XVI

Îndată după luarea Graanului, în anul trecut, feldmarșalul împărătesc din Ungaria, Mansfeld, muri (14 august 1595), și cu dânsul și disciplina din armia nemțească. Țăranii din Austria, împovărați de despuierile și jafurile nobililor de o parte și a trupelor de alta, se adunară între Claus și râul Ens și se revoltară. Această revoltă crescu și se mări foarte și fu cumplită nu numai nobililor, dar și împărăției. Oștirile ce se trimise în contra lor, nemulțumite căci nu li se plătise simbria, se revoltară și ele și începură a prăda orașele și satele ce scăpaseră neprădate de țărani. Aceste întâmplări opriră cursul fericit al izbânzilor în contra turcilor și câtăva vreme puse Austria într-o anarhie grozavă, de care d-abia scăpă, ajutată de neunirile și lipsa de disciplină a revoltanților ⁵⁰² .

Îndată ce împăratul înțelese de pregătirile ce turcii fac împotriva Ungariei, trimise solii săi la papa și la prinții Europei, rugând să caute a-l ajuta în această primejdie comună a creștinătății ⁵⁰³ . Papa se sili din nou a reînsufleți zelul pentru război, cu totul slăbit, al prinților italieni, căută în zadar a face pe spanioli și francezi a înceta războiul între dânșii și a întoarce armele către turci, și, cunoscând ca toată lumea de ce mare folos ar fi Polonia când ar primi a intra în legătura creștină, hotărî a mai face o încercare și trimise pe cardinalul Henric Caetan în calitate de legat în Polonia, ca să silească, când se va aduna dieta, ca să îndatoreze pe rege și pe cei mari ai crăiei a-și uni puterile cu ale împărăției ⁵⁰⁴ . Papa scrise îndeosebi și crăiesii Poloniei și puse și pe arhiducesa Maria di Grazzo, muma ei, și pe soră-sa, prințesa Transilvaniei, să-i scrie ca să îndemne pe regele într-această faptă, spre slujba lui Dumnezeu și în obștescul interes al creștinătății ⁵⁰⁵ . Legatul papei ajunse în Varșovia cu episcopul de Breslaw, ambasador al împăratului, și, dobândind audiență de la dietă, îi expuse într-un frumos cuvânt, ce s-a tipărit atunci, misia lui, arătând jertfele ce papa a făcut pentru creștinătate și datoria polonilor d-a ajuta pe creștini, căci fără dânșii puterile împărăției Germaniei întregi nu sunt în stare a sta împotriva puterei celei peste măsură mare a păgânilor ⁵⁰⁶ . Episcopul ce prezida dieta răspunse că această propunere cere o mare și coaptă dezbatere. „Polonezii, zice un analist contemporan, vroia pace cu dușmanul păcii și nici o price cu pricinuitorul gâlcevelor.” Ura veche și naturală a polonilor și mai cu seamă a lui Zamoisky către casa Austriei izbuti și legatul papei plecă fără a dobândi nimic.

Intrigile Engliterii nu puțin slujiră spre a împiedeca această unire a polonilor cu împăratul în contra turcilor. Ambasadorul englez, ce sosise în iarna aceea în Constantinopol, răspândise vestea că misia lui este d-a uni pe turci și poloni în contra voievozilor Țării Românești și Transilvaniei. Simpatii însă și ajutoare dintr-altă parte veni a încuraja pe creștini în războiul greu ce purta. Țarul muscalilor, Fedor I, și șahul perșilor trimiseră ambasadori la Praga de încheiară alianță cu împăratul în contra turcilor, și vro câteva cete de ecosezi vin pe la Dantzig în Transilvania, spre a lua parte la război; și deputați din partea popoarelor din Herțegovina și alte locuri supuse turcilor reclamă în zadar ajutoare de la împăratul spre a se revolta.