XVIII

Aflând Mihai-Vodă sosirea lui Basta în tabăra nobililor, trimise în această tabără unul din cei mai dintâi boieri, și anume Andrei Postelnicul, și pe Luca Trausner, dându-le trei solii:

Cea dintăi pentru George Basta, căruia îi însărcină să-i zică: „că de vreme ce n-are nici o poruncă de la împăratul să năvălească în ținutul său, să plece, dându-i pace. Să-și aducă aminte de trudele și cheltuielile sale împotriva turcilor în interesul creștinătății și cu ce greutate a supus Ardealul împăratului, răsturnând pe cardinalul Andrei, ce avea sprijin și putere în Polonia, Moldova și Ardeal; aceea ce cu greu ar fi putut face împăratul, de nu era el; apoi ar fi nedrept a răspunde la atâtea slujbe printr-o purtare dușmană.”

A două însărcinare era pentru nobili, la carii el vrea să li se zică: „ca să-și aducă aminte că ei au fost toți în puterea lui atunci când a supus Ardealul, că el ar fi putut a-i ucide pe toți, dar că el fusese atât de milostiv, de nu le făcu nici un rău la sfârșitul războiului, dar încă îi păstră în legile și privilegiile lor, când, după dreptul războiului, ar fi putut a desființa și nimicnici toate acele legi și privilegii; că el e gata a le da tot ce e drept și a păstra în armie o aspră disciplină; și că se miră de ce ei vor să se revolteze împotrivă-i, căci trebuie să gândească că Dumnezeu obicinuiește a sprijini pricinile drepte”.

A treia însărcinare era pentru ostașii ce îl părăsise, cărora puse să le zică: „că ei trebuie să-și aducă aminte că el îi ridicase din starea proastă la trepte mai înalte; că el, și nu altul, în Țara Românească și Ardeal, le dedese cai, haine, arme și alte podoabe ce ei aveau; că în toate ocaziile el le-a arătat binevoința sa; că supt poruncile sale, în Țara Românească, ei au înfrânt pe turci și au câștigat reputație, bogății și că, atunci când ei se umplea de dobândă de la dușman, el nu oprea nimic pe seamă-i, lăsând tot la dânșii și tratându-i totdeauna nu ca niște slujbași, dar ca niște copii ai săi; să se socotească împotriva cui au să rădice arma, și de rușinea cu care va fi pătați pe toată viața ce le rămâne; că pentru dânsul, el jură pe tot ce are mai scump că să va purta cu dânșii cu bine și cu dragoste ca și mai nainte, de se vor întoarce la datoria lor”.

Dar când deputații sosiră în tabără, nu li se dete voie d-a arăta în public aceste propuneri.

Dar Mihai nu-și mai făcea acum iluzii asupra dușmanilor, și, în vreme ce aștepta întoarcerea acestor deputați, de sârg el se gătește ca să pornească împotriva nobililor și a lui Basta. În noaptea înaintea zilei în care era să iasă din Alba-Iulia, el văzu în vis o mare și groaznică furtună, care se rădică despre Torda, se opri și se sparse tunând groaznic dasupra Albei; pe urmă trăsnetul îl izbi pe el însuși. Minunat de acest vis și deșteptându-se fără veste, Mihai sări din pat, aprinde o lumânare și poruncește să vie îndată la dânsul Pancratie Sennyei, Ștefan Bodoni și vro câțiva din cei mai de căpetenie boieri. Aceștia, alergând iute, găsiră pe domn turburat foarte de visul ce avusese, pe care îl destăinui și lor, spuindu-le că acesta îi prevestește nenorociri.

Cu greu boierii izbutiră a-l liniști. Urma ne va arăta că acest vis fu, vai! cu prisos profetic.