XXXIV

Sinan-Pașa, ajungând la Giurgiu (23 octom.) cu armata în cea mai mare neorânduială, obști că va ședea acolo trei zile și astfel mai adăogă o greșală la câte făcu pân-atunci în această retragere ³⁴⁶ . Pricina acestei nouă zăbăvi ce puse la trecerea armatei sale peste Dunăre fu o măsură finanțială a administrației turcești. Fiindcă turcii pustiiseră și prădase în toată țara până în hotarăle Ardealului, luând mai multe mii de robi, o cătățime nenumărată de vite, ce se vânduseră la mezat în tabără, și atâta pradă încât încărcaseră cu dânsa ca la 10 mii care ³⁴⁷ , vezirul puse la intrarea podului un inspector și un scriitor, însărcinându-i a cere de la neguțători, care ducea dobitoacele și celelalte mărfuri și lucruri cumpărate, legiuitul drept de 1 la 5'' (pentzik) pe seama sultanului ³⁴⁸ . În vreme ce se urma această nenorocită lucrare, iată ajunge vestea (24 octomvrie) că Mihai se apropie în capul armiei sale și că acum nu e departe. Măsura fiscală fu îndată părăsită; și mai întâi Sinan-Pașa trecu singur în noaptea aceea (24 spre 25 octomvrie) podul . După dânsul, toată noaptea până la crăpatul zilei, trecură mereu pe pod la Rusciuc pavilionul vizirului cu corturile și ienicerimea și cu o parte din tunuri și muniții de război; dar coloanele cele mai mari rămăseseră încă pe malul romănesc; asemenea rămăsese năpustite multe tunuri și bagajele cele grele, căci în acel grozav amestec și spaimă ce stăpânea pe toți, nimeni nu vroia să ajute pe soțul său ³⁴⁹ . De dedese voie atunci soldaților și neguțătorilor a trece care cum va putea ca să scape ³⁵⁰ ; și soldații stricându-și rândurile, neguțătorii părasindu-și avuțiile încărcate în care, se repeziră toți cu totul și în amestec spre pod ³⁵¹ . O mulțime fără seamă de oameni și de vite se înghesuiseră pe pod în cea mai mare neorânduială. O spaimă panică stăpânise toate duhurile și pretutindeni era cea mai mare dezorganizare ³⁵² , când, fără veste, pe la patru ceasuri dupa-amiază (25 octomvrie), oastea lui Mihai se arătă și intră în șesul dinaintea Giurgiului (l'esplanade''), unde tăbărî ³⁵³ . Dar fără a pierde vreme, românii, împingând înaintea lor și deschizându-și drum printre mulțimea turmelor de vite mari și mici și printre un mare număr de robi, cad peste tabăra și bagajele turcilor, îi izbesc în spate cu atâta iuțeală, încât pe toți îi rășchiră; pe unii fără milă, pe alții prind, pe alții pun în goană spre pod și mântuie vreo 5 mii români, afară de femei și copii, ce fuseseră robiți în Țara Românească și Moldova. Acești români, scapând astfel din robie, se armară cum putură și deteră mână de ajutor fraților lor împotriva dușmanilor.

O despărțire din oastea lui Mihai înaintă până la malul Dunării și alte patru escadroane cu pedestrime armată cu puști începură a slobozi asupra podului; apoi Mihai își aseză tunurile pe un delușor vecin și astfel, de o parte cu tunurile, de alta cu muschetăria, făcu să plouă un pârâu de foc asupra turcilor ³⁵⁴ . În toată lungimea podului se vedea atunci o gloată adâncă, îndesită, amestecată, de ostași, neguțători, femei, copii, cai, cămile și alte dobitoace, tunuri și care, împingându-se, îmboldindu-se, strivindu-se unii într-alții, fiecare om îngrijitor de mântuirea sa căutând a lua pas înaintea vecinului său, unii călcați în picioarele cailor, alții rănindu-se în armele celorlați, apoi primejdia și temerea crescând din ce în ce, începând a se bate și a se ucide între sine. Din această grozavă îmbulzeală de oameni și de vite, se auzea uneori o murmurare ce zbârnâia înecat, alteori o larmă mare amestecată de gemete și groaznice blesteme. Aceeași îmbulzeală și aceleași nevoi se petrecea la capul podului între cei ce, simțind în spate paloșul românesc, se munceau să apuce a intra pe pod. Sinan, din malul Rusciucului, privea această chinuire a armatei sale fără a-i da nici un ajutor ³⁵⁵ . Garnizoana castelului numai, prin tunuri și puști, începu a vărsa o ploaie de gloanțe și ghiulele asupra românilor ³⁵⁶ . Dar aceștia, fără a se spăimânta de această furtună, iuțiră și mai mult focurile lor, încât neorânduiala și spaima turcilor ajunseră în culme și o groaznică desperare îi cuprinse ³⁵⁷ . Cei după pod, neputând razbi înainte și nemaivăzând alt mijloc de scăpare, se puseră să arunce artileria și carele în Dunăre, ca să-și facă loc și ca să nu cază și ele în mâinile creștinilor ³⁵⁸ ; apoi mulți din ei se azvârliră în apă, chemând în ajutor numele lui'' Alah ''și cercând a scăpa înot. Dar unii din neștiința de a înota, alții din vârtejurile râului ce aveau a trece în toată lărgimea lui, pieriră, înghițiți de unde; ceilalți fură uciși, căci îngrozitorul Mihai îmbărbăta pe ai săi și îi îndemna la bătaie cu graiul, cu mâna și cu pilda. Prin artileria sa, el izbuti în sfârșit a rupe podul prin mijloc în două. Un geamăt de groază umplu atunci aerul și prăpăstiosul adânc al râului, cu gura căscată, sorbi și înghiți într-o dată gloate de vrăjmași.