XIV
Vicleana cursă ce i-o întinsese tătarul făcu pe Mihai foarte neîncrezător către turci și a nu mai vroi a trata cu dânșii. De aceea, când în aprilie sultanul îi trimise doi ceauși, vorbindu-i de pace și rugându-l a-l lăsa a trece cu oștirile în Ungaria, el nici nu vroi a-i primi, ba încă, spre a-și răzbuna despre ocara făcută de tătarii ce îi călcase țara, dete drumul la vro câțiva ostași ai săi să treacă Dunărea ca să prade pe turci.
1200 haiduci loviră orașul Nicopol și prinseră pe Buraș, beiul — cu femeia și copiii săi și cu multă avuție a lui — care de curând sosise de la Adrianopol, numit fiind de împăratul în acest post. Ei pustiiră tot locul numit Plenia și omorâră tot ce se împotrivea trecerii lor; rămășița fu dată flăcărilor. Întorcându-se din această expediție, ienicerii din Nicopol, în număr de 1 800, îi izbiră și, după o luptă tare, haiducii biruiră. Numărul turcilor uciși în aceste deosebite locuri se urcă la 3 000. Haiducii se întoarseră cu multă pradă (Türkische und Siebenbürgische Victorien).
Dup-aceea, Mihai-Vodă trimise la mai 6 pe Velicico cu 1300 haiduci la Baba, în Bulgaria, oraș neînchis, bogat și mare ca de 20 mii case, cele mai multe de meșteri, o bătură și o cuprinseră și încărcară 150 care de avuție dobândită, luând prinși și pre mulți turci însemnați, cu muierile și copiii. Ei șezură acolo trei zile, apoi, dând foc orașului și sfarâmându-l, luară calea înapoi spre Dunăre cu toată dobânda; iar turcii se strânseră din toate părțile în numar de 12 mii supt un pașă și ajunseră pe Velicico cu oastea lui la un loc ce se cheamă'' Comisul''. Haiducii, văzând aceasta, începură a se hărțui zi și noapte cu dușmanul, până când, văzând că le va fi cu anevoie a scăpa, tăiară pe toți prinșii, prefăcură în cenușă tot calabalâcul lor și prada făcută și, recomandându-se la Dumnezeu, se aruncară cu furie asupra dușmanului și mai toți căzură morți; dar supt dânșii, în loc, zăcea patru mii turci.
Mihai-Vodă foarte se întristă și înștiință pe prințul Transilvaniei 14 zile dup-aceea. Acesta atunci se întorsese de la Praga. El sosise în acest oraș în 4 fevruarie și fu foarte bine primit de toți domnii curții. Îndată dup-aceea căzu bolnav greu de lingoare, fiindu-i viața în primejdie. Când începu a se însănătoși, îl duseră la catedrală ca să asculte liturghia. Aci se făcu un cuvânt plin de laude pentru dânsul. Bathori răspunse foarte frumos în limba latinească, asigurând că el va stărui cu statornicie în partida ce luase și că niciodată nu se va dezlipi de casa Austriei și de împărăție, dar că nădăjduia că și împăratul și împărăția nu-l vor părăsi; că e încredințat că, de i se vor da ajutoarele făgăduite, va dobândi cu sprijinul lui Dumnezeu mai mari biruințe asupra dușmanului numelui creștinesc decât cele dobândite pân-acum. Împăralul, dându-i apoi o audiență particulară, îi dete slobozenie a se întoarce, după ce il încărcară de daruri și făgăduieli. I se făgădui trei mii pedestrași și două mii călăreți, pe care împăratul să-i ție trei luni cu câte 24 mii scuzi pe lună, de care să dispozeze după plac. Papa îi făgădui 40 mii galbeni pe lună și însărcină pe Francisco Murio del Monte să strângă pentru dânsul ostași în Italia.
După ce își luă ziua bună de la împăratul, Sigismund se duse la Viena. În toate părțile fu primit cu aceeași fală și, spre a-l îndatori și mai mult la urmarea războiului, iezuiții colegiului Vienei îi făcură un cuvânt în public și vorbiră de dânsul ca de un al doilea Iosua. Cugeta Bathori să treacă de acolo la Gratz, spre a vizita pe soacră-sa, arhiducesa Maria de Bavaria, când află că în Transilvania secuii, supărați căci în dieta din urmă li se luase drepturile ce li se dedese când se porniră împotriva lui Sinan și întărâtați de cardinalul Andrei și Ștefan Bathorești ce se afla proscriși și fugari în Polonia, se revoltaseră. Această împrejurare îl făcu a-și schimba hotărârea și a porni spre Transilvania. Pân-a nu ajunge el în această țară, unchiul său, Ștefan Bocskai, potolise răscoala, înecând-o în sânge și pedepsind pe șefi cu mare cruzime, căznind pe unii, la alții tăind capul, pe alții spânzurând și la alții taindu-le nasul și urechile.
Cum sosi în Transilvania, Sigismund își adună oastea și plecă să bată Timișoara (9 iunie); după ce luă două mici cetăți, Fillack și Czenad, cu o mare pierdere de turci, la 10 ale lunei iunie izbi Timeșvarul prin trei părți. Înaintea acestui oraș sosi și Mihai-Vodă, chemat de Bathori, cu 4 mii luptători și o mulțime de boieri. Dup-o asediere de zece zile, la sfârșitul lunii, fu izbit de turci și de tătari, în număr de vro 40 mii, care venise prin Bulgaria în Banat. După o luptă sângeroasă de amândouă părțile, Sigismund fu silit a ridica asedierea, căci nu numai ajutoarele făgăduite de împărat nu sosea, ba încă însuși trebuia a merge cu douăzeci mii ostași spre a se uni cu arhiduca Maximilian, ca să întâmpine puternica oștire turcească ce însuși sultanul povățuia în Ungaria, iar Mihai se întoarse spre a-și apăra țara.
