XXXII

Bathori, după ce puse de drese cetatea Târgoviștei și o înzestră cu o garnizoană tare, în 11/12 octomvrie des-de-dimineață, se îndreptă cu toată armia în urma lui Sinan, spre București. În cale creștinii întâlniră mai multe cete de câte 3, 4 și 5 sute turci, care se răzlețiseră de tabăra lui Sinan sau rămăseseră în urmă, și toți fură uciși, astfel încât câmpiile și livezile din drum era semănate cu trupuri moarte de turci. După ce luară o bucată bună de drum, ei întâlniră trei fugari unguri, care le spuseră că Sinan, temându-se de sosirea lor, fugise în grabă, lăsând în București multe bagaje, bucate, muniții, robi, cămile și câteva tunuri pe care nu le putu lua, fiind osiile și roatele sfărâmate; că în cale el mai lăsase multe alte bagaje; că groaza armiei întregi era atât de mare încât fără îndoială, când va sosi în locuri grele, în strâmtorile înguste și băltoase de la Călugăreni, se vor răni între sine ca să poată trece unul altuia înainte. Bathori, neîncrezîndu-se pe arătarea acestor fugari, trimise pe căpitanii Nicolae Sennyei și George Farcaș cu o sută de călăreți ca să facă o recunoastere spre București și să ia limbă.

Aceștia, întorcându-se spre seară, întăriră raportul fugarilor ³³⁴ . Aceasta hotărî pe generalii creștini a merge d-aci înainte în marș forcé ³³⁵ , ca să mărească temerea și groaza dușmanului în fuga sa ³³⁶ . Ei aflară atunci că Sinan, în calea sa de la București la Giurgiu, tăia toate podurile de pe râuri, punea piedice la treceri, strâmtori și vaduri, ardea și pustia toate satele, ca astfel lipsa bucatelor și piedicele drumului să întârzieze goana ce-i da armia creștină ³³⁷ . Generalii se sfătuiră atunci și hotărâră a schimba drumul și a lua altul mult mai spre dreapta de București ³³⁸ . Acest drum, pe lângă aceea că avea folosul d-a nu fi călcat și smintit de dușman, scăpă încă pe creștini de cursa ce le întinsese Sinan în monastirea lui Alexandru-Vodă din București, care săltă atunci și se spulberă în aer fără a vătăma pe nimeni; dar el făcea un încunjur cu deosebire lung și era plin de mocirlă și jumătate de crâng și așa de greu de umblat, încât se întârzie foarte mult mersul armiei, iar mai cu seamă al artileriei, care mai toată rămase înapoi. În cale, armia mai întâmpină niște oști turcești rămase în urmă, pe care foarte le snopi și le zdrobi, încât multe mii de trupuri de om, de cai și de cămile zăceau în lungul drumului, și aerul se împuți de o mare putoare. Dar turcii, în amețeala fugei lor, uitaseră câteva poduri netaiate; astfel creștinii avură noroc a găsi nesfărâmat podul de la Argeș, pe care trecuse turcii, și putură și ei înainta fără zăbavă.

Când ajunseră la o depărtare de două mile de Giurgiu, primiră veste că Sinan, aflând prin oameni de loc de sosirea lor, trecuse cu o zi înainte Dunărea cu cea mai mare parte din oștile sale, că rămăsese încâ dincoaci de râu o mulțime de care, bagaje, o pradă însemnată de tot felul, cu un mare număr de robi, spre paza cărora lăsase opt mii turci, care nu trecuseră încâ, căci nu îndrăzneau a încerca podul, ce era foarte slab, cu o greutate așa de mare ca a carelor și a tunurilor, până-a nu trece mai întâi pedestrimea și călărimea.

Bathori atunci, sfătuindu-se cu toți generalii, își întocmește armata de bătaie. Mihai, ce se aflase mereu la avangardă, porni iute înainte cu românii săi ca să dea harță vrăjmașului și să-l împiedice a trece podul până să sosească Bathori cu toată armia. Înaintând românii către Giurgiu, întâmpină în cale o seamă de turci furajori ce ducea niște turme de dobitoace, îi împrăștie îndată, ucid pe cei mai mulți, pe ceilalți prind și îi trimit îndărăt lui Bathori, caruia deteră aceleași știri despre Sinan. Acum Bathori grăbi și mai mult la drum, părându-i tare rău că o împreunare de împrejurări fatale l-au făcut să piarză mult timp și prileji scăparea lui Sinan. Într-această vreme Mihai-Vodă sosise la Giurgiu și ajunsese pe turci (15/25 octomvrie) ³³⁹ .