Capitolul XLV.

Fiind acum convinsă că antipatia domnişoarei Bingley faţă de ea se datora geloziei, Elizabeth nu putea să nu-şi dea seama ce neplăcut impresionată va fi aceasta când ea îşi va face apariţia la Pemberley şi era curioasă să vadă câtă politeţe va manifesta doamna, când relaţiile dintre ele vor fi reluate.

Sosind la Pemberley, au fost conduse prin hol în salonul care, fiind orientat către nord, era foarte plăcut pentru vară. Ferestrele dădeau spre parc şi se deschideau asupra unei privelişti odihnitoare, înspre dealurile înalte şi împădurite din spatele casei şi înspre stejarii mândri şi castanii de Spania împrăştiaţi în poiana dintre casă şi dealuri.

În această încăpere au fost primite de domnişoara Darcy, care se afla acolo împreună cu doamna Hurst şi domnişoara Bingley şi cu doamna cu care locuia la Londra.

Georgiana le primi foarte politicos, dar cu o jenă care, deşi izvora din sfială şi teama de a nu face ceva greşit, putea da celor care se simţeau ei înşişi inferiori convingerea că era minară şi rezervată. Doamna Gardiner şi nepoata sa o înţeleseră însă şi avură toată îngăduinţa pentru ea.

Doamna Hurst şi domnişoara Bingley le onorară numai cu o reverenţă; şi după ce se aşezară urmă o tăcere de câteva clipe, stânjenitoare cum sunt desigur întotdeauna tăcerile de acest fel. Prima care vorbi a fost doamna Annsley, o femeie amabilă, plăcută la vedere şi care, încercând să înlesnească o conversaţie, dovedea că era într-adevăr mai bine crescută decât oricare dintre celelalte doamne; convorbirea a fost dusă de ea şi doamna Gardiner, cu câte un ajutor ocazional din partea Elizabethei. Domnişoara Darcy făcea impresia că-şi insuflă curaj pentru a participa şi dânsa, şi uneori, când riscul de a fi auzită era minim, cuteza să spună şi ea câte ceva.

Elizabeth îşi dete repede seama că era atent urmărită de domnişoara Bingley şi că nu putea spune o vorbă, mai ales domnişoarei Darcy, fără să nu atragă atenţia celeilalte. Constatarea aceasta nu ar fi împiedicat-o să încerce să vorbească cu Georgiana, dacă nu ar fi fost aşezate prea departe una de alta; nu-i părea însă rău că era scutită de obligaţia de-a face conversaţie, căci era preocupată de propriile ei gânduri. Se aştepta, în fiecare clipă, să vadă pe unii dintre domni intrând în salon; dorea – se temea – ca stăpânul casei să nu se afle printre ei; şi îi era greu să spună dacă mai mult dorea, sau mai mult se temea de acest lucru. După se stătu astfel un sfert de oră, fără să audă glasul domnişoarei Bingley, Elizabeth fu trezită de o întrebare rece a acesteia, care se interesa de sănătatea familiei sale. Îi răspunse cu o egală indiferenţă şi la fel de scurt, şi cealaltă nu mai spuse nimic.

Următoarea variaţie din timpul vizitei lor fu produsă de intrarea servitorilor aducând carne rece, prăjituri şi o întreagă varietate din cele mai frumoase fructe de sezon; dar acest lucru nu s-a produs decât după ce, prin zâmbete şi priviri semnificative, doamna Annsley îi reamintise domnişoarei Darcy rolul ei de gazdă. Acum toate doamnele aveau o ocupaţie; căci, dacă nu toate puteau conversa, toate puteau mânca; şi frumoasele piramide de struguri, nectarine şi piersici le-au atras repede în jurul mesei. În timp ce erau astfel ocupate, Elizabeth avu prilejul să decidă dacă mai mult se temea sau mai mult dorea apariţia domnului Darcy, după sentimentul care o stăpâni când acesta intră în salon; şi atunci, deşi cu o clipă înainte crezuse că dorinţa de a-l vedea predomina, începu să-i regrete venirea.

