Scena V

Cei de sus, fără locot.

POTROACĂ: Va’s’zică... un glob, o albie, un pat particuler și o țeavă... Ai învățat acuma?
VASILE: Da, s’ trăiți, don sergent!
POTROACĂ (recitativ): Pentru a te servi de armă la tragerea-n țintă, o ridici oblig, adică pe... paralel cu pământul... Și ochești prin mijlocul supirior al crestăturii înălțătorului și prin vârfu cătării... Ia zi!
VASILE: O ridici oblic, adică paralel, și ochești prin mijlocu supiriorului. (Se aude afară gornistul sunând ruperea rândurilor de la teorie. Soldații fac o mișcare să se retragă.)
POTROACĂ: Ho! Ce v-ați pornit? Vă grăbiți, hai?! Parc-ați scăpa din pușcărie! Unde găsiți mai bine ca aici? Cald-cald, învățătură-nvățătură, nimenea nu te bate, nu-ți zice nici dă-te mai încolo... Ce mai vreți? Învățați, măi, că spre binele vostru este!... Când v-ați duce acasă, să știți și voi o vorbă mai ridicală, s-aveți și o învățătură, nu așa, „am plecat vițel și mă-ntorc bou!” Când te-o vedea fata lui nea Ion, să să sperie de tine, să gândească că ești doftur, nu altceva! Uite eu! Ce credeți? Că m-am născut așa învățat?... Armata siriaca! Ea mi-a deschis capu! Ea m-a făcut om cum mă vedeți. Am avut eu, nu-i vorbă, și deșteptăciunea mea particuleră, da’ în armată m-am deschis mult.

Share on Twitter Share on Facebook