XII

În vremea în care Sinan sosise la Rusciuc și se pregătea a trece Dunărea, Sigismund Bathori sărbătorea nunta sa cu arhiducesa Maria-Christina, care, în sfârșit, după atâta așteptare și amânări, venise în Ardeal pe la capătul lui iulie. Bathori pofti și pe Mihai-Vodă să vie la nunta sa, ce hotărâse a se săvârși la 7 august. Dar Mihai-Vodă, care de o lună de zile se străduia a stânjeni clădirea podului de pe Dunăre de turci, amenințat acum și mai mult de Sinan-Pașa, nu-i putu îndeplini cererea. El trimise în locu-i pe boierii săi Stroe Buzescu și Radu Calofirescul ¹⁸³ cu daruri scumpe de nuntă, însărcinându-i să roage pe Bathori ca să grăbească a-i veni într-ajutor, căci dușmanul comun s-a apropiat și a pus gând, după ce va robi și va pustii Țara Românească, să treacă prin Ardeal în Ungaria ¹⁸⁴ . Vestea aceasta turbură veselia nunții. Bathori trimise pe mireasa sa la Samos-Ujvar și grăbi a porni o seamă de oști, ce avea gata, în Țara Românească. Dintr-altă parte, pe când el chemă în tabără pe toți ostașii, și solii săi alerga cu grabă la împăratul ca să-i vestească primejdia în care se află și să-l roage a trimite cât mal iute ajutor, după vechiul obicei al Ardealului, o lance și o sabie încrustate în sânge era purtate din loc în loc de un călăreț ce le ținea în sus, în vreme ce alt om mergea alături pe jos strigând: „Iată, vine dușmanul țării; fiece casă să-și dea omul spre a ne scăpa de această primejdie obștească.”

Mihai-Vodă asemenea se grijise pe cât putuse de oaste și de apărare. Pornindu-și familia cu tot ce avea mai scump la Sibiu în Ardeal, el ieși din București cu opt mii ostași și merse de înfipse tabără în drumul Giurgiului, la satul Măgureni, două mile departe de București. Acolo el adună lângă sine pe capetele armatei și împreună cercară sfat cum să apere mai bine țara. Lucru era cu greu, fiind peste putință a opri intrarea turcilor în țară, din anevoința d-a strejui toate hotarele ei cele deschise atât despre Dunăre, cât și despre Moldova. Într-adevăr, pe când Sinan umbla să treacă Dunărea pe la Rusciuc, alte cete turcești se ispitea a o trece printr-alte vaduri, iar mai cu seamă pe la Nicopol, unde se afla un trup însemnat de turci, care din porunca vizirului rezidiseră cetatea cam sfărâmată de români, cheltuind pentru aceasta mai mult de 70 mii ioachimi. Dintr-altă parte, se zicea desigur că hanul tătarilor are să năvălească prin Moldova în Țara Romănească. În această nevoie, sfatul ostășesc chibzui că, spre a închide dușmanului calea d-a intra în țară, sau spre a-l putea stăvili îndată ce va apuca să intre, să se împartă armata în câteva trupuri, care să se așeze în locurile cele mai importante d-a lungul hotarelor, dar fiind aproape și stând gata a se uni cu domnul, care, cu cei opt mii ostași ce avea pe lângă el, să se așeze în centru operațiilor, într-un loc comod, de unde să poată da ajutor ori și în ce parte va cere trebuința și să nu poată fi cu înlesnire izbit și respins de dușman ¹⁸⁵ .

Îndată după ce sosi la Rusciuc, Sinan-Pașa se puse cu multă silință și înfocare de a sfârși podul, a cărui clădire ținu 60 mii talere ¹⁸⁶ . Cu toate că într-acest loc Dunărea este lată de o jumătate de leugă ¹⁸⁷ , dar insula cea mică din partea stângă a râului, unde turcii ajunseră lesne prin mijlocul flotilei lor și unde reîntăriseră cetățuia cam zdrobită de români, îi ajută foarte mult ¹⁸⁸ . Sinan însuși merse de vizită și cercetă acea cetățuie ¹⁸⁹ . Cu o activitate rară la vârsta sa, bătrânul vizir prezida la facerea podului, al cărui cap era ocrotit, ca de o palancă, de cetațuia din insulă, și laturile prin galere. Mihai, după malul stâng al râului, se silea cât putea de împiedeca clădirea podului; dar la sfârșit se văzu amenințat pe la spate de o ceată de turci ce izbutiseră a trece râul două mile mai departe, în vreme ce alții îl trecură pe corăbii chiar în fața Giurgiului, deși cu multă greutate. Ocolit astfel de vrăjmași și în neputință d-a mai stânjeni trecerea lor, el lăsă malul Dunării cu gând că, târându-i după sine, să se folosească de cea mai bună ocazie spre a se lupta cu dânșii. Atunci Sinan, nemaifiind supărat de nimeni, se grăbi a sfârși podul, și în 9/19 august, trecând Dunărea cu toată armata sa, călcă și cuprinse țărmul românesc.