IX

Această expediție a românilor la Nicopol se mări foarte mult de unii din analiștii contemporani, carii o transformară într-o bătălie generală cu toată oastea lui Ferhat-Pașa, în care acesta rămase învins c-o pierdere foarte mare. Chiar turcii, dușmanii lui Ferhat-Pașa, răspândiră această veste neadevărată, ca să-l poată pierde mai cu înlesnire. Noi însă deterăm mai mult crezământ raportului lui Albert Kiraly către stapânul său, ce se potrivește cu arătarea unor analiști ai timpului. Pierderile turcilor încă nu fură așa de nenorocite precum credea creștinii și turcii chiar, căci în puține zile luntrele se făcură și se adunară la loc. Se vede că Mihai vru încă a face cu aceste ceea ce făcuse cu celelalte; el trecu vro mie de oameni lângă Nicopol ca să puie mâna pe acele vase ce se pogorau pe Dunăre spre schela Raveh, unde Hassan-Pașa, beiler-beiul Rumeliei, însărcinat cu construcția podului, le aduna. Românii se daseră ascuns și le pândea trecerea; dar a doua zi dimineață, oștile Rumeliei și Segban-Bași, generalul ienicerilor, care păzeau acele luntre, plecară spre dânșii și aflând în cale de la un prins starea și așezarea lor, se ascunseră toată ziua aceea într-un loc priincios; și a doua zi, când se crăpă de ziuă, izbiră fără veste turcii pe ai noștri cu atâta noroc, încât îi învinseră și îi puseră în fugă.

În sfârșit, după șapte săptămâni de la plecarea sa din Constantinopol, Ferhat-Pașa sosise acum în Rusciuc, pe la jumătatea lui iunie, unde găsi lemnele pentru facerea podului gata ¹⁶⁴ . Pricina zăbovirei lui în cale fu, după cum știm, întârzierea adunării soldaților și greutatea ce întâmpina întru strângerea munițiilor și a bucatelor din partea dușmanilor săi ramași în Constantinopol ¹⁶⁵ . Îndată ce sosiră vasele de la Nicopol, în 6 iulie, se apucară de lucru podului. Un român ce pică atunci în mâinile turcilor și care se vede a fi fost trimis într-adins de MihaiVodă le spuse că acesta primise ajutoare din Ardeal și Ungaria și că se află în București în capul a șaptezeci mii ostași. Segban-Bași fu însărcinat a trage linia podului cu vro câțiva bei de Rumelia, care trebuia să meargă înainte. Marele vizir sta la capul podului supt un chioșc susținut de opt stâlpi, de unde putea să vază și silința ce se punea la lucrarea podului, și tot ce se petrecea în tabără. În locul unde să făcea podul, era în mijlocul râului un ostrov lat, sădit tot de salcii, unde podul ajunse în cinci sau șase zile. Ostrovul fu ocupat mai întâi și se asezară acolo corturi. Celălalt canal al râului, ce se întindea până la cetățuia Sân-Georgiu, era foarte larg, încât trebuia cel puțin cinci sute vase spre a face podul. Era lângă cetățuie locul cam ridicat, și niște sangiaci-bei fură orânduiți spre a-l tăia, ca să poată prinde capul podului.

În 8 iulie, beiler-beiul Rumeliei, Hassan-Pașa, intră cu pompă în tabără, ducând ca la 500 robi și aproape patru mii capete de creștini din Transilvania și Ungaria ¹⁶⁶ . Satârgi-Mehemet-Pașa, ce fusese numit beiler-bei al Țării Românești, fiind chemat, sosi și el peste puține zile în tabără ¹⁶⁷ .