Capitolul VI

PRIMA PARTE A CĂLĂTORIEI se desfăşură într-o dispoziţie foarte melancolică, aşa că fu plictisitoare şi neplăcută. Dar, pe măsură ce se apropiau de sfârşitul ei, interesul faţă de cum arată un comitat în care urmau să locuiască le învinse mâhnirea, iar priveliştea văii Barton, când intrară în ea, le înveseli. Era un loc frumos şi rodnic, împădurit şi bogat în păşuni. După ce drumul şerpui prin ea mai bine de o milă, ajunseră la casa lor. Grădina din faţă era o curte mică, înverzită, în care intrară pe o portiţă cochetă.

Ca locuinţă, Barton Cottage, deşi mică, era confortabilă şi compactă; dar ca vilă lăsa de dorit, căci clădirea era masivă, acoperişul era de ţiglă, obloanele de la ferestre nu erau vopsite în verde, şi nici pereţii nu erau acoperiţi de caprifoi. Un coridor îngust traversa casa şi ducea direct în grădină. De o parte şi de alta a intrării se afla câte o cameră de zi mică, iar dincolo de ele erau oficiile şi scara. Patru dormitoare şi două mansarde alcătuiau restul casei. Aceasta nu fusese construită de multă vreme şi era în stare bună. In comparaţie cu Norland, era într-adevăr mică şi modestă! Dar lacrimile aduse de amintiri când intrară în casă se zvântară repede. Bucuria servitorilor la sosirea lor le înveseli şi fiecare, de dragul celorlalte, se hotărî să pară fericită. Era început de septembrie; anotimpul era frumos şi, cum prima vedere a casei era avantajată de vremea bună, îşi făcură o impresie favorabilă, foarte importantă pentru fericirea lor de durată.

Poziţia casei era bună. Imediat în spatele ei se ridicau dealuri înalte, nu la mare distanţă de o parte şi de alta; unele dintre ele erau golaşe, altele erau împădurite sau cultivate. Satul Barton era aşezat în mare parte pe unul dintre aceste dealuri şi oferea o privelişte plăcută de la ferestrele vilei. Perspectiva din faţă era mai întinsă; ea domina întreaga vale şi cuprindea în ţinutul de dincolo. Dealurile care înconjurau vila închideau valea în acea direcţie; sub un alt nume şi un alt curs, ea se ivea iarăşi între două dintre cele mai abrupte dealuri.

Una peste alta, doamna Dashwood era mulţumită de mărimea şi mobilierul casei; căci, deşi fostul ei stil de viaţă impunea multe adăugiri indispensabile actualei locuinţe, pentru ea era o încântare să adauge şi să aducă îmbunătăţiri; şi de data asta avea bani lichizi ca să cumpere lucrurile necesare pentru o mai mare eleganţă a apartamentelor.

— Cât despre casă în sine, spuse ea, sigur că e prea mică pentru familia noastră, dar, deocamdată, ne vom aranja cât să ne simţim bine, căci e prea târziu de adus îmbunătăţiri în perioada asta a anului. Poate că la primăvară, dacă am să am bani mulţi, şi îndrăznesc să spun că o să am, s-ar putea să ne gândim să clădim. Aceste salonaşe sunt prea mici pentru grupurile de prieteni pe care sper să le văd deseori adunate aici; şi mă gândesc să unesc coridorul cu unul din ele şi poate cu o parte din celălalt, şi să las ca hol de intrare ce rămâne din celălalt; acesta împreună cu un salon nou care poate fi uşor adăugat şi un dormitor şi o cameră mansardă deasupra, vor face din micuţa noastră vilă o căsuţă foarte confortabilă. Mi-aş dori ca scara să fie frumoasă. Dar nu trebuie să te aştepţi chiar la toate, deşi îmi închipui că n-ar fi greu să răzbesc. Am să văd cum merg treburile la primăvară şi vom plănui îmbunătăţirile după cum vom putea.

