XII

Mihai-vodă, după luarea Vidinului, unde îl lăsarăm, se întoarse la Târgoviște ⁴⁸² . Întoarcerea sa în țară este un marș triumfal; toți ostașii sunt încărcați de prăzi; poporul îl primește cu cântece de veselie și vrăjmașii tremură de numele lui ⁴⁸³ . El începu îndată a se ocupa să vindece rănile și ticăloșia ce pustiirile războiului adusese asupra țării. Într-adevar, starea ei era vrednică de jale. Populația se micșorase foarte mult prin moarte, prin pribegirea locuitorilor în țări streine și robirile turcilor; numai în această din urmă campanie Sinan robise douăzeci mii locuitori și apucase a-i trece Dunărea ⁴⁸⁴ . Orașele și satele erau ruinate și prefăcute în cenușă; câmpurile erau părăsite, viile smulse, grânele, călcate de oștirile ce șerpuiseră prin toată țara, nu putuseră da rod ⁴⁸⁵ , dobitoacele moarte sau răpite de vrăjmași, care apucaseră a trece peste Dunăre mai mult de 60 mii vite. Românii jertfiseră pentru dezrobirea independenței și a libertății lor, dar aceasta e un bine atât de mare, încât cu nici o jertfă, fie cât de grea, nu e scump cumpărată.

Mihai-Vodă trimise în Transilvania, cu multă cheltuială — fiind și acolo mare lipsă, căci negoțul încetase cu totul din pricina războiului — de cumpără grâne, făină, vin, sămânță și toate cele trebuincioase, de împărți între popor, care, la glasul domnului său, părăsi pădurile și vizuniile munților unde se trăsese și începu a rezidi orașele și satele pe ruinele celor vechi și a se apuca de lucrul pământului; și putu îndată să prețuiască foloasele independenței ce dobândise cu atâtea jertfe. Iar ca ostașii fără de exerciții să nu se înmoaie și corupă în lene și nelucrare, domnul dete voie la vreo câteva mii să treacă Dunărea și să necăjească pe vrăjmaș. Aceștia năpădesc peste Pelinul, oraș întins, și, după ce au ucis mai mulți locuitori, îl prefăcură în cenușă și, robind o femeie cu o fată și un băiat a unui din cei mai bogați și însemnați locuitori, anume Michal-oglu, îi aduse în dar domnului, care, tratându-i cu multă omenie, întoarse pe femeie cu copii înapoi la soțul ei pentru o răscumpărare de 50 mii galbeni (aur).

Nenorocirea expediției lui Sinan desperă pe sultanul d-a putea învinge fățis pe Mihai-Vodă. El se încredință că spre a-l vătăma trebuie a alerga la intrigi, a lucra mai întâi spre a-l desface de aliații săi, împăratul Germaniei și prințul Transilvaniei, și a ațâța în țară partide în contra lui. Spre acest sfârșit, prin begler-beiul de la Pesta, făcu propuneri foarte bune împăratului, numai ca acesta să se tragă de Mihai și să-l considereze ca un rebel către Poartă; dar împăratul depărtă cu mânie aceste necinstite condiții ce i se propunea. Sultanul atunci întrebuință alte mijloace spre a ajunge la scopul său. Trimite mai întâi un agă în Țara Românească, ca să ațâțe pe boierii nemulțumiți și a-i scula în contra lui Mihai și în favorul Porții, și deodată dă poruncă pașilor de pe margine și hanului tătarilor să stea gata a intra în țară spre a ajuta partida ce era a se revolta în favorul turcilor. Tot într-o vreme, sultanul trimise la Sigismund Bathori un ceauș cu făgăduială că-i va lăsa Transilvania fără nici un tribut decât vasele de argint ce era obicei de se da când se plătea tributul, îndatorându-se încă a-i da și Țara Românească, dacă el va primi a goni pe Mihai și a se trage din confederația cu împăratul Rodolf. Bathori, după ce ținu câtva pe ceauș la sine, îl trimise înapoi, zicându-i să spuie stapânului său că el, prinț al Transilvaniei, niciodată nu va lăsa partea creștinilor, spre a se uni cu dușmanul lor; și, prin povața nunciului papei și a lui A. Carilio ⁴⁸⁶ , plecă la 4 fevruarie cu 11 trăsuri și 20 cai de călătorie la Praga, spre a se întâlni cu împăratul și a dobândi ajutoare de război ⁴⁸⁷ .