XIX

Când începu a se face ziuă, Mihai-Vodă ridică tabăra și se trase spre râul Argeșul, în depărtare de două mile, unde, punând străji în toate părțile căută a da puțină odihnă, atât lui, cât și la ostașii săi. A doua zi, vineri în 15/25 august, ziua de Sfânta Maria, Mihai, plecând de la Arges, se opri la Văcărești, nevrând să intre în București, și se zăbovi aci câteva ceasuri. În această vreme, fără știrea lui, ungurii împreună cu alți ostași streini năvăliră în București și îl jefuiră, supt pretext că mai bine să ia ei acea pradă, decât să cază în mâinile turcilor. În 16/26 august, Mihai, aflând că vrăjmașul s-a luat după dânsul, pornește de la Văcărești după-amiază, merge până la miezul nopții cale de cinci mile, se odihnește puțin până la revărsatul ziorilor într-un loc priincios, înaintează d-acolo încă vro cinci mile și duminică în 17/27 ajunge la orașul Târgoviște, pe râul Ialomița. Acolo, supt ocrotirea munților, își întocmi tabăra, așezând străji ca să privegheze în toate părțile, și șezu pe loc câteva zile. În urmă plecă și d-acolea și, întinzând tot mai la munte, urmând țărmurile Dâmboviței, se adăpostește într-un loc anevoie de apropiat, la cetatea lui Negru-Vodă, ale cărei întăriri, zdrobite de puțină vreme de turci, se vedeau încă. Astăzi chiar tot se mai văd dărâmături de cetățuie într-acest loc minunat de frumos și plin de legende și suvenire despre Negru-Vodă, domnul cel mai popular între țăranii noștri. Acest loc e încă vestit printr-o bătălie strălucită ce câștigă la 1342 Dragomir, comandantul puterilor lui Ladislau-Vodă, domnul Țării Românești, asupra armiei lui Ludovic I, craiul Ungariei, care supt comanda lui Nicolae Garan și Simeon Megheșel năvălise în țara noastră. Ungurii fură trași de români în aceste locuri grele și înfrânți cu totul, căzând în bătaie și cei doi generali ai lor.

Locuitorii Bucureștilor și ai Târgoviștei, părăsindu-și casele, se ridicaseră cu tot bunul lor și însoțiseră armata în retragerea ei spre munți. În sfârșit, Mihai-Vodă lăsă și cetatea Negru-Vodă și se trase tot mai în munți, pre apa Dâmboviței în sus, la sat la Stoenești. În această retragere mai mulți ostași români dezertară și oștile moldovene se întoarseră în țara lor, unde erau chemate ²³⁸ , rămânând astfel cu Mihai numai la 8 mii ostași, dar toți aleși și viteji ²³⁹ . El își aseză la Stoenești tabăra, o șănțui bine și îi făcu tăbii ²⁴⁰ , având statornica hotărâre de a aștepta într-acest loc sosirea lui Bathori, d-a închide pân-atunci calea Ardealului lui Sinan-Pașa și d-a urma apărând prin lupte mărunte patria sa nenorocită, pe care acum n-o mai putea apăra prin bătălii mari.