XXI

De două sute de ani, din zilele lui Mircea-Vodă cel Bătrân, Târgoviștea era mereu scaunul țării. De puțină vreme numai creșterea Bucureștilor și importanța lui comercială făcuse pe domni a lua obicei a petrece o parte din iarnă în acest oraș. Era atunci Târgovistea oraș foarte mare, împodobit și populat; și se întindea frumos pe malul drept al Ialomiții, ocolit de mulțime de grădini, vii și livezi de pomi roditori ²⁵¹ . Scriitorii contemporani de felurite nații se minunează de frumusețea acestui oraș, declarându-l că e vrednic d-a fi capitala unei țări și locuința unui domn mare ²⁵² . Acel oraș populat astăzi d-abia e un orășel. Ale lui mărețe zidiri vremea le-a ruinat și le-a asemănat cu pământul. Un singur turn, rămășită din vestita Curte domnească, se înalță trist și singuratec pe dasupra acelor grămezi de ruine, întocmai ca acele mari cruci de piatră înfipte în vârful pleșuvelor movili, mormântul vitejilor căzuți în bătaie. Acest turn, ce mușchiul numai, cu verdeața sa, împodobește, e scump românilor ca un monument care le vorbește de timpii lor de glorie și de mărire. El a fost martor l-atâtea triumfuri! El a văzut, unul după altul, pe Mircea cel Bătrân, Dracula-Vodă , Vlad Țepeș, Radul cel Mare, Radul de la Afumați, Mihai Viteazul și Matei Basarab, toți voievozii noștri cei mari și vestiți în pace și în război. Umbrele acestor eroici războinici parcă le vezi învoltându-se singuratice și tăcute împrejurul acestei ruine; adierea vântului ce suflă din Carpați, șuierând în pustiul turn, ne pomenește numele lor, și undele mărețe ale Ialomiței parcă cântă necontenit un cântec de mărire la gloria lor. Astfel i se nălucește oricărui român cu inima simțitoare când cată l-această mult elocventă ruină; și el nu se poate opri d-a simți durere amară și d-a ofta după vremea trecută. Dar nimeni n-a simțit aceasta mai puternic și n-a exprimat în cuvinte mai frumoase simțirea sa, ca tine, Cârlovo, floare a poeziei, june cu inimă de foc. Ca o cometă trecătoare tu străluciși un minut peste România uimită și încântată de lucirea ta. O moarte crudă te răpi fără vreme, dar apucași a ne lăsa o lacrimă fierbinte pentru gloria trecută și o scânteie dătătoare de viață pentru viitor. Cântarea ta sublimă asupra ruinelor Târgoviștei puse pecetea veciniciei asupră-le și ni le va păstra chiar când pustiille anilor le va șterge cu totul de pe pământ.