IV

Cu totul altele era sentimentele nobililor unguri din Ardeal către Mihai. Un mic număr numai dintr-înșii, recunoscători pentru purtarea cea blândă a lui Mihai către nobili, se lipise de dânsul și îl slujea în dreptate. Ei vedea bine că, de vor scăpa de stăpânirea lui Mihai, vor cădea supt nemți, turci sau supt Sigismund Bathory și vor fi mult mai rău. Cei mai mulți însă ura în Mihai un domn român. Învățați a urî și a desprețui nația română în iobagii lor țărani, lor le venea cu ciudă a-și pleca trufașul și sumețul cap supt un stăpân român. Ei se temea încă, cu mare cuvânt, de relele urmări ce poate avea pentru dânșii întemeierea unei stăpâniri românești în Ardeal. Ei se temea de o schimbare de politică a lui Mihai, de o zi când el va înceta d-a fi generos, ocrotind pe ei și privilegiile lor cu paguba românilor. Se temeau încă că chiar cei mai mulți dintr-însii, câștigați de domn sau mânați de duhul slugăriei și al ambiției, să nu se lepede cu încetul de naționalitatea lor și a se români.

Aceea ce se petrecea în Ardeal de câtva timp de temei mare temerilor lor. Mihai începuse a favora cu deosibire pe români și a căta cu ochi bănuitor către nobilii unguri, pe care îi învinovâțea de a fi nemulțumitori către dânsul, iar mai ales către nobilii secui, pe care îi știa dușmanii lui, pentru libertatea ce dedese poporului. El înălță din românii ardeleni la treapta de nobili, silise pe unguri a face oarecare ușurare țăranilor și ocrotea pe aceștia împotriva abuzurilor. deosebit de acestea, începuse a umplea Ardealul, deșert în mare parte de locuitori, cu colonii de români din Țara Românească și de bulgari, și nu se încredea decât în acei nobili unguri care adoptaseră cu totul obiceiurile și învestmântarea românească. Deosebit de acestea, Mihai, spre a plăcea românilor, le zidise mitropolie în Alba-Iulia și o înzestrase cu multe averi. Un baston de argint, dăruit de dânsul mitropolitului Ion la anul 1599, se păstrează până astăzi la Blaj.

Toate acestea dovedea în Mihai planul d-a români cu încetul Ardealul. Toate acestea îngrija tare pe nobilii unguri; ei vedeau că se stinge cu totul supremația lor în Ardeal, care se va preface într-o țară ales românească. Aceste temeri le ațâța și le mărea încă micul număr de complotiști pe care i-am văzut în lucrare încă din expediția în Moldova. După fuga lui Moise Secuiul, soțul său Ștefan Csaki rămăsese capul complotului. Csaki se trăgea dintr-una din cele mai strălucite familii ungurești din Ardeal. Era el om ager la minte, harnic, cu falnică înfățișare, dulce la limbă, dar viclean la inimă și ambițios peste măsură; el își închipuise d-a aduce răsturnări în Ardeal, ca da de va putea dobândi pe seamă-i tronul acestei țări. El începuse prin a se face cu totul curtizan al lui Mihai, imitând în toate gesturile și obiceiele lui, apărând cu înfocare faptele și proiectele lui, înălțându-l până la ceriu și comparându-l cu cei mai mari eroi ai lumei, a căror mari fapte slăvește istoria. Prin aceste chipuri, iar mai ales prin vitejia ce arăta în expediția Moldovei, Mihai îl luase foarte la inimă, îi arăta mare încredere, îl numise căpitan-general al toatei armiei sale și îi dăruise mai multe moșii însemnate în Ardeal ⁷⁷⁹ . Csaki trădă cu nevrednicie încrederea domnului și bunătățile lui către dânsul și profită de favorul ce avea ca să comploteze fără temere și să surpe pe făcătorul său de bine. Pe lângă aceea că povățuia propaganda rebeliei în Ardeal, el era în corespondență necurmată cu generalul Basta, către care se arăta cu totul jertfit Austriei și că lucrează numai pentru dânsa, și într-aceeași vreme, prin Moise Secuiul, sta în relații cu polonezii, cu Sigismund Bathori și cu Ieremia Movilă. Acesta se puse atunci în raport cu tătarii și cu turcii, cerând ajutor împotriva lui Mihai, și unii și alții fuseră voioși a intra în coaliție. Turcii trimiseră îndată, cu taină, 40 000 galbeni de aur, sumă însemnată pe acele timpuri, la Ieremia Movilă, ca să facă oști asupra lui Mihai, și hatiserif de domnie neschimbată în Moldova, lui și seminției lui ⁷⁸⁰ . Într-aceeași vreme, adună oști în Bulgaria, gata a năvăli la vreme în Țara Românească.

Astfel o coaliție puternică și îngrozitoare se pregătea asupra capului lui Mihai. Austriacii, ungurii, polonii, Ieremia cu partida sa în Moldova, turcii și tătarii, toate aceste popoare, care fuseseră umilite prin triumfurile noastre, călcate prin oștile noastre, acum, înțelegându-se din mână în mână împreună, se înfiora de mânie și de nădejde și se gătea a năvăli într-una mii de mii, ca o vijelie furioasă, spre a doborî la pământ un singur om; dar acest om era Mihai Viteazul, domn al vitejilor români.