Capitolul XXXVII

DUPĂ CE AVU PUŢIN TIMP SA MEDITEZE în linişte asupra naturii tulburării ei, provocată de vestea venirii lui Frank Churchill, Emma fu pe deplin mulţumită. Se convinse repede că nu în privinţa ei însăşi avea presimţiri rele şi simţea stânjeneală, ci în privinţa lui. Dragostea ei ajunsese să nu mai însemne nimic, nici nu merita să te gândeşti la ea; dar dacă el, care totdeauna fusese, fără îndoială, cel mai îndrăgostit dintre ei doi, se va întoarce cu aceleaşi intense sentimente pe care le avea la plecare, va fi foarte trist. Dacă o despărţire de două luni nu l-a făcut să-şi revină, o aşteptau multe primejdii şi rele; va fi necesar să fie prudenţi amândoi. Nu voia să se complice din nou cu dragostea şi ei îi revenea sarcina de a evita să-l încurajeze în această direcţie.

Ar fi vrut să-l poată ţine la distanţă ca să nu-şi facă declaraţia. Altfel, ar trebui să pună capăt prieteniei lor prezente, ceea ce ar fi dureros şi, totuşi, nu-şi putea reţine sentimentul că se va întâmpla ceva decisiv. Simţea că primăvara n-o să treacă fără un moment de criză, un eveniment care s-o scoată din starea de limpezime şi linişte de acum.

Nu trecu multă vreme, deşi ceva mai multă decât îşi închipuise domnul Weston, şi avu ocazia să-şi formeze o părere despre sentimentele lui Frank Churchill. Familia de la Enscombe nu ajunse la Londra atât de repede cât se crezuse, dar el sosi imediat după aceea la Highbury. Veni călare, numai pentru câteva ore, deocamdată nu-şi putea permite mai mult. Dar cum de la Randalls veni imediat la Hartfield, putu să-şi folosească simţul ei iute de observaţie şi să determine cât se poate de repede gradul în care el era afectat şi cum trebuie să se poarte ea. Se întâlniră cu cea mai mare cordialitate. Nu era nici o îndoială, îi făcea foarte mare plăcere să o revadă. Dar aproape imediat ea se îndoi dacă o mai iubea (la fel de mult ca înainte, dacă mai simţea pentru ea aceeaşi duioşie. Îl observă cu atenţie. Era clar, era mai puţin îndrăgostit acum. Absenţa, şi probabil convingerea că ea e indiferentă, produseseră acest efect dorit şi firesc.

Era bine dispus, gata ca întotdeauna să vorbească şi să râdă; părea încântat să discute despre vizita lui anterioară şi să-şi amintească vechile întâmplări. Era oarecum tulburat. Nu calmului i se datora această relativă schimbare. Nu era deloc calm; spiritul său era frământat şi vădea un anume neastâmpăr. Oricât ar fi fost de vioi, părea că nu e mulţumit de această vioiciune; dar ceea ce o încredinţa că nu mai e îndrăgostit fu faptul că nu rămase mai mult de un sfert de oră, ci se grăbi să-şi facă şi celelalte vizite la Highbury. „Văzuse nişte vechi cunoştinţe în stradă când trecea şi mu se oprise, nu voise să se oprească mai mult decât pentru un cuvânt, două, dar avea vanitatea să creadă că vor fi dezamăgite dacă nu le face o vizită şi oricât ar fi dorit să stea mai mult la Hartfield, trebuia să se grăbească să plece.

Nu avea nici o îndoială că e mai puţin îndrăgostit, dar nici tulburarea lui, nici faptul că se grăbise să plece nu arătau că era vorba de o vindecare completă, ci, după câte credea ea, de o teamă ca puterea ei asupra lui să nu renască şi de o hotărâre secretă de a nu rămâne prea mult timp în preajma ei.