Intre timp, până să se poată face toate aceste modificări dintr-un venit de cinci sute de lire pe an al unei femei care nu economisise în viaţa ei, fură destul de înţelepte pentru a se mulţumi cu casa aşa cum era; şi fiecare îşi făcu de lucru încon-jurându-se cu cărţi şi alte lucruri personale, pentru a-şi alcătui un cămin. Pianul lui Marianne fu despachetat şi aşezat corespunzător; iar desenele lui Elinor fură agăţate pe pereţii camerei de zi.

A doua zi, după micul dejun, fură întrerupte din astfel de activităţi de intrarea proprietarului lor, care trecu să le ureze bun venit la Barton şi să le ofere din casa şi grădina lui tot ce le putea lipsi în prezent. Sir John Middleton era un bărbat chipeş, la vreo patruzeci de ani. Le mai vizitase cândva la Stanhill, dar trecuse prea mult de atunci ca tinerele lui verişoare să-l ţină minte. Avea o faţă plină de voioşie şi maniere la fel de prietenoase ca firea lui. Sosirea lor părea să fie o adevărată bucurie, iar confortul lor un obiect de reală preocupare pentru el. Vorbi mult despre dorinţa sa sinceră ca ele să trăiască în cele mai bune relaţii cu familia lui şi insistă cu atâta cordialitate să ia masa în fiecare zi la Barton Park până se instalau mai bine încât, deşi rugăminţile lui ajungeau într-un punct al insistenţei care depăşea politeţea, nu putură să-l jignească printr-un refuz. Bunătatea lui nu se limită la vorbe, căci, la mai puţin de o oră după plecarea lui, sosi de la conac un coş mare plin cu legume şi fructe, ce fu urmat, înainte de sfârşitul zilei, de nişte vânat. Mai mult, insistă să le ducă şi să le aducă de la poştă toate scrisorile şi nu vru să renunţe la plăcerea de a le trimite zilnic ziarele lui.

Lady Middleton trimisese prin el un mesaj foarte politicos, care denota intenţia ei de a-i face doamnei Dashwood o vizită de îndată ce era sigură că nu deranja; şi, cum la acest mesaj se răspunse printr-o invitaţie la fel de politicoasă, doamna le fu prezentată în ziua următoare.

Fireşte, erau foarte nerăbdătoare să cunoască o persoană de care depindea în mare măsură confortul lor la Barton; iar eleganţa înfăţişării ei fu favorabilă dorinţelor lor. Lady Middleton nu avea mai mult de douăzeci şi şase sau douăzeci şi şapte de ani. Era frumoasă la faţă, avea o siluetă înaltă şi impunătoare şi o ţinută plină de graţie. Manierele ei aveau eleganţa care îi lipsea soţului său, dar ar fi avut de câştigat dacă ar fi împrumutat o parte din sinceritatea şi căldura lui. Vizita ei fu destul de lungă pentru a mai scădea ceva din admiraţia lor de la început, arătând că, deşi era cu desăvârşire bine crescută, era rezervată şi rece şi că nu avea nimic de spus dincolo de cele mai banale întrebări şi observaţii.

Totuşi, conversaţia nu lipsi, căci sir John era foarte vorbăreţ, iar lady Middleton îşi luase înţeleaptă precauţie de a-l aduce cu ea pe copilul lor cel mare, un băieţel frumos, de vreo şase ani, a cărui prezenţă oferi un subiect de discuţie la care se putea recurge oricând la nevoie, căci doamnele trebuiră să întrebe cum îl cheamă şi câţi ani are, să-i admire frumuseţea şi să-i pună întrebări la care în locul lui răspundea mama lui, în timp ce el se învârtea pe lângă ea şi stătea cu capul în jos, spre marea mirare a lui lady Middleton, care se minuna cum de era atât de timid în societate când acasă făcea atâta gălăgie. In fiecare vizită oficială trebuia să fie de faţă şi un copil, pentru a furniza un subiect de conversaţie. În cazul de faţă, timp zece minute se discută dacă băiatul seamănă mai mult cu tatăl sau cu mama lui şi la ce anume semăna, căci, fireşte, fiecare avea părerea lui şi fiecare fu uimit de părerile celorlalţi.

În curând, familiei Dashwood i se oferi prilejul de a-şi spune părerea despre restul copiilor, căci sir John nu vru să plece înainte de a le smulge promisiunea că vor lua masa la Barton a doua zi.