IX

Mihai-Vodă, aflând de tabăra cardinalului de la Sas-Sebeș, trimise în Ardeal pe banu Mihalcea, sfetnicul său de-aproape, și pe George Raț, sârb cu neamul și cu numele, spre a cerceta puterile și gândurile lui Andrei. Sosind lângă acest prinț, ei îi declară că Mihai-Vodă voiește să năvălească în Bulgaria în vreme ce Ibraim-Pașa războia în Ungaria, după cum făcuse cu izbândă în anul trecut, și că ar dori pentru aceasta să nu i se întâmple în lipsă vro primejdie din partea Ardealului. Cardinalul încredință pe trimiși că Mihai-Vodă poate fi sigur că nu i se va aduce nici o stânjenire la întreprinderile sale; pe lângă acest răspuns, trimișii raportuiră lui Mihai că în tabăra de lângă orașul Sas-Sebeș Andrei avea numai niște pretorieni și oarecare oști mercenare, iar oastea țării ăse licențiase din pricina sărbătorilor și fiind fără grijă de vrăjmași.

În acele zile, Mihai-Vodă trimisese lângă Rodolf cezarul unul din boierii săi, anume Stoica, boier ales, înțelept și de cinste al țării, ca să dea poruncă lui George Basta cu oștile sale ca să se unească la Casovia cu garnizoanele germane și, cu Ștefan Bocskai, împreună cu oștile Varadinului, să cază cu toții asupra Ardealului, în care el, Mihai, va năvali într-aceeași vreme, și astfel Andrei, silit fiind a-și împărți oștile, să nu poată respinge și pe unul și pe celălalt dușman. Cezarul, trimițând pe Stoica la Szathmar, îi răspunse că va afla voința sa de la vice-craiul de la Casovia. Cu toate aceste, trimise cărți lui Moise Szekeli, căpitanul Szathmarii, poruncindu-i d-a da la vreme tot ce va fi trebuincios ⁶⁰⁰ . Generalul său George Raț aduse încă lui Mihai o sumă de bani din partea împăratului și el se puse atunci a-și aduna oastea și a-și pregăti expediția ce avea în gând, răspândind mereu vorba că se gătește împotriva turcilor.

Autorii contemporani vorbesc astfel de armata lui în această epocă: „Slujesc de soldați acestui voievod, afară de români, a căror vitejie o cunosc bine turcii din vremea viteazului lor căpitan Dracola, mulți unguri, ardeleni, câțiva arnăuți, greci, bulgari și sârbi. Are puțini pușcași, de care se află în lipsă și ardelenii, căci aceste popoare și mai cu seamă ungurii se bat mai voios cu săbiile și călări cu sulițile, și cu mare îndrăzneală arăt fața la vrăjmași.”

Mihai își iubea ostașii și cea dintâi a lui îngrijire era pentru dânșii. Totdeauna în mijlocul lor, făcându-le necurmat căutare, cercetând trebuințele lor, când arătându-le familiaritatea unui camarad, când vorbindu-le cu puterea și mărimea unui domn, când cu dragostea unui părinte, el fermeca și răpea mintea și inimile ostașilor. Vitejii din toate părțile și din toate națiile alerga cu entuziasm supt steagul unui erou care le făgăduia biruințe slăvite, căci ei știa bine că el își ține făgăduiala, și înfocarea lor era așa de mare cât si încrederea lor. Cu un asemenea căpitan ei erau gata a întreprinde tot, siguri că vor izbuti. Ei era mândri de dânsul și mândri de ei înșiși, gândind că fac parte dintr-o armie nebiruită. Românii, precum și moldovenii, îl urma îmboldiți mai mult din datorie și dragoste către patrie, pe care el o făcuse atât de glorioasă și făgăduia de a o face pe atât de mare. Sârbii, bulgarii, grecii, arnăuții alerga la dânsul ca către un înger de libertate și de mântuire pentru neamul lor. Cazacii, polonezii, ungurii se întocmea supt steagul lui, unii povățuiți prin admirarea lor pentru un mare erou, alții împinși prin dragostea războiului și a foloaselor ce aducea ostașilor, alții, ca mai toți vitejii, căci inima lor era aprinsă de acea nobilă dragoste a gloriei, care împinge pe om la moarte ca să dobândească nemurire.

