X

Într-aceea Ieremia-Vodă din Moldova făcu știre cardinalului că Mihai-Vodă voiește a intra în Ardeal cu oști grele, și tot într-o vreme, Ioan Maro, sârb de neam, dar nascut și crescut în Ardeal, care, cunoscând bine limba românească și latinească, se afla în slujba lui Mihai-Vodă ca secretar și cunoștea proiectele lui, scrise cardinalului că să nu crează încredințările lui Mihai, căci el are de gând a năvăli în Ardeal și a cuprinde această țară, pentru care sfârsit își adună