XXII

A doua zi dimineață, 8/18 septemvrie, Mihai nu se mișcă din tabăra sa, hotărât fiind a aștepta în acel loc puternic întărit de natură, sigur fiind că va zdrobi pe dușman de n-ar ispiti a trece pârâul spre a-l izbi ⁸¹⁷ . Generalul Basta, în aceeași dimineață, își destinse armia în rânduială de bătălie lunară, dincoace de satul Mirislău, în câmpia cea cultivată, cu hotărâre statornică a înhăța lupta cu Mihai ⁸¹⁸ . Neîncrezându-se însă numai pe arătarea ungurilor, care pretindea că e foarte lesne a trece pârâul, vru să meargă a vede lucru cu chiar ochii săi. El se asigură atunci de primejdia învederată la care s-ar expune de ar izbi pe Mihai în acel post bine ocrotit, atât de pârâul anevoie de trecut, ce apăra fruntea și o parte de flanc, cât și de o înalțime din mâna stângă, de unde artileria mătura tot locul cuprins între tabăra lui Mihai și sat ⁸¹⁹ .

Spun că privind aceasta, Basta încreți sprânceana și zise: „Prietenii mă făcea să fiu acum șac-mat, din dorința ce au de a-și răzbuna, de nu cătam lucru aci cu ochii mei”, dând a înțelege pe unguri, care îi zisese că e lesne și comodă trecerea pârâului. Deci, armat și călare cum se afla, el chemă sfatul de război și cu bune cuvinte dovedi primejdia la care s-ar expune armia lor, de s-ar ispiti a trece pârâul spre a izbi pe ai noștri, încheind că era de trebuință a face altceva. Părerea lui era ca să se tragă înapoi puțin, ca Mihai, înșelându-se de prefăcătoria acestei fugi părute, se va lua în urmă-le și va pierde folosul ce îi da acea cetate a locului. Ungurii răspunseră l-această părere cu inima răsculată; că e lucru foarte necinstitor și vătămâtor de a face o retragere în fața unui dușman numeros și îndrăzneț, căci a se retrage, spre a se feri de bătaie, după părerea locului, nu e alt decât a fugi și a-și rupe însăși oastea, tăind inima la ai săi și mărind-o la dușman; că părerea lor era ca, nesocotind acea mică greutate, cu vitejie să treacă râul, izbind pe dușman, sau să se închiză în acel post unde se afla, așteptând o ocazie priincioasă de a se lupta.

Basta se sili să le dovedească că aceea ce propune el nu e retragere; nici mai puțin vrun fel de fugă, ci o stratagemă militară, spre a scoate pe dușman din acel loc ca o cetate, asigurându-le că el cu nemții săi se va pune la ariergardă, spre a nu se pierde nici un om.

Se făcea acest sfat de război, cum s-a zis, în câmpie și călare, făcând toți capii un cerc împrejurul lui Basta, cătând a-l păzi de lovirile tunurilor românești, grindinând din toate părțile, îndreptate fiind într-acea parte de capul tunarilor lui Mihai, un italian de la Mantua, anume Vincenzo. Într-aceea, un soldat ungur, doritor d-a afla și el ce era hotărât în sfatul de război, apropiindu-se de cerc, țiindu-și coiful în mână, iacă că o lovitură de tun, îndreptată la semn spre a lovi în acea adunare de ofițeri călări, zboară acelui soldat coiful din mână, fără a-l răni nici pe dânsul, nici pe cal, care îndată se puse pe fugă, trecând ghiuleaua alături cu contele Tomaso Cauriolo, care într-acea parte inchidea ocolul sfatului, cu primejdie de moarte pentru el. Această împregiurare făcu că sfatul se sparse deodată, târându-se și ungurii în grabă către părerea lui Basta.

Îndată, ridicând străjile, trăgând tunurile după fortificații, scoțând pedestrimea din preajma satului și puind foc la sat, îndreptară avangarda către un pod peste Mureș; după aceea venea tot bagajul cu alte care, apoi toată pedestrimea și călărimea din Ardeal, deosebind dintr-însa numai două mii călăreți spre întărirea ariergardei, la care rămăsese tunurile și toată pedestrimea și călărimea germară, împreună și Basta cu cele două cete de muschetari, patru companii de călărime de rând din Ungaria de Sus și compania de valori, gvardia sa, având încă cu sine mai mulți nobili cavaleri nemți, unguri, francezi și italieni ⁸²⁰ . În această rânduială, toată armia se îndreptă către satul Decs, de unde veniseră în trecuta zi ⁸²¹ .