XXXIII

Orașul Giurgiului, afară de un zid slab ce îl încunjura, era ocrotit de castelul Sân Giorgiu. Acest castel avea o poziție foarte tare. Arta și natura contribuiseră a-l întări. El era așezat pe un ostrovel foarte frumos, numit Slobozia, format de un mic braț al Dunării, care se desparte puțin mai deasupra și, încunjurând un spațiu de două jugăre, cade iarași în matca râului ³⁴⁰ . Astfel castelul, acoperind cu totul mica insulă până în marginele ei, părea a pluti pe deasupra undelor ³⁴¹ . După temeliile lui, ce astăzi încă se văd, acest castel nu e indoială că a fost zidit de români. Dărâmat în vremea năvălirilor barbarilor, el fu rezidit pe la anul 1000 după Cristos de genovezi, de la care luă și numele de Sân Giorgiu, patronul acelei neguțătoare republici ³⁴² . Pe la sfârșitul veacului al XIII-lea, Negru-Vodă, ducă al Făgărașului, întinzându-si stăpânire peste toată Țara Românească până la Dunăre, mai întări castelul Sân Giorgiu. La 1418, când Mahomet I năvăli în Țara Românească de pustii o parte dintr-însa, între alte cetăți de pe Dunăre ce cuprinse fu și acest castel, pe care îl mai întări ³⁴³ . Puțin dup-aceea, românii îl luară înapoi supt vestitul domn Dan III Dracula. La 1431, împăratul Sigismund, regele Ungariei, mai întări acest castel cu fortificații și alte ziduri, când el trimise pe un vestit general, Ioan Marotius, în ajutorul lui Dracula-Vodă împotriva lui Radu, poreclit Prasnaglava, care intrase în țară cu ajutorul turcilor. Căzând după aceea iarăși în mâinile turcilor, castelul Sân Giorgiu le fu răpit împreună cu celelalte cetăți de către VIad-Vodă Țepeș. Dar după moartea acestui domn de crudă și vitează aducere-aminte, turcii îl luară înapoi la 1479, fiindu-le dăruit de Vlad VII, pe care ei numiseră domn fără alegerea țării; dar îl pierdură curând dup-aceea și românii îl stapâniră până la anul 1544, când turcii îl luară iarăși, împreună cu Brăila și Turnul. De atunci el fusese mereu în stăpânirea turcilor până în acest an 1595; și apoi, după moartea lui Mihai-Vodă, pică iar în mâinile lor și fu în stăpânirea lor pânâ la tratatul de la Adrianopol (1830), în urma căruia se dărâmă cu totul și orașul intră în stăpânirea noastră.

Pe vremea de care povestim, era acest castel foarte tare prin poziția sa, prin întăririle sale și prin ocrotirea ce primea de la cetatea Rusciucului, încât dobândise reputație de a nu putea fi luat. El era atunci fabricat după obiceiul vechi, de ziduri tari, dar fără flancuri de pământ și fără flancuri la ziduri, având numai turnurile împrejur, și înlăuntru cu turn mare'' (donjon)''. Mergea atunci podul făcut de Sinan de la capul cel de lângă orașul Giurgiului, loc unde se varsă două râuri în Dunăre ³⁴⁴ , până la poalele castelului, unde, trecând o întindere de pământ de zece pasuri, se unea cu celălalt braț al podului, cel mai lung, care ducea la insula cea mare și d-acolo în malul Rusciucului ³⁴⁵ .