XVI

În vremea aceasta, George Mako, încheind cu deputații nobililor condițiile de alianță, plecase de la Mediaș și sosise cale de cinci mile de tabăra rebelilor, într-un loc numit Bogatz, îmbelșugat de vin, unde dete soldaților săi voie să bea. Cu toate vorbele mincinoase asupra lui Mihai ce răspândise între ostași de atâta vreme, el nu era încă sigur că va putea a-i face a se revolta, uitându-și credința jurată domnului și bunătățile lui pentru dânșii. Drept aceea își opri ostașii într-acest loc, crezând prin amețeala beției a-i târî în tabăra nobililor. El trimise credincioși de ai săi, din ofițeri și soldați, prin toate cârciumele unde se afla ostașii deșertând pahare, care începură a cârti cu dispreț și a amenința împotriva lui Mihai. „Trebuie, zicea ei, să gonim pe această fiară până la hotarele Țării Românești; trebuie să murim pentru patrie și să alegem între unguri domn de sângele nostru. Decât să ținem cu Mihai pentru o păcătoasă leafă ce ne dă mai mult de trebuință decât de dragoste, mai bine să ne unim cu George Basta, din armia căruia se zice că au și sosit câteva mii de ostași fruntași!” Și fiindcă nimeni nu vorbea împotriva acestora, sângele ostașilor se aprindea din ce în ce, bând. George Mako, temându-se că a două zi, potolindu-se focul vinului, să nu se schimbe părerile, fără a aștepta a se ivi de ziuă, dete armiei sale semnul de plecare, trece Mureșul, pe urmă, oprește un minut în loc pe ostași și le grăiește astfel: „Soților, nemuritorul Dumnezeu ne-a dat ieri la toți o aceeași gândire și toți fără osebire vă uniți împotriva acelei pieire a nației noastre, acel stricător a legilor noastre care medita cu cruzime moartea noastră a tuturor, împotriva lui Mihai-Voievod! Voi ați luat armele pentru apărarea acestei provinții, ce prin vitejia noastră Mihai a supus-o tiraniei lui; voi v-ați pus să apărați atâtea fecioare curate și nevinovate împotriva dobitocirei și cruzimei barbarilor. Siguri că astăzi vom putea a răzbuna relele ce domnul prin voi a făcut ungurilor, întăriți prin alianța dumnezeiască, aideți în tabăra lor și să unim soarta noastră cu a lor.”

Soldații răspunseră acestui cuvânt a lui Mako printr-o murmurare mânioasă. Uitând vorbele de ieri, cei mai mulți viindu-și în fire din amețeala vinului, își aduseră aminte datorința lor și începură a lăuda facerile de bine ale voievodului, osândind o așa de rușinoasă nemulțumire din parte-le. Ei aducea aminte că au fost goi și că Mihai îi îmbrăcase, că erau pe jos și că el le dedese cai și îi înălțase din starea de călăreți de rând la ranguri mai înalte; că era o necinste nepieritoare, o faptă vinovată înaintea lui Dumnezeu d-a trage sabia asupra unui așa de mare făcător-de-bine, care, afară de leafa ce le-a plătit, le-a făcut atâtea bunătăți. Vro cățiva comandanți încă își despărțiră oștile de ceailaltă armie protestând în gura mare asupra trădătorului George Mako. Acesta era pierdut acum, dacă din norocire-i nu-i sosea în acel minut în ajutor Wolfgang Kamutki, trimis de nobili spre a birui îndoirea ostașilor. Acest deputat, june cu curaj și cu mare elocvență, ținu un cuvânt ostașilor, în care reînnoi și întări în numele nobilimei toate cele făgăduite de Nicolae Bogathi și adăogă: „că George Basta este să vie cu o puternică armie în ajutorul ungurilor, ca el e la hotar, că o mare temere a cuprins pe voievod, că Ștefan Csaki vine asemenea întru întâmpinarea lor cu magnații țării spre a-i felicita, că era mult mai cu cinste, de va voi așa norocul, a cădea apărând viața sa și mântuirea patriei, decât a mai sluji, puțin timp încă și într-o spaimă necurmată, un tiran”.

Prin aceste și alte vorbe, el câștigă până la urmă duhurile turburate ale soldaților. George Mako, văzând ostașii aprinși, dete semnul și, după ce mustră pe acei ce nu-l vor urma, puse armia în mișcare, și chiar aceia care până atunci îi era împotrivitori fură siliți a-l urma. Îndată Ștefan Csaki, în capul unei părți din oștile nobililor și a celor mai însemnați capi, într-un strălucit costum, călare pe un cal măreț înșăuat, ieși întru întâmpinarea legioanei lui Mako, sunând trâmbițele, tobele și dând toate semnele de veselie. Ambele oști oprindu-se în loc, Csaki le făcu un cuvânt pompos și apoi din ambele părți își dau mâna, se îmbrățișează. Toți ungurii laudă pe soldații lui Mako că au prețuit mai mult pe Dumnezeu, patria, legea, decât prietenia românilor. Dup-aceea îi duc în tabără, unde nobilii le dau la toți mese, le dăruiesc o câtime îndestulătoare de grâu, nutreț pentru cai și leafa pe două luni ⁸⁰⁰ .

Astfel se împlini trădarea lui Mako și a legioanei sale.