XXVI

În aceeași zi (6/16 octomvrie), la răsăritul soarelui, Bathori, neștiind că Sinan se trage acum spre București și așteptându-se la o bătalie generală, puse să zică din trâmbițe ca fiecare ostaș să se rânduiască supt steagul său. Apoi, împărțindu-și armata în șapte trupuri, care toate se urca în numărul de 26 mii călăreți și 35 mii la 40 mii pedestrași, numi după dânsul general mai mare peste toată oastea pe Ștefan Bocskai, nu atât pentru virtuțile lui militare, cât pentru că-i era unchi după mumă și unul din cei mai însemnați și mai avuți nobili ai Ardealului ²⁸³ . Cercând apoi sfaturile domnilor români și ale lui Bocskai, el întocmi rândul bătăliei astfel: la avangardă se puse Mihai-Vodă, având cu sine 4 mii călăreți ai săi cu lănci, bine învățați, la care se adăugă cohortele lui Albert Kiraly și escadroanele lui Ștefan Ciaki. La aripa dreaptă se așeză două turme de cei mai buni călăreți de 5 mii lănceri. La stânga tot același număr de lănceri și în același rând. La centru era pedestrimea, atât cea pretoriană, cât și a secuilor, cu coase și suliți, având lângă sine toată artileria. În urma acestora, venea călărimea germană în a doua linie. În a treia linie venea un corp de 12 mii călăreți lănceri, care duceau steagurile aurite, și apoi altă ceată, care apăra persoana lui Bathori, în urma cărora venea rămășița armatei cu carele și bagajele, fiind astfel întru tot șapte pânze de oști ²⁸⁴ .

Dup-aceea, Bathori puse de sluji înaintea tuturor o liturghie solenelă, se cuminecă cu sfânta grijanie și o trecu din mână în mână cu multă evlavie la mulți din capii oștirei și soldați, de făcură asemenea ²⁸⁵ . Toate aceste pregătiri luară câtăva vreme, până după-amiază, când doi creștini, carii se ziceau scăpați din mâinile turcilor din cetatea Târgoviștei, sosiră în tabără. Ei vestiră cum că Sinan-Pașa s-a tras cu grabă, lăsând pe Ali-Pașa cu Mihnea-Vodă în Târgoviște; că de două zile garnizoana cetății e foarte spăimântată și că ienicerii înșiși chibzuia a se trage, dacă un pașă nu i-ar fi ținut cu sila ²⁸⁶ , dar că, cu toate aceste, două sute din ei tot scăpaseră și se împrăștiaseră. Capii armiei nu se încrezură în această arătare și, temându-se de vreun vicleșug din partea lui Sinan, spre a-i trage în vreo cursă, porunciră ostașilor să se ție toată noaptea aceea în întocmire de bătaie, fără a-și strica rândurile și a pune armele jos, și trimiseră gonaci și iscoade în toate părțile ca să afle adevarul și ce s-a făcut Sinan. Armia creștină petrecu veghind înarmată toată noaptea aceea și a doua zi (17 octom.) până spre amiază. Atunci sosiră câțiva alergători, aducând veste că turcii erau puțin departe, arătându-se că vor a se bate. Ai noștri se pregăteau cu inimă a le sta în frunte, când sosiră alții cu veste mai sigură că Sinan se trage spre București, iar că acele oști turcești ce se văd era ariergarda de patru mii călăreți supt Hassan-Pașa, care mergea trăgându-se încet și cu bună rânduială, îngrijind d-a nu primi în coadă vro sminteală din partea noastră ²⁸⁷ . Această spăimântare și fugă a lui Sinan miră foarte pe ai noștri, socotind cu cât armia lui era mai numeroasă decât a lor și cum această grabnică retragere va demoraliza detot pe turci. Alte iscoade veniră atunci de arătară lui Bathori că vro patru mii români, bărbați și femei, de deosebită vârstă, robiți, îi duc o ceată de turci spre Dunăre. Prințul porunci îndată la 500 ardeleni pedeștri să alerge să taie calea acelor turci și să mântuie pe acei sărmani robi. Îndată armia creștină merse, chiar în acea zi (7/17 octomvrie), de ocupă, fără nici o împotrivire, tabăra părăsită a lui Sinan ²⁸⁸ , unde găsiră numai vro 5 sau 6 turci, care, ieșiți fiind de mai nainte din tabără, d-abia se întorseseră acum, când picară în mâinile creștinilor și fură îndată înjunghiați. Creștinii gasiră tabăra turcească ticsită de multe mobile, corturi, praf, ghiulele, tunuri, bucate, dobitoace, cămile, catâri și alte lucruri, și fură foarte mâhniți că această pradă bogată nu fu prețul vitejiei lor ²⁸⁹ . Aceasta dovedea graba cu care turcii fugiseră și greșala ce făcuseră creștinii d-a nu înainta mai iute spre a-i lovi pân-a nu se depărta.