Dânsul stătuse un timp cu domnul Gardiner, care împreună cu alţi doi-trei domni de-ai casei era la pescuit, şi îl părăsise numai când aflase că doamnele din familia lui intenţionau să-i facă Georgianei o vizită, în cursul dimineţii. Nici nu apăruse bine că Elizabeth şi luase hotărârea înţeleaptă de a fi degajată şi nestânjenită, hotărâre foarte necesară, dar poate nu şi foarte uşor de ţinut, pentru că îşi dădu seama că treziseră bănuielile tuturor şi că nu era ochi să nu-i urmărească lui Darcy toate gesturile, de cum intrase în cameră. Nimeni însă nu trăda o curiozitate mai mare decât domnişoara Bingley, în ciuda surâsurilor pe care le arbora ori de câte ori se adresa vreunuia dintre cei care-i stârniseră această curiozitate; căci gelozia nu o dusese încă la disperare şi nu încetase, în nici un fel, cu atenţiile faţă de domnul Darcy. La intrarea fratelui său, domnişoara Darcy se strădui mult mai mult să participe la conversaţie; şi Elizabeth văzu că el era dornic ca sora lui să se împrietenească cu ea şi încuraja, pe cât era cu putinţă, orice încercare de conversaţie şi din partea uneia şi din partea celeilalte. Domnişoara Bingley observă şi ea toate acestea şi, de necaz, făcu imprudenţa să folosească primul prilej pentru a spune cu o politeţe batjocoritoare:

— Spune-mi, te rog, domnişoară Elizabeth, a plecat într-adevăr regimentul de miliţie din Meryton? Este desigur o mare pierdere pentru familia dumneavoastră.

Nu îndrăznise să pronunţe numele lui Wickham, în prezenţa lui Darcy; dar Elizabeth înţelese imediat că la el se gândise în primul rând, şi amintirile de tot felul în legătură cu Wickham o făcură să se simtă, o clipă, nenorocită; dar străduindu-se din răsputeri să respingă acest atac duşmănos, răspunse pe un ton destul de indiferent. În timp ce vorbea, se uită fără să vrea la Darcy şi-l văzu aprins la faţă, privind-o grav, iar pe sora lui copleşită de consternare, incapabilă să-şi ridice ochii din pământ. Dacă domnişoara Bingley ar fi ştiut ce durere îi provoacă dragului ei prieten, ar fi renunţat, fără îndoială, de a mai face această insinuare; avusese numai intenţia s-o tulbure pe Elizabeth, aducând în discuţie numele unui bărbat pentru care credea că avea o preferinţă, s-o facă să trădeze o susceptibilitate care s-o scadă în ochii lui Darcy, şi poate să-i amintească acestuia de toată stupiditatea şi absurditatea relaţiilor întreţinute de unii membri ai familiei ei cu acea unitate militară. La urechile domnişoarei Bingley nu ajunsese nici un cuvânt despre proiectul de fugă al domnişoarei Darcy.

Nu fusese dezvăluit nimănui, atât timp cât secretul putuse fi păstrat – singura excepţie era Elizabeth; şi fratele avea în primul rând grijă să-l ascundă de toate rudele lui Bingley, tocmai din dorinţa pe care Elizabeth i-o atribuise de mult şi anume ca acestea să devină mai târziu rudele surorii lui. El îşi făcuse, desigur, un astfel de plan; şi fără să însemne că planul avea vreo legătură cu încercarea lui de a-l despărţi pe Bingley de domnişoara Bennet, probabil că acesta contribuia cu ceva la viul interes ce-l nutrea pentru binele prietenului său.

Purtarea stăpânită a Elizabethei îl linişti, însă, repede; şi cum domnişoara Bingley, vexată şi dezamăgită, nu îndrăznea să continue pe tema lui Wickham, cu timpul îşi reveni şi Georgiana, deşi nu de ajuns pentru a fi în stare să mai spună ceva. Fratele său, căruia se temea să-i întâlnească ochii, de-abia îşi mai amintea că ea fusese amestecată în această chestiune; iar incidentul care trebuia să-l facă să-şi mute gândurile de la Elizabeth păru că i le fixează asupra ei, cu o bucurie mereu crescândă.

Vizita nu se prelungi mult după întrebarea şi răspunsul menţionate mai sus; şi în timp ce domnul Darcy le însoţea la trăsură, domnişoara Bingley dădu frâu liber simţămintelor sale, criticând persoana, comportarea şi toaleta Elizabethei. Dar Georgiana refuză să i se alăture. Recomandările fratelui său fuseseră suficiente pentru a-i câştigă favoarea; judecata lui nu putea greşi; iar el vorbise despre Elizabeth în termeni care nu-i lăsau Georgianei posibilitatea s-o găsească altfel decât încântătoare şi gentilă. Când Darcy reveni în salon, domnişoara Bingley nu se putu stăpâni să nu-i repete, în parte, cele ce-i spusese surorii lui.

— Ce rău arăta azi Eliza Bennet, domnule Darcy! exclamă ea. N-am văzut în viaţa mea pe nimeni care să se fi schimbat atât, de iarna trecută până acum. I s-a înnegrit faţa şi s-a urâţit! Louisa şi cu mine suntem de părere că nici n-am fi recunoscut-o.

Oricât de puţin i-ar fi plăcut domnului Darcy asemenea comentarii, se mulţumi să răspundă cu răceală că nu remarcase altă schimbare, în afară de faptul că se bronzase oarecum – nici o mirare după călătoria din vara aceea.

— În ce mă priveşte, reluă ea, trebuie să mărturisesc că n-am găsit niciodată nimic frumos la ea. Are o faţă prea îngustă, tenul fără nici o strălucire şi trăsăturile nu-i sunt deloc frumoase. Nasul nu are nimic caracteristic; linia lui nu e perfect conturată. Dinţii îi sunt acceptabili, dar cu totul obişnuiţi; iar ochii, despre care se spunea uneori că sunt foarte frumoşi, nu i-am găsit niciodată extraordinari. Au o privire ascuţită, răutăcioasă, care nu-mi place deloc; şi în toată atitudinea ei este un amestec de suficienţă şi lipsă de stil insuportabilă.

Cum domnişoara Bingley era atât de convinsă că Darcy o admira pe Elizabeth, nu aceasta era metoda cea mai bună pentru a se impune atenţiei lui; dar oamenii mânioşi nu sunt totdeauna înţelepţi; şi, văzându-l în cele din urmă oarecum iritat, consideră că obţinuse succesul la care se aşteptase. El rămase totuşi, cu hotărâre, tăcut; iar ea, încăpăţânându-se să-l facă să vorbească, continuă:

— Mi-amintesc ce uimiţi am fost cu toţii, când am cunoscut-o întâi la Hertfordshire, aflând că era o frumuseţe renumită; şi mi-aduc în special aminte că v-am auzit spunând, într-o seară, după ce luaseră masa la Netherfield: „Ea, o frumuseţe! Aş putea mai curând s-o numesc bunul-simţ înnăscut”. Dar mai târziu s-a părut că v-a câştigat favoarea şi cred c-aţi considerat-o destul de frumuşică, într-un timp.

— Da, replică Darcy, care nu se mai putea stăpâni, dar aceasta a fost numai la început, când am făcut cunoştinţă, deoarece sunt multe luni de când mi se pare una dintre cele mai frumoase femei pe care le cunosc.

Apoi se îndepărtă şi domnişoarei Bingley îi rămase toată satisfacţia de a-l fi silit să-i spună ceea ce nu îndurera pe nimeni altul decât pe ea însăşi.

La întoarcere, doamna Gardiner şi Elizabeth discutară despre toate cele întâmplate în timpul vizitei, în afară de ceea ce le interesa în mod special pe amândouă. Au discutat despre înfăţişarea şi comportarea fiecăruia, cu excepţia persoanei care le captiva cel mai mult atenţia.

Au vorbit despre sora lui, prietenii lui, casa lui, fructele oferite, de toate, în afară de el; şi totuşi Elizabeth era nerăbdătoare să afle ce credea doamna Gardiner despre dânsul, iar doamna Gardiner ar fi fost prea recunoscătoare nepoatei sale dacă ar fi deschis dânsa acest subiect.