XXXV

În vreme ce o parte din armata musulmană se zbuciuma și se lupta astfel împotriva valurilor râului și pierea sau de unde, sau de gloanțele ce le trimitea creștinii, fără a căpăta de nicăiri ajutor, sosi pe loc și Bathori cu oștile sale ³⁵⁹ . Turcilor care rămăseseră pe malul românesc, închiși între jumătatea podului sfărâmat și ai noștri, li se tăiase tot mijlocul de scăpare și nu mai aveau alt ce face decât a se lupta, a se îneca sau a se preda ³⁶⁰ . Ei încercară un minut a se apăra supt ocrotirea unei baricade de care legate în mare număr, strâns unul lângă altul, pe care o făcuse Sinan la capul podului spre a stăvili năvălirea călărimei creștine ³⁶¹ . Dar Bathori, îndată ce sosi, orândui o ceată de pedestrime aleasă de sfărmă această baricadă ³⁶² . Apoi trimise pe cei mai buni din pușcașii săi, carii căzură cu furie asupra dușmanilor osteniți de luptă, răniți și slăbiți, măcelarindu-i groaznic ³⁶³ . Acei ce putură scăpa cu fuga dinaintea crudului și neîmblânzitului paloș creștinesc, în desperarea lor, se aruncară în râu, încercându-se în zadar a-l trece înot: astfel mai mulți își aflară moartea în valurile Dunării. Atunci se prăpădi cu totul acolo vestita ceată a echingiilor, care două veacuri stătuse groaza Ungariei și a Germaniei; ei se aflaseră puși de pază la capul podului pe malul românesc și nici unul dintr-înșii nu putu scăpa; asemenea nici un om nu mai rămăsese pe lângă HasanPașa, la ariergardă.

În izbânda aceasta se deosebi mai cu seamă pedestrimea aleasă a secuilor ce purta numirea de pixidari, sulițași, vestită de vitează. Dunărea se umpluse de trupuri moarte de turci și undele ei se roșiseră de sângele vărsat. Afară de leșurile turcești, ce stau așternute și grămădite ca niște movili pe uscat, o mulțime de alte leșuri de oameni, de cai și de cămile se afla în brațul Dunării ce desparte insula Sân Giorgiu de malul românesc, grămădite și încleștate astfel unele de altele, încât în acel loc Dunărea abia putea a-și urma cursul său; și când, după bătălie, vroiră creștinii să adape dobitoacele, nu puteau scoate apă de acolo fără a scoate deodată vrun trup de om sau de cal. Mult mai mulți turci încă se vedea plutind pe unde, în cursul apei, plini de răni, jumătate morți, gemând și văietându-se cu jale ³⁶⁴ . Urâcioasă și îngrozitoare priveliște de omor ³⁶⁵ ! Turcii care trecuseră în insula cea mare căutară să ajute pe ticăiții lor frați ³⁶⁶ . SatârgiMehemet-Pașa puse d-acolo de îndreptă tunurile spre tabăra creștinească, dar loviturile n-ajungeau sau din neștiința tunarilor, sau din reaua poziție, și nu putură vătăma pe ai noștri; în vreme ce aceștia, având buni tunari și favorizați și de poziție, nu slobozea nici o umplutură în sec. Printr-acest mijloc ei putură cuprinde două din cinci corăbii ce aveau turcii atunci acolo pe Dunăre, celelalte trei scăpând cu fuga ³⁶⁷ .

Martori ce au văzut cu ochii spun că pieri într-această bătaie de la trecerea Dunării ca la 18 mii turci, deosebit de robii ce mântuiră, creștinii dobândiră o mare parte din artileria vrăjmașilor, steagurile lor, bagajurile, o mulțime de dobitoace și șase mii care încărcate cu pradă. Analistul turc contemporan Seadedin încheie descrierea ce face de această bătălie, așa de nenorocită pentru ai săi, prin aceste cuvinte: „Covârșirea amestecului și a spaimei fu așa de mare, încât putem zice că niciodată nu se văzu o asemenea desăvârșită înfrângere (une pareille déroute)”.