Aceasta fu singura vizită a lui Frank Churchill în timp de zece zile. Deseori spera, intenţiona să vină, dar totdeauna ceva îi stătea împotrivă. Mătuşa lui nu suporta ca el s-o părăsească. Dacă el era sincer, dacă într-adevăr voia să vină, se putea deduce că venirea la Londra nu adusese nici o ameliorare voinţei şi nervozităţii doamnei Churchill. Era cât se poate de sigur că e bolnavă, se declarase convins de asta la Randalls. Deşi o bună parte putea fi numai închipuire, când se gândea cum fusese înainte, nu se îndoia că era cu mult mai slăbită decât acum un an şi jumătate. Nu credea că i se trage dintr-o boală asupra căreia medicina şi îngrijirile să nu aibă nici o putere sau, cel puţin, că nu mai are mulţi ani de trăit, dar nu se lăsa convins de îndoielile tatălui său, să spună că boala ei era cu totul închipuită, sau că era la fel de zdravănă ca totdeauna.

În curând, se dovedi că Londra nu era locul potrivit pentru ea. Nu putea să suporte zgomotul. Nervii ei erau mereu iritaţi şi slăbiţi. Şi, la sfârşitul celei de-a zecea zile, scrisoarea pe care nepotul ei o trimise la Randalls vestea o schimbare a planurilor. Urmau să plece imediat la Richmond. Doamnei Churchill i se recomandase de către un medic eminent să meargă acolo şi, de altfel, şi ei îi plăcea locul. Închiriară o casă mobilată, într-un loc care le plăcea mai mult şi se aşteptau că totul va merge bine de acum.

Emma află că Frank scria cu mare bucurie despre acest aranjament şi părea că e foarte mulţumit să se mute, pentru două luni, atât de aproape de atâţia prieteni dragi. Casa fusese închiriată pentru mai şi iunie. I se spuse că acum scria plin de încredere că va putea veni mai des, aproape atât de des cât îşi dorea.

Emma îşi dădu seama în ce fel interpreta domnul Weston aceste minunate perspective. O considera pe ea drept sursa fericirii care li se oferea. Ea spera că nu e adevărat. Urma să se dovedească în următoarele două luni.

Fericirea domnului Weston personal era indiscutabilă. Era cât se poate de încântat. Era exact aşa cum îşi dorise el. Acum, da. Frank va fi prin apropiere. Ce înseamnă nouă mile pentru un tânăr? O oră, călare. O să vină toată ziua. În privinţa asta, diferenţa între Richmond şi Londra era că acum puteai să-l vezi oricând, pe când atunci nu-l puteai vedea deloc. Şaisprezece mile, nu, chiar optsprezece, sunt probabil optsprezece mile încheiate până în Manchester Street, erau o piedică serioasă. Dacă ar fi putut scăpa vreodată, şi-ar fi pierdut ziua pe drum. Nu era nici un avantaj să stea la Londra, era acelaşi lucru ca la Enscombe, dar la Richmond era într-adevăr o distanţă potrivită. Chiar mai potrivită decât o distanţă mai mică!

Un lucru minunat, care deveni imediat cert datorită acestei mutări, era balul de la Crown. Nu fusese nici o clipă uitat, dar crezuseră că e în zadar să fixeze o zi. Dar acum urma să aibă loc în mod sigur. Se reluară toate pregătirile. Şi, foarte curând după ce familia Churchill se mutase la Richmond, câteva rânduri de la Frank, care spunea că mătuşa se simte deja mai bine în urma schimbării şi nu avea nici o îndoială că va putea veni pentru douăzeci şi patru de ore, oricând va dori, îi făcură să hotărască o zi cât mai curând posibil.

Balul domnului Weston devenea o realitate. Câteva zile îi mai despărţeau pe tinerii din Highbury de fericire.

Domnul Woodhouse era resemnat. Anotimpul făcea răul mai mic. În mai era oricum mai bine decât în februarie. Doamna Bates fu rugată să-şi petreacă o seară la Hartfield, James fu înştiinţat din vreme şi se spera cu înflăcărare că nici drăguţul de Henry, nici scumpul de John nu vor avea nici o nemulţumire atâta timp cit scumpa de Emma era plecată.