XXX

Bucuria ce simțiră creștinii pentru luarea Târgoviștei se mai adăogă cu vestirea unei alte izbânzi asupra vrăjmașilor. Ceata ce cu două zile înainte Bathori pornise ca să taie calea turcilor, carii duceau patru mii robi și turme mari de vite spre podul de la Giurgiu, călăuzită fiind de oameni de țară, care cunoșteau bine căile munților și a pădurilor, trecuse înaintea turcilor și, cuprinzând strâmtorile pân-a nu sosi ei, îi izbi cu putere, îi sparse rău, ucise mai pre toți, dobândi înapoi toată prada lor și mântui robii ³¹⁵ .

A doua zi după luarea Târgoviștei (9/10 octomvrie) ³¹⁶ , generalii creștini se adunară la sfat de război și porunciră a le aduce înainte pe Ali-Pașa, pe care îl siliră prin făgăduieli și amenințări a arăta ceea ce știe despre planurile și numărul ostașilor lui Sinan, întrebându-l încă cum a îndrăznit el a se împotrivi în cetate cu așa puțină oștire la o armată atât de numeroasă. L-aceste întrebări Ali răspunse cu respectul cuviincios, dar cu multă netemere și fără a-și schimba fața, că „Sinan n-avea cu dânsul fără numai de la doăzecii și opt la treizeci mii ostași, fiindcă și-a risipit oastea prin orașele și cetățile țării și îi e peste putință ca s-o poată aduna în puțină vreme ³¹⁷ ; că daca hanul cu tătarii ce se așteaptă din zi în zi nu-i va veni într-ajutor, el crede că Sinan, aflând luarea Târgoviștei, va părăsi Bucureștii și se va trage spre Giurgiu ca să treacă Dunărea îndărăt; în sfârșit, că de vor creștinii a pune mâna pe dânsul, trebuie să se grăbească a cuprinde și a sfărâma acel pod de pe Dunăre. Sinan, urmă Ali, plecând, îmi lăsă numai puține oști pentru apărarea Târgoviștei, dar mă făcu să nădăjduiesc că Ieremia, domnul Moldovei, va băga în cetate un ajutor de cinci mii ostași, afară din zece mii ce îmi făgăduia el însuși, zicând că are să vie mai apoi să gonească pe creștini de lângă cetate. El mă asigură încă că armia creștină nu este numeroasă; că cei mai mulți ostași sunt secui, pe care azi-mâine e sigur să-i întoarcă în partea sa. Blestematul! m-a înșelat și m-a expus la o moarte mai detot sigură. O vrăjmășie veche e pricina ce l-a făcut a se purta astfel cu mine. Sinan a fost vrăjmaș de moarte tatălui meu, care s-a arătat cu slujbe mari împărăției; dar fiindcă tatăl meu n-avea nici o temere de dânsul și el nu-i putea face nimic, trădătoriul s-a folosit de această ocazie ca să verse asupra nenorocitului fiu ura ce purta tatălui.” ³¹⁸

Nu se știe dacă Ali era sincer sau vorbea astfel numai ca să-și tragă compătimirea lui Bathori. Era însă de necrezut ca Sinan să aibă cu dânsul numai atâtea oștiri câte arăta el, de vreme ce, când a plecat de la Târgoviște, armia lui întrecea mult în număr pe a creștinilor, după cum mărturisesc toți analiștii contemporani. Văzând Ali-Pașa puținul efect ce fac plângerile sale, propuse să se răscumpere cu o sută mii talere de aur; dar Piccolomini se împotrivi de a i se da libertatea. El avea interes a ține prins un om așa de însemnat, ca, întâmplându-i-se nenorocirea să cază în mâinile turcilor, să-l poată schimba cu dânsul. Și fiindcă acest șiret italian se făcuse stăpân pe duhul lui Bathori, îl hotărî lesne a nu primi propunerea turcului. Prințul, după ce răspunse cu puține vorbe lui Ali-Pașa, îl trimise supt pază până la garda sa și după aceea, împreună cu alți ofițeri turci, îl porni pe la Brașov la Cluj, în Ardeal. În urma acestora, capii armiei ascultară și raportul iscoadelor ce trimiseseră ca să ia limbă despre turci și, văzând oarecare potrivire cu arătarea celor prinși, hotărâră a porni îndată după armata turcească ³¹⁹ . Din nenorocire trebuiră a mai ședea pe loc încă o zi, parte spre a împuternici oastea muncită de drum și de bătaie, parte spre a aștepta munițiile și bucatele ce se aducea din Ardeal în tabără ³²⁰ .

Acesle întârzieri fatale mântuiră pe Sinan-Pașa, cu toate greșalele lui. În ziua aceea (9/l9 octomvrie) către seară, vro patru mii turci, care, după încredințarea dată de Sinan că va zăbovi lângă Târgoviște încă două săptămâni, lăsaseră de vro câteva zile tabăra și se duseseră departe de acolo după hrană, furaj și pradă, se întoarseră aducând cu dânșii 60 mii boi, ce răpiseră din munții și mănoasele câmpii ale Țării Românești. Intra turcii în tabără, mânând înaintea lor convoiul de vite, fără a bănui de fuga rușinoasă a lui Sinan; și nu fură dezamăgiți decât când din acele corturi ce ei credeau pline de ieniceri, văzură azvârlindu-se românii și secuii, care năvăliră asupră-le și îi tăiară rău și fără milă. Această întâmplare neprevăzută răspândi bielșugarea în tabăra creștină, încât un bou ajunse a se vinde pentru un preț de nimic ³²¹ .