XX

A doua zi după bătălia de la Călugăreni, turcii, văzând că creștinii nu fac nici o mișcare, îndrăzniră vreo câțiva din ei a înainta până în locul unde fusese tabăra românească și unde găsiră puțin bagaj greu și câteva tunuri părăsite. L-această veste se porni gonași în toate părțile, de prinseră câțiva țărani de la care aflară drumul ce a luat oștirea românească. Hassan-Pașa trecu atunci strâmtoarea cu o despărțire din armie și tăbărî dincolo în câmpie. Într-aceeași vreme, el porni o patrulă spre București, de aduse din preajma acestui oraș robi, bucate și vite ²⁴¹ . Sinan-Pașa, însă, cu armata sa, nu îndrăzni a se lua îndată după Mihai, el șezu două zile pe loc, până să-și întremeze oștirea din spaima și amețeala în care căzuse după înfrângerea sa ²⁴² și până să-i sosească, după spusa unora, puținele oști rămase în urmă.

Spre a fi sigur d-a nu fi izbit în spate de români, el trimise un trup de oaste de cuprinse cetatea Brăilei, și cu el însuși, în 15/25 august, cu toată armata cea mare, trecu strâmtoarea Călugărenilor și merse de tăbărî în câmpie la satul Copăceni, dincoace de râul Argeș, și în 17/27 înaintă până la București, unde tăbărî supt oraș. Îndată ce sosi, Sinan porunci de luară de pe turnurile bisericilor crucele și bulele aurite, pe care le sfărâmară în bucăți, precum și pe icoane, și puseră pe turnuri, în locul crucilor, semiluna. În mitropolie puseră, în locul altarului, un mirab (altar mahometan) și un mimber (estradă spre a pune un tron), și astfel, prefăcând-o în geamie, în 20/30 ale acelei luni, făcură acolo slujbă și rugăciunea turcească. Această rugăciune se săvârși de Hassan-Efendi, șeicul din schitul Mustafa-Pașa, care însoțise pe Sinan într-această campanie. Acela care lua crucea de pe turnuri era un topciu (tunar) numit Ibraim-Pașa, pe care marele vizir, spre răsplătire, îl făcu căpitan în gvardia sa.

După săvârșirea rugăciunei, vizirul adună supt cortul său pe cei mai însemnați ofițeri ai săi și le zise că lăsarea Moldovei și a Țării Românești în stăpânirea ghiaurilor e o pricină necurmată de tulburări și împerecheri pentru răscoalele ce ei fac; că spre a curma toate aceste în viitor, el propune ca aceste două țări să se prefacă în provinții ale statului'' (ijaleti)'' și, spre a ține într-însele rânduiala și pe popor în supunere, să se zidească două cetați, una la București și alta la Târgoviște ²⁴³ . Toți ofițerii găsiră de bună această părere. Vezirul înștiință îndată Porții hotărârea sfatului și numi pe Satârgi-Mahomet Pașa l-acest nou pașalâc din Țara Românească ²⁴⁴ . Așa, pentru a doua oară, turcii izbutiră în statornica lor dorință d-a preface țara în pașalâc. Dar acum, ca și întâiași dată, la 1522, ei întâmpinară în Mihai un alt Radul-Vodă de la Afumați și nu putură apăra cu armele fapta lor nelegiuită. Astfel totdeauna, în timpuri grele și nenorocite, roditorul pământ al patriei noastre și-a născut izbânditori!

Ieșind din adunare, vezirul cu toți ofițerii săi se preumblă prin mahalalele orașului și aleseră monastirea lui Alexandru-Vodă spre a face dintr-însa cetate ²⁴⁵ . Această monastire mare, hramul Sfintei Troițe, fu zidită din jos de București de Alexandru-Voda II, feciorul Mircii Vodă III, la 1573; stricându-se apoi de turci, cum vom vedea mai la vale, ea se rezidi din nou, întocmai cum se află astăzi, de Radul-Vodă, feciorul Mihnei-Vodă Turcitul și nepotul lui Alexandru-Vodă II, și de atunci ea se cheamă monastirea lui Radul-Vodă ²⁴⁶ . Vrând Sinan să facă această cetățuie mai mare, puse de lărgi locul împrejmuirei de două ori pe cât era ²⁴⁷ , cuprinzând înlăuntru cetățuiei biserica și zidirile dimprejur și ocolindu-le cu bastioane și fortificații. În vreme ce meșterii măsura și trăgea liniile, begler-bei, spahii și ieniceri fură trimiși după lemnele trebuincioase pentru construcția bulevardurilor, și ceaușii alerga în toate părțile spre a aduna lucrători; și, fiindcă lumea în țară era fugită la munți și nu se putea aduna mulți, fură siliți a trimite de mai aduseră și din Bulgaria. Clădirea cetații începu în 21/31 august, și cu atâta silință lucrară la dânsa, încât în 12 zile fu sfârșită. Cum se săvârși întărirea palisadelor cetățuii, Sinan-Pașa puse într-însa două tunuri mari de ghiulele de paisprezece oca și iarbă, muniții și bucate îndestul ²⁴⁸ . Apoi lăsă în București pe Satârgi Mehemet-Pașa cu o mie ieniceri și o mie culogli drept garnizoană, poroncindu-i să săvârșească zidul de lemn ce pusese să facă împrejurul orașului și care se și sfârși într-o lună de zile ²⁴⁹ și el, rădicându-și tabăra în 3/13 septemvrie, porni spre Târgoviște ²⁵⁰ .