XXXI

sept., a doua zi după răscoala lor, ridicară furci în mijlocul pieții, unde acăța pe orice român putea pune mâna. În aceeași zi aflară că o trupă de români sunt aproape de hotarul Bârsei, la Rucăr, vrând a intra în Ardeal. Această știre o întări câțiva bărbați fruntași din oastea română, carii venea înainte și mergea fără bănuială, neștiind nimic de trădarea brașovenilor. Rosnovenii însă fără veste cad asupră-le și, prinzându-i, îi duc în cetatea Brașovului, unde, după puțină cercetare, fură îndată omorâți, păstrând numai pe un agă cu viață. În aceeași seară, pe la 4 ceasuri, ieșiră brașovenii ca să întâmpine pe românii ce veneau. Dar aceștia, văzându-se mai slabi cu numărul, se traseră. Puțini picară în mâinile dușmanilor și fură uciși fără milă.

În 13 sept., pe la amiază, brașovenii merg de pun tabără la Preșmăr, ca în ziua următoare să năvălească asupra acelor români ce se așteptau să vină din Moldova, pe la Oituz. Pe lângă dânșii se uniră a două zi pedestrași unguri cu puști. În acea zi, 14 septembrie, ei năvălesc asupra românilor care începeau a se arăta. Dar ai noștri îi respinseră cu o astfel de tărie, încât pe mulți omorâră, pe alții răniră și capul tunarilor lor primi printr-o bombă o astfel de lovitură, încât n-a rămas pele pe trupul lui care să nu fie arsă. Către seară, umblară brașovenii mai bine, căci luară de la români un tun; dar a doua zi, aflând că vine din Moldova armașul Sava cu o trupă de moldoveni, năpustiră tot și fugiră de se închiseră în Brașov.

În aceeași zi secuii de pe lângă Olt se ridic asupra sașilor și aprind Crisbavul și Bodila. A doua zi, în 16, se adună românii cu moldovenii, între carii era și armașul Sava, și cu secuii, la Preșmăr, de unde, mai nainte de a începe ceva, trimit o deputație la senatul din Brașov, ca să ceară următoarele: „1. Întreabă pentru ce nu i-au lăsat să treacă în pace, ci le-au făcut feluri de stricăciuni, omorând mulți dintr-înșii și luându-le și mașinile de război; 2. Cer ca să li se dea lor toți nobilii câți s-ar afla la ei și mai ales cei ce s-au împreunat în ziua trecută cu ei în contra românilor, asemenea și tunul luat de dânșii.” Acestea le cer printr-un brașovean pe care l-a fost prins în ziua trecută. Secuii amenință brașovenilor cu foc, de nu le vor da pe nobili și tunul. Brașovenii răspunseră că de vor da foc, ei vor omorî femeile și copiii românilor și a secuilor, carii se afla spre siguritate în Brașov.

În urmarea acestora, în 17 sept., trecură ai noștri în pace prin țara Bârsei, nefăcând altă stricăciune decât că aprinseră un sat românesc ce se ținea parte de Brașov, parte era moșia unui nobil. Spun că numarul celor carii trecură se urca peste cinci mii. Într-acest timp, brașovenii primesc scrisoare de la ungurii de la Torda, ca să închiză toate drumurile și să taie toate podurile de către Moldavia și România, ca să nu poată veni oaste ajutătoare lui Mihai. Dar brașovenii n-avură timp a face nimic, căci în dimineața de 18 sept. aflară printr-un român, anume Rascie, ce venea din Țara Românească și care picase în mâinile lor, cum că Pătrașcul, fiul lui Mihai, e aproape cu o armie de 29 000 și că românii sunt hotărâți a deprăda toată țara Bârsei și a o nimici prin foc și prin sabie. Lucru de care se și încredințară brașovenii, căci pe la amiază o seamă de români, aflând că femeile lor lăsate în Brașov s-ar fi omorât de brașoveni, deteră deodată foc la satele următoare: Preșmărul, Hermanul, Bodul, Sânt-Petru, Heltiul, Noul, Feldioara, Rotbavul și Măgherușul. Brașovenii nu omorâseră însă pe femeile românilor, ci numai le adunaseră de prin oraș, unde ședea împrăștiate, și le închiseră în casa sfatului, ca să le opună acelor ce vor năvăli asupra cetății.

În 19 sept., românii se apropie de cetate și aprind într-o suburbie trei case, dar, fiind foarte puțini, se traseră înaintea năvălirei orășenilor. În 20 sept., Pătrașcu care sosise cu armia sa, trimite prin amenințări și făgăduieli scrisoare orășenilor, îndemnându-i a să supune lui Mihai. Tot în acea zi, nouă cete ieșite din secuime în țara Bârsei prefac toate în pulbere și cenușă, aprind satele de-a rândul, încât seara ardea și Codlea. Brașovenii, spăimântați de aceste pustiiri, s-ar fi supus îndată; dar a doua zi (21 sept.) prinseră veste cum că Mihai a fost bătut la Mirislău. Știrea aceasta îi îndârji spre apărare. Acestea fură pustiirile ce cășunară pe țara Bârsei până în 23 sept., când sosi Mihai la Codlea, pustiiri care nu fură întrecute decât de înfricoșatul război civil de la 1848 și 1849.