. Domnul Wingfield mi-a spus că niciodată n-au fost aşa de multe cazuri, şi atât de grave, decât atunci când a fost epidemie de gripă.
— Cam aşa e, draga mea, dar nu chiar aşa de grav cum spui tu. Perry spune că au fost multe cazuri, dar nu aşa de grave cum ştia el că sunt de obicei în noiembrie. Perry zice că nu ar fi o vreme cu totul neprielnică.
— Nu, nu cred că domnul Wingfield consideră că e o vreme cu totul neprielnică.
— Ah, draga mea fetiţă, adevărul e că la Londra oricând e o vreme neprielnică. Nimeni nu e sănătos la Londra. Ce groaznic! Să trebuiască să locuieşti acolo! – atât de departe – şi cu aerul acela îngrozitor!
— Nu, zău, noi nu avem un aer îngrozitor. Partea Londrei unde locuim noi e mai bună ca celelalte. Nu trebuie să ne confunzi cu Londra în general. Cartierul Brunswick Square e foarte deosebit de celelalte. Avem aer foarte curat. N-aş vrea, cred, să locuiesc în altă parte a oraşului, nu cred că mai e vreun cartier în care aş accepta să-mi cresc copiii. Dar la noi e un aer foarte curat. Domnul Wingfield consideră că Brunswick Square este în mod hotărât cel mai prielnic cartier din tot oraşul.
— Ah, draga mea, dar nu e ca la Hartfield! Îl lauzi şi tu cât poţi, dar după ce-aţi stat o săptămână la Hartfield veţi fi cu totul alţii. Nu veţi mai semăna cu ce-aţi fost. Acum, n-aş putea să spun că vreunul din voi arată bine.
— Îmi pare rău că spui asta, dar te asigur că în afară de durerile mele de cap şi de palpitaţiile obişnuite, de care nu scap niciodată cu totul, în rest mă simt foarte bine! Şi dacă micuţii sunt ceva mai palizi ca de obicei, înainte de a merge la culcare, e probabil din cauza oboselii călătoriei şi emoţiei că au ajuns. Cred că mâine vei găsi că arată mult mai bine. Pentru că, te asigur, domnul Wingfield mi-a spus că nu crede că vreo altă călătorie ne-a prins mai bine. Sper că cel puţin domnul Knightley nu ţi se pare că arată rău, zise întorcându-şi ochii cu îngrijorare drăgăstoasă către soţul ei.
— Ba da, draga mea, nu am de ce să te felicit. Cred că domnul John Knightley e departe de a arăta bine.
— Ce s-a întâmplat, domnule? Vorbeaţi cu mine? strigă domnul John Knightley, auzindu-şi numele.
— Îmi pare rău, dragostea mea, să constat că tatăl meu găseşte că nu arăţi bine, dar cred că e din cauza oboselii. Ar fi trebuit, totuşi, după cum ştii că intenţionam, să-l fi văzut pe domnul Wingfield înainte de a pleca.
— Dragă Isabella, exclamă el cu grabă, te rog nu te ocupa de cum arăt eu. Mulţumeşte-te să te doctoriceşti şi cocoleşti pe tine şi copiii tăi şi lasă-mă pe mine să arăt cum vreau.
— N-am înţeles prea bine ce-i spuneai fratelui tău, interveni Emma, despre prietenul tău, domnul Graham. Intenţionează să aducă un vechil din Scoţia, să aibă grijă de noua lui moşie? Dar se va oferi oare vreunul? Nu vor fi prea puternice vechile prejudecăţi?!
Şi continuă aşa multă vreme şi cu mult succes, iar când fu nevoită să acorde din nou atenţie tatălui şi surorii ei nu mai auzi nimic rău, ci doar întrebările Isabellei despre Jane Fairfax; şi, deşi Jane Fairfax nu era unul din subiectele ei favorite, fu foarte fericită acum să contribuie cu laudele ei.
— Jane Fairfax, care e aşa de dulce şi simpatică! zise doamna John Knightley. De mult timp nu am mai văzut-o, decât din întâmplare, pentru o clipă, două, în oraş. Ce fericire pentru bunica ei cea bună şi pentru minunata ei mătuşă. Regret foarte mult pentru scumpa de Emma că Jane nu stă mai mult la Highbury. Acum, că li s-a măritat fata, doamna Campbell şi domnul colonel n-o să se mai despartă de ea. Ar putea fi o prietenă aşa de bună pentru Emma.
Domnul Woodhouse fu întru totul de acord, dar adăugă; —- Totuşi, o avem pe micuţa noastră prietenă Harriet Smith, care, în felul ei, e foarte drăguţă.
— Îmi pare foarte bine să aud asta, numai că Jane Fairfax e cunoscută ca fiind foarte cultă şi distinsă şi are exact vârstă Emmei.