Într-aceea, în cursu lui septemvrie, Mihai-Vodă trimise alți doi boieri, anume unul vistierul Damian și celălalt Preda, ca să ceară, în numele lui, o trecere sigură prin mijlocul Ardealului în Ungaria, unde îl cheamă împăratul în ajutor împotriva puternicului Ibraim-Pașa, făgăduind a trece prin Ardeal fără a vătăma pe nimeni. Dar cardinalu răspunse că nu crede că vro primejdie așa mare amenință creștinătatea, încât să aibă trebuință de ajutorul lui Mihai, îndemnându-l în orice caz a trece mai bine cu armia sa Dunărea, în Bulgaria, după cum îi era gândul, și va face prin aceasta o diversie mult mai folositoare creștinilor.

D-abia se întoarseră acești boieri lângă Mihai-Vodă și el trimise din nou cardinalului pe Mihalcea, banul Craiovii, și pe George Raț, căpitanul gvardiilor sale, spre a-i vesti că după povața ce i-a dat el, este gata să treacă Dunărea spre a pustii Bulgaria. Dar cu toate acestea, Andrei nu se încrezu și porni la Mihai pe George Palatici, om foarte dibaci, ca să-l încredințeze că pacea încheiată cu turcii și cu tătarii este numai o prefacere, până să-i vie bine a se declara dușmanul lor, aceea ce nădăjduiește a o putea face curând; și că el voiește a cultiva cu dânsul sfintele drepturi a unei bune vecinătăți și a unui prieteșug nesiluit. Mihai, care știa acum ce temei au cuvintele lui Andrei, răspunse că și el voiește să trăiască în bună unire cu prințu Andrei. Mihai lucră cu atâta taină, încât, împărțindu-și armia în deosebite locuri, nu lăsă lui Palatici să vază fără numai trei sute pedestrași din gvardiștii săi ⁶⁰¹ . Întorcându-se lângă cardinalul, Palatici îi raportă răspunsul lui Mihai, adaogând că n-a văzut la dânsul nici o pregătire de război ⁶⁰² .

Cardinalul, sigur acum că Mihai va sta în liniște și că a câștigat astfel timpul trebuincios pentru înființarea proiectelor sale, crezu că va putea acum a-și căuta și a se desface de împrotivnicii săi dinlăuntru și a răzbuna uciderea fratelui său Baltazar. Cu toate că la alegerea sa de prinț el jurase, pentru dânsul și pentru fratele său Ștefan, uitare desăvârșită și că nu va căuta nici răzbunare, acum umbla a prigoni supt alte pricini pe acei ce-i credea ca sfătuitori ai acestei ucideri; astfel era Ștefan Bocskai, Gaspar Corniș, George Ravazdi și alții. Punând pricină că Bocskai nu a intrat în Ardeal când a fost chemat, cardinalul ocupase cetățile Deva și Gorghiu, ce era în stăpânirea lui Bocskai. Asemenea Ștefan Bathori trăgea la judecată pe sus însemnații sfătuitori ai osândei lui Baltazar, cerând ca să-i întoarcă starea acestuia, ce Sigismund Bathori o împărțise între dânșii. Drept aceea cardinalul convocă dieta pentru 18 oct. (s. n.), ziua Sf. Luca, la AlbaIulia, spre a hotărî despre aceste pretenții ale lui și ale fratelui său ⁶⁰³ . În vremea aceasta, Sigismund Bathori, după o petrecere d-abia de câteva luni în Polonia, scrise cardinalului că i s-a urât cu traiul în țară streină și dorește a intra în Ardeal, spre a trăi o viață liniștită. Cardinalul, temându-se cu tot dreptul de un om atât de neastâmpărat, îi răspunse printr-un catren (în patru versuri), povâțuindu-l a sta liniștit, și îi refuză cererea ⁶⁰⁴ .