Scena VII

Cei de sus, fără locot.

POTROACĂ: Acuma la culcare! Da’ mai întâi să vă faceți cizmele ca oglinda, să-mi răsucesc mustața în ele! Nu așa, de-a scăpării, c-apâi... ați auzit ce-a zis don locotenent!... (Afară se aude sunând rugăciunea. Potroacă comandă.) La dreap-ta! (Soldații se-ntorc cu toții la stânga.) Ce faceți? Ați turbat?
VASILE: S’trăiți, don sergent, răsăritu e la stânga...
POTROACĂ: Nu vorbi! Am vrut să vă încerc să vedem, știți unde e răsăritu?... Acuma zi rugăciunea. Al cui e rându?
VASILE (începând): Tatăl...
SOLDAȚII (în cor): Tatăl...
VASILE: Nostru...
SOLDAȚII: Nostru...
VASILE: Carele...
SOLDAȚII: Carele...
VASILE: Ești...
SOLDAȚII: Ești...
POTROACĂ (dând un pumn în ceafă unui soldat): Ce râzi la rugăciune, mă jidane? Râzi de rugăciune, hai?! (îl lovește mereu.) Să treci și tu cu cățeaua-n spinare și două zile sala de poliție! Te-nvăț eu să mai râzi la rugăciune! Auzi spurcatu!...
SOLDATUL: N-am râs, trăiți...
POTROACĂ: Nu vorbi la rugăciune!... Mâine la ploton de pedeapsă! Am să te gonesc până ți-o ieși limba de-un cot! (Către ceilalți.) Să zică numa unu!
(Vasile zice Tatăl nostru începând de la „în ceruri”. Toți își fac câte trei cruci.)
POTROACĂ: La front! (Toți se-ntorc.) Acuma cizmele! Și să n-aud vorbă, că uite sfântu arhanghel! (Arată nuiaua.) Numa periile să miște! (Toți se reped și scot din saci câte o perie de cizme. Vin la marginea paturilor, se descalță și încep a freca.)