V

Mihai nu bănuia nimic de furtuna ce îl amenința. El se încredea încă în steaua sa și în fatalitate, această superstiție a oamenilor cărora mult le-a slujit norocul. El vedea bine că polonii sau turcii nu-l va lăsa mult în odihnă, dar socotea că, cu sprijinul Austriei, de care nu se îndoia, va putea lesne a pedepsi îndrăzneala dușmanului. Se vede că Mihai se ținea de hotărârea sa d-a porni împotriva turcilor ca să le ia Banatul, după cum se făgăduise Austriei. El nădăjduia că pe lângă folosul d-a uni Banatul cu celelalte țări române, printr-acest război va câștiga încă cu totul încrederea Austriei, temătoare ca el să nu se alieze cu turcii. Spre acest sfârșit, Mihai avea nevoie d-a fi sigur că nu va fi izbit de poloni. Pentru aceea trimise la craiu Poloniei doi soli, pe George Ratz și Stroe Buzescu, boier însemnat, spre a-i arăta pricinile care l-a silit a cuprinde Moldova, asigurându-l că „nu are de gând a face nimic împotriva Republicei Poloniei și a craiului ei, că încă el se pune la voia craiului, îmbiindu-l cu prietenie și bună vecinătate, numai să voiască a se uni cu creștinii și a se lepăda de alianța turcească”. Pretinde Bethlen că această solie era o prefacere din partea lui Mihai, ca să înșele pe craiul Poloniei, după cum înșelase pe Andrei Bathori și pe Ieremia Movilă, și a-l izbi fără veste și fără a fi gata de apărare; iar că scopul lui Mihai era de a subjuga Polonia; că solii săi, sosind la Sathmar, spuseră în numele lui Mihai, la ofițerii împăratului ce găsiră acolo, că Mihai are mare prietenie către arhiduca Maximilian și are de gând să-l facă crai al Poloniei; că întru aceasta are corespondență tainică cu duca țării muscălești, pentru ca muscalii de o parte, Mihai de alta și Maximilian de a treia parte, într-aceeași vreme să izbească Polonia; ca pe urmă, comunicând la acei ofițeri solia lor către craiul Poloniei, ei asigura că merg la dânsul numai spre a-i da mai multă încredințare de gândurile lui Mihai; dar într-adevăr proiectele acestuia țintea întru a goni, de se va putea, pe craiul Poloniei, pe urmă a da mai lesne deoparte pe Maximilian și a-și asigura pentru sine crăia Poloniei.

Solii, sfârșind treaba lor la Sathmar, plecară spre Muncaci ⁷⁸¹ . Este cu greu a crede că Mihai, pe care acești istorici streini îl arătă atât de ascuns și prefăcut în gândurile sale, să și le fi dat pe față cu o asemenea nesocotință. Credem că multe din aceste sunt bănuieli; că Mihai se mulțumea pe câte ținuturi cuprinsese, ca să voiască a mai răpi și altele de la poloni, și că ar fi fost mulțumit dacă polonii l-ar lăsa a stăpâni în pace Moldova, dorința lui fiind acum d-a-și mări țara, cuprinzând locuri, țări și cetăți de la turci, iar mai ales Banatul Timișian și cetățile Ghiula și Solnocul din Ardeal, ce se afla în mâinile turcilor ⁷⁸² .