Se discută în mod fericit despre acest subiect şi se trecu la altele cu acelaşi efect, concluziile fiind în perfectă armonie, dar seara nu se încheie fără oarecare tulburare. Se aduse fiertura de ovăz şi fură multe de spus despre ea – multe laude şi comentarii —, se decise, fără putinţă de tăgadă, că era o mâncare sănătoasă pentru orice constituţie şi se proferară severe filipice la adresa familiilor în care nu era socotită acceptabilă. Dar, din păcate, printre nereuşitele pe care fiica sa avea a le reproşa bucătăresei din South End, o femeie tânără angajată temporar, cea mai recentă, şi cea mai gravă, era aceea că nu înţelegea ce înseamnă o ulcică de ovăz fiert subţire, dar nu prea subţire. Ori de câte ori dorise şi comandase fiertura, nu putuse obţine nimic acceptabil. Începea o discuţie primejdioasă.
— Ah, zise domnul Woodhouse, clătinând din cap şi uitându-se la ea cu drăgăstoasă îngrijorare. Exclamaţia, în urechea Emmei, însemna: „Ah, alte consecinţe triste ale vacanţei de la South End. N-are rost să mai vorbim!” Şi pentru o vreme, speră că el nu va mai vorbi despre asta, ci, cugetând în tăcere, va savura fiertura lui bine făcută. Totuşi, după câteva minute, începu din nou:
— N-o să vă iert niciodată că anul ăsta v-aţi dus la mare în loc să veniţi aici.
— Dar de ce, tată? Te asigur că le-a făcut foarte bine copiilor.
— Şi mai mult decât atât, dacă tot trebuia să vă duceţi la mare, de ce tocmai la South End? E un loc foarte nesănătos. Perry a fost foarte surprins că aţi ales South End.
— Ştiu că există o asemenea părere, dar este total greşită, tată. Ne-am simţit cu toţii foarte bine acolo, n-am avut probleme cu nămolul, domnul Wingfield zice că e complet greşită ideea că locul ăsta ar fi nesănătos. Şi sunt sigură că ne putem baza pe el, pentru că ştie ce vorbeşte, iar fratele lui, cu familia, se duce mereu acolo.
— Trebuia să vă duceţi la Cromer, draga mea. Perry a fost o dată la Cromer, pentru o săptămână, şi susţine că e locul cel mai bun pentru băi. Marea e deschisă şi aerul foarte pur. Şi, din câte am înţeles eu, acolo puteaţi găsi locuinţă mai departe de ţărm. cam la un sfert de milă, foarte comod. Trebuia să-l consulţi pe Perry.
— Dar, dragă tată, am fi călătorit mult mai mult. Poate o sută de mile în loc de patruzeci.
— Ah, draga mea, cum zice şi Perry, când e vorba de sănătate, restul nu mai contează. Şi dacă tot pleci de acasă, ce mi-e o sută de mile, ce mi-e patruzeci. Mai bine să nu mai pleci deloc, să rămâi la Londra, decât să călătoreşti patruzeci de mile ca să dai de un aer mai prost. Chiar aşa zicea şi Perry. I s-a părut un pas foarte prost gândit.
Încercările Emmei de a-şi opri tatăl fuseseră inutile şi când se ajunse la acest punct, nu era de mirare să intervină şi cumnatul ei.
— Domnul Perry, zise el, cu un glas în care se simţea neplăcerea, ar face mai bine să-şi păstreze părerile până când i se vor cere. Ce-l priveşte pe el ce fac eu, dacă-mi duc familia într-un loc sau în altul? Sper că am voie să-mi folosesc puterea de judecată la fel de bine ca domnul Perry. Nu am nevoie nici de sfaturile, nici de medicamentele lui. Se opri şi, liniştindu-se într-o clipă, adăugă numai cu o răceală sarcastică:
— Dacă domnul Perry poate să-mi spună cum să-mi transport familia, soţia şi cei cinci copii pe o distanţă de o sută treizeci de mile fără cheltuială şi oboseală mai mare decât pentru patruzeci de mile, sunt gata să prefer Cromer, aşa cum a făcut el.
— Adevărat, adevărat, strigă domnul Knightley, gata să intervină şi el, foarte adevărat. Ăsta e un motiv, într-adevăr. Dar John. Îţi spuneam despre ideea mea de a muta aleea dinspre Langham, ceva mai spre dreapta, ca să nu mai treacă prin pajiştea din jurul casei. Nu cred că e foarte greu. N-aş vrea să încerc, dacă-i incomodează pe cei de la Highbury, dar dacă-ţi aduci aminte pe unde trece aleea acum… Totuşi, ca să ne dăm seama, ar trebui să ne uităm pe hartă. Sper că vii mâine la Abbey, să consultăm harta şi să-mi spui părerea ta.
Domnul Woodhouse eră cam tulburat de exprimarea unor asemenea opinii despre prietenul său Perry, căruia, în mod inconştient, îi atribuise propriile sale idei şi sentimente. Dar atenţia caldă pe care i-o acordau fiicele sale risipi necazul, iar intervenţia unuia dintre fraţi şi revenirea la sentimente mai bune a celuilalt făcuseră ca subiectul să fie definitiv închis.
