VIII

În vremea aceea, sosi în Ardeal la Alba-Iulia (20 aug. 1599) germanu Malaspina, episcopul de Caserta, ca nunțiu apostolic pe lângă cardinalul. Acesta fusese, cum știm, în aceeași calitate în Polonia, unde, din reaua-credință a lui cu care se purta, își trase hula tuturor, și polonezii făcură un joc pe numele lui, ce însemna spin rău, zicând: „Niciodată nu poate fi spin bun, măcar deși ar fi trimis de la Roma”. El era într-adevar un ambițios și intrigant mare, cautând prin toate chipurile a dobândi pălăria de cardinal, ce foarte mult o dorea. După o ședere de câțiva ani în Polonia, desperând de a-și vedea dorința împlinită, trecu în Ardeal, pe care teatru atunci se petrecea multe intrigi. El dorea în tot chipu să câștige favoru împăratului, ca printr-însul să dobândească cardinalatu ⁵⁹⁶ . El se sili a face pe Andrei Bathori să înțeleagă cât este de urât și ocărâtor pentru dânsul, fiind creștin și cardinal încă, să se alieze cu turcii împotriva creștinilor și a papei; că el trebuie a se teme de mânia papei și a sfântului colegiu și de răzbunarea împăratului și a tuturor creștinilor. El îi făgăduia încă că va mijloci la papa ca să-i dea voie a se căsători, ca să nu se stingă astfel familia Bathoreștilor.

Un analist ungur de pe atunci, anume Szamosközy, pretinde că prințul Andrei se lăsă a se convinge de aceste cuvinte ale lui Malaspina și se făgădui că va strica alianța cu turcul, cu atât mai mult că aceștia pretindea ca să le dea înapoi cetățile de margine Lipova, Ieneu și alte treceri vecine. Zicea numai că, temându-se de împotrivirea locuitorilor, voia ca să fie aceasta secret până la epoca adunării dietei ⁵⁹⁷ ; iar pentru încheierea acestei alianțe, porni îndată pe Ștefan Cacasiu la împăratu ⁵⁹⁸ ; și că apoi, chemând la sine pe solii turci, le declară că voiește război cu Poarta. Istoricul Bethlen face bine de a se îndoi, observând că ceilalți analiști tac despre aceasta și că solii săi lângă sultanul, Nicolae Gavay și Francisc Budai, nu se întoarseră de la Poartă decât după intrarea lui Mihai-Vodă în Ardeal.

Urma însă ne va arăta că Andrei Bathori nu era deloc sincer în făgăduielile sale. O dovadă despre aceasta încă este că, în vreme ce el protesta de hotărârea lui d-a se alia cu împăratul, el scria lui Ioan Zamoisky, cerând poveți și protestând de voința lui de a ține cu Polonia. Zamoisky îi răspunse, în 23 septemvrie (1599), ca să să grăbească a trimite o ambasadă la staturile Poloniei, cerând protecția lor pentru dânsul și pentru provincia sa ⁵⁹⁹ . Este adevăr că toți actorii acestei scene umbla căutând a se înșela între sine unii pe alții: Andrei Bathori însela pe împăratul, pe Mihai, pe Basta și pe Malaspina; împăratul însela pe cardinalul, pe al căruia trimis, Cacasiu, îl primi foarte bine la Pilsna, unde se dusese, și-i dete nădejdi că va încheia în curând tratatul cerut, și într-aceeași vreme trimitea instrucții tainice la Mihai-Vodă și la generalul Basta, ca să se înțeleagă împreună spre a intra cât mai în grabă în Ardeal și a goni d-acolo pe cardinal. El încă înșela și pe Mihai-Vodă, lăsându-l a nădăjdui mult, dar bine hotarât a se sluji de dânsu ca de un instrument și a nu-l lăsa a se întemeia în stăpânirea Ardealului. Mihai-Vodă căuta a înșela pe cardinalul și într-aceeași vreme voia a înșela pe Basta, intrând în Ardeal înaintea lui, cum și pe împăratu, fiind hotărât a păstra această țară supt cârmuirea lui. Basta asemenea voia să silească în toale chipurile spre a dobândi el, iar nu Mihai, cârmuirea Ardealului; în sfârșit, Malaspina umbla să înșele pe toată lumea, vânând în toate părțile mult dorita pălărie de cardinal. Acest chip viclean de a lucra — deși în ziua de astăzi, când ideile morale sunt mult mai dezvoltate, este oarecum iertat, decorându-se cu numirea de diplomație și înșelăciune de război — datoria istoriei, această conștiință a neamului omenesc, este de a-l osândi. Mihai-Vodă, din toți, este mai lesne de iertat, el era amenințat cu viclenie în cârmuirea și patria sa și era nevoit a se apăra cu aceleași arme cu care era izbit; ambiția lui încă avea un scop mult mai nobil și mai înalt decât a celorlalți: el țintea a regenera nația sa.