Capitolul XXXI.

Manierele domnului colonel Fitzwilliam au fost mult admirate la parohie şi toate doamnele au simţit că prezenţa lui va contribui enorm ca vizitele la Rosings să devină foarte plăcute. Trecură totuşi câteva zile până să primească o altă invitaţie căci, atâta vreme cât se aflau oaspeţi acolo, ei nu mai erau prea necesari; şi numai în ziua Paştelui, aproape la o săptămână după sosirea domnilor, fură onoraţi cu o asemenea atenţie şi atunci fură invitaţi, abia în momentul plecării de la biserică, să poftească pe seară la Rosings. În timpul ultimei săptămâni aproape că nu le mai văzuse nici pe Lady Catherine, nici pe fiica ei. Între timp colonelul Fitzwilliam trecuse, şi nu numai o dată, pe la parohie, dar pe domnul Darcy nu-l văzuseră decât la biserică.

Invitaţia a fost desigur acceptată şi la ora potrivită îşi făcură apariţia în salonul Lady-ei Catherine. Senioria sa îi primi cu politeţe, dar era limpede că societatea lor nu-i mai era deloc atât de plăcută ca atunci când nu o putea avea pe a altora, şi de fapt se ocupă aproape exclusiv de nepoţii săi, vorbind cu ei, în special cu Darcy, mult mai mult decât cu oricare altă persoană din salon.

Colonelul Fitzwilliam păru cu adevărat bucuros să-i vadă: la Rosings orice variaţie însemna pentru dânsul o binevenită uşurare şi, în plus, îl interesa foarte mult drăgălaşa prietenă a doamnei Collins. Se aşeză acum lângă dânsa şi îi vorbea atât de frumos despre Kent şi Hertfordshire, despre plăcerea de a călători şi cea de a sta acasă, despre cărţi noi şi muzică, încât Elizabeth nu avusese niciodată în salonul acela o conversaţie nici pe jumătate atât de agreabilă; vorbeau cu atâta bună dispoziţie şi vioiciune, încât atraseră în aceeaşi măsură atenţia Lady-ei Catherine şi a domnului Darcy. Curând ochii lui se îndreptară de repetate ori către ei, cu o căutătură plină de curiozitate; şi, după puţin timp, se văzu limpede că şi senioria sa îi împărtăşea sentimentul, căci strigă fără nici o şovăială:

— Ce spui acolo, Fitzwilliam? Despre ce vorbeşti? Ce tot îi spui domnişoarei Bennet? Vreau să aud despre ce este vorba.

— Discutam despre muzică, doamnă, răspunse el când nu mai fu cu putinţă să evite un răspuns.

— Despre muzică! Atunci, vă rog vorbiţi mai tare. Dintre toate subiectele, acesta mă încântă. Trebuie să iau şi eu parte la conversaţie dacă vorbiţi despre muzică. În Anglia există, presupun, puţini oameni cărora muzica să le facă o mai mare plăcere decât mie, sau care să fie înzestraţi de la natură cu mai mult bun gust. Dacă aş fi învăţat vreodată, aş fi fost o mare maestră. Şi la fel ar fi fost Anne dacă sănătatea i-ar fi îngăduit să studieze. Sunt încredinţată că ar fi fost o minunată executantă. Ce progrese face Georgiana, Darcy?

Domnul Darcy avu cuvinte de afectuoasă laudă pentru măiestria surorii sale.

— Sunt foarte bucuroasă să aud asemenea lucruri despre ea, zise Lady Catherine, şi te rog spune-i din partea mea că nu se poate aştepta să se desăvârşească dacă nu exersează mult de tot.

— Vă asigur, doamnă, răspunse el, că nu are nevoie de un astfel de sfat. Exersează cu perseverenţă.

— Cu atât mai bine. Nu este niciodată prea mult şi data viitoare când îi voi scrie îi voi atrage atenţia să nu neglijeze acest lucru, sub nici un motiv. Eu spun mereu tinerelor domnişoare că nu se poate dobândi perfecţiunea în muzică fără a exersa cu perseverenţă. I-am spus de câteva ori domnişoarei Bennet că nu va cânta niciodată cu adevărat bine dacă nu exersează mai mult şi, cum doamna Collins nu are pian, este foarte binevenită, aşa cum i-am spus-o adesea, să poftească la Rosings în fiecare zi şi să cânte la pianul din camera doamnei Jenkinson. Nu va deranja pe nimeni – înţelegi – în partea aceea a casei.

Domnul Darcy se simţi uşor jenat din cauza proastei creşteri a mătuşii lui şi nu mai răspunse nimic.

După ce luară cafeaua, colonelul Fitzwilliam îi reaminti Elizabethei că îi promisese să cânte, şi ea se aşeză imediat la pian. Colonelul îşi trase un scaun alături. Lady Catherine ascultă jumătate dintr-un cântec şi apoi continuă convorbirea cu celălalt nepot al ei până ce acesta plecă de lângă dânsa şi, îndreptându-se, cu siguranţa lui obişnuită înspre pian, se aşeză aşa încât să aibă în întregime sub ochi chipul frumoasei cântăreţe. Elizabeth îl observase şi, la prima pauză potrivită, se întoarse cu un zâmbet maliţios către el şi-i spune:

— Vreţi să mă intimidaţi, domnule Darcy, venind atât de solemn să mă ascultaţi. Dar nu mă voi tulbura, deşi sora dumneavoastră cântă întradevăr atât de bine. Există în mine o încăpăţânare ce nu-mi îngăduie să mă las intimidată când o vor alţii. Curajul meu creşte întotdeauna ori de câte ori cineva încearcă să mă intimideze.

— Nu vă voi spune că vă înşelaţi, răspunde Darcy, pentru că nu puteţi crede cu adevărat că aş avea cea mai mică intenţie să vă tulbur; am plăcerea să vă cunosc de un timp destul de lung ca să ştiu că găsiţi o mare bucurie în a mărturisi ocazional opinii pe care de fapt nu le aveţi.

Elizabeth râse din toată inima de portretul pe care i-l făcu şi-i spuse colonelului Fitzwilliam:

— Vărul dumneavoastră mă va prezenta într-o frumoasă lumină şi vă va învăţa să nu credeţi un cuvânt din ce spun. Am un mare ghinion să dau peste cineva care este în stare să dezvăluie adevărata-mi fire într-un colţ de lume unde speram să trec drept o persoană cu oarecare calităţi. Domnule Darcy, e întradevăr cu totul lipsit de generozitate din partea dumneavoastră să menţionaţi în Hertfordshire tot ce ştiaţi că este în dezavantajul meu şi, daţi-mi voie să vă spun că nu este o politică bună fiindcă mă provocaţi la represalii şi s-ar putea să iasă la iveală lucruri care să scandalizeze urechile rudelor dumneavoastră.

— Nu mă tem de dumneavoastră, spuse el surâzând.

— Vă rog permiteţi-mi să aud ce acuzaţii îi aduceţi, exclamă colonelul Fitzwilliam. Mi-ar plăcea să ştiu cum se poartă printre străini.

— Le veţi auzi atunci, dar pregătiţi-vă pentru ceva înspăimântător. Prima oară când l-am văzut la Hertfordshire, trebuie să ştiţi, era la un bal; şi ce credeţi că a făcut la acel bal? A dansat numai patru dansuri! Regret că vă mâhnesc, dar aşa este. A dansat patru dansuri, deşi erau acolo domni puţini; şi ştiu foarte bine că mai multe tinere doamne şedeau pe scaune, din lipsă de parteneri. Domnule Darcy, nu puteţi nega acest fapt.

— Nu am avut cinstea de a cunoaşte nici o altă doamnă din sala aceea, în afară de cele din grupul meu.

— Adevărat! Şi nimeni nu poate fi prezentat nimănui, la un bal. Ei bine, domnule colonel Fitzwilliam, ce doriţi să mai cânt? Degetele mele aşteaptă ordinul dumneavoastră.

— Poate, spuse Darcy, aş fi făcut mai bine dacă aş fi cerut să fiu prezentat, dar mă simt incapabil de a mă prezenta singur unor necunoscuţi.

— Să cerem vărului dumneavoastră să ne spună motivul, răspunse Elizabeth, adresându-se tot colonelului Fitzwilliam. Să-l întrebăm de ce un bărbat cu judecată şi educaţie şi care trăieşte în societate este incapabil de a se prezenta singur unor necunoscuţi.

— Pot să vă răspund la întrebare, spuse Fitzwilliam, fără să facem apel la dânsu. Din cauză că nu vrea să-şi dea osteneala.

— Cu siguranţă nu am talentul pe care-l au alţii, spuse Darcy, de-a face uşor conversaţie cu cei pe care nu i-am văzut vreodată înainte. Nu mă pot integra uşor în conversaţia lor şi nici nu pot să par că mă interesez de problemele lor, cum văd că se face adesea.

— Degetele mele, spuse Elizabeth, nu ating clapele pianului cu măiestria pe care văd că o au degetele altor femei. Nu au aceeaşi forţă sau rapiditate şi nici aceeaşi putere de expresie, dar am presupus întotdeauna că vina este numai a mea, pentru că nu-mi dau osteneala de a exersa. Nu este din cauză că nu îmi cred degetele atât de înzestrate cum sunt ale oricărei alte femei care cântă cu măiestrie.

Darcy zâmbi şi spuse:

— Aveţi perfectă dreptate. V-aţi folosit timpul mult mai bine. Nimeni dintre cei care se pot bucura de privilegiul de a vă auzi nu poate crede că aveţi vreo lipsă. Dar niciunul dintre noi nu ne producem în faţa necunoscuţilor.

Fură iar întrerupţi de Lady Catherine care voia din nou să ştie despre ce vorbeau. Elizabeth începu imediat să cânte. Lady Catherine se apropie şi după ce ascultă câteva minute se adresă lui Darcy:

— Domnişoara Bennet n-ar cânta deloc rău dacă ar exersa mai mult şi dacă ar putea dispune de un profesor de la Londra. Cunoaşte foarte bine digitaţia, dar gustul ei nu-l egalează pe al Annei. Anne ar fi fost o executantă minunată dacă sănătatea i-ar fi îngăduit să studieze.

Elizabeth se uită la Darcy pentru a vedea cu câtă cordialitate aproba lauda adusă verişoarei lui, dar nici în clipa aceea şi nici în vreo altă clipă nu putu descoperi la dânsul vreun simptom de dragoste; şi din toată comportarea lui faţă de domnişoara de Bourgh ea deduse această mângâiere pentru domnişoara Bingley: că Darcy ar fi putut tot atât de bine să se însoare cu dânsa dacă ar fi fost rudă cu el.

Lady Catherine îşi continuă observaţiile asupra felului de a cânta ai Elizabethei, amestecându-le cu multe indicaţii de execuţie şi bun gust. Elizabeth le primi cu toată îngăduinţa cerută de politeţe şi, la rugămintea domnilor, rămase la pian, până ce trăsura senioriei sale fu gata să-i ducă pe toţi acasă.