Capitolul XXXVIII.

Sâmbătă dimineaţa, Elizabeth şi domnul Collins s-au întâlnit pentru micul dejun, câteva minute înainte de apariţia celorlalţi; el folosi această ocazie pentru a-şi prezenta, cu prilejul despărţirii, omagiile pe care le considera absolut necesare.

— Nu ştiu, domnişoară Elizabeth, spuse el, dacă doamna Collins v-a exprimat deja cele cuvenite pentru amabilitatea dumneavoastră de a fi venit la noi; sunt însă foarte convins că nu ne veţi părăsi fără să primiţi mulţumirile dânsei pentru aceasta. Favoarea prezenţei dumneavoastră a fost mult simţită. Noi ştim ce puţine sunt lucrurile care ar tenta pe cineva să vină în umila noastră locuinţă. Felul nostru simplu de trai, încăperile noastre mici, numărul mic de servitori şi lumea puţină pe care o vedem fac desigur din Hunsford un loc extrem de plicticos pentru tânără domnişoară ca dumneavoastră; sper însă că sunteţi încredinţată de recunoştinţa noastră pentru bunăvoinţa ce aţi avut şi că am făcut tot ceea ce ne-a stat în putinţă ca să împiedicăm să vă petreceţi timpul în mod neplăcut.

Elizabeth se grăbi să-i mulţumească şi să-l asigure că fusese fericită. Petrecuse şase săptămâni foarte agreabile; iar plăcerea de a fi cu Charlotte şi atenţiile pline de amabilitate pe care le primise o făceau pe ea să se simtă cea îndatorată. Domnul Collins era încântat şi cu o solemnitate mai zâmbitoare replică:

— Sunt nespus de încântat să aud că nu v-aţi petrecut timpul în mod neplăcut. Noi am făcut, desigur, cum am putut mai bine; şi având, din fericire, posibilitatea să vă prezentăm unei societăţi foarte înalte şi datorită legăturilor noastre cu Rosings, mijlocul de a schimba adesea decorul familial, cred că ne putem mândri cu faptul că vizita dumneavoastră la Hunsford n-a putut fi prea plicticoasă. Situaţia noastră faţă de familia Lady-ei Catherine reprezintă, întradevăr, un extraordinar avantaj şi o binecuvântare, cu care puţini se pot lăuda. Vedeţi doar cât de intimi suntem. Vedeţi cât de des suntem invitaţi acolo. La drept vorbind, trebuie să recunosc că, oricare ar fi dezavantajele acestei umile parohii, nu l-aş considera demn de compătimit pe acela care s-ar abate la noi, atâta vreme cât împarte intimitatea noastră cu Rosings.

Nu găsea cuvinte pentru sentimentele lui atât de înalte şi se văzu silit să se plimbe de colo până colo prin cameră, în timp ce Elizabeth încerca să îmbine, în câteva scurte propoziţiuni, politeţea şi adevărul.

— De fapt, puteţi duce la Hertfordshire un raport foarte favorabil despre noi, scumpă verişoară. Mă fălesc, cel puţin, că veţi putea face acest lucru. Zi de zi aţi fost martoră la marile atenţii pe care Lady Catherine le are faţă de doamna Collins; şi sunt încredinţat că, în totul, nu puteţi avea impresia că prietena dumneavoastră a tras un număr necâştigător – dar pe acest punct e mai bine să păstrăm tăcerea. Daţi-mi voie numai să vă asigur, scumpă domnişoară Elizabeth, că pot să vă urez din toată inima şi cu toată cordialitatea aceeaşi fericire în căsnicie. Draga mea Charlotte şi cu mine avem aceleaşi păreri şi acelaşi fel de a gândi. Există, în toate, o mare şi remarcabilă asemănare de caracter şi de idei între noi. Părem a fi fost făcuţi unul pentru celălalt.

Elizabeth răspunse liniştită că era o mare fericire când se întâmpla să fie aşa şi, cu aceeaşi sinceritate, putu să adauge că era ferm încredinţată de fericirea lui conjugală şi că se bucura pentru el. Nu îi păru rău totuşi când prezentarea acestei fericiri fu întreruptă de intrarea doamnei de la care ele izvorau. Biata Charlotte! Ce trist era s-o laşi în asemenea companie. Dar şi-o alesese cu ochii deschişi şi, deşi regreta desigur plecarea musafirilor, nu părea să aibă nevoie de compătimirea lor. Căminul şi gospodăria, parohia şi găinile, ca şi toate preocupările ce izvorau din acestea nu-şi pierduseră încă farmecul.

În cele din urmă cupeul trase la scară, geamantanele fură fixate deasupra, pachete puse înăuntru şi totul fu declarat gata de drum. După un afectuos bun rămas între prietene, Elizabeth fu condusă până la trăsură de domnul Collins; şi în timp ce treceau prin grădină, el îi dădu misiunea de a transmite respectele lui întregii ei familii, fără să uite mulţumiri pentru gentileţea cu care fusese primit în timpul iernii la Longbourn, precum şi complimente doamnei şi domnului Gardiner, deşi nu-i cunoştea. Apoi o ajută să se uree în cupeu; Maria o urmă şi tocmai se închidea uşa când, brusc, le reaminti cu oarecare consternare că uitaseră să lase un mesaj pentru doamnele de la Rosings.

— Dar, adaugă el, doriţi desigur să li se prezinte din partea dumneavoastră respectuoase omagii şi mulţumiri pline de recunoştinţă pentru amabilitatea ce vi s-a arătat în timpul şederii dumneavoastră aici.

Elizabeth nu se împotrivi; uşa a putut fi apoi închisă şi trăsura porni.

— Doamne, Dumnezeule! strigă Maria după câteva minute de tăcere, parc-ar fi trecut o zi-două de la venirea noastră aici şi totuşi ce multe s-au mai întâmplat!

— Foarte multe, întradevăr, răspunse tovarăşa ei de drum, cu un suspin.

— Am fost de două ori la masă la Rosings, în afară de faptul că am băut de două ori ceaiul acolo. Câte voi avea de povestit!

Elizabeth adăugă în sinea ei: „Şi eu, câte de ascuns!”

Călătoria decurse fără multă conversaţie şi fără neplăceri; şi în patru ore de la plecarea din Hunsford au ajuns acasă la domnul Gardiner, unde trebuiau să rămână câteva zile.

Jane arăta bine şi Elizabeth, în viitoarea programelor variate pe care buna lor mătuşă le rezervase pentru ele, nu prea avu prilejul să-i cerceteze starea de spirit. Jane însă urma să se întoarcă acasă împreună cu ea şi la Longbourn va avea destul timp pentru a o observa.

Între timp, nu fără efort, va aştepta – fie chiar şi până la Longbourn – pentru a-i povesti surorii sale despre cererea în căsătorie a domnului Darcy. A şti că avea putinţa de a dezvălui ceea ce o va uimi atât de mult pe Jane şi, în acelaşi timp, va fi o satisfacţie atât de mare pentru ce mai persista din propria ei vanitate neînlăturată încă, de raţiune, constituia o tentaţie atât de mare să i se destăinuie, încât nimic n-ar fi putut-o face să-i reziste, afară de nehotărârea în care se afla încă asupra cât anume să spună, şi teama că, o dată anagajată în acest subiect, ar fi obligată să repete, în legătură cu Bingley, câte ceva care ar putea numai s-o îndurereze pe sora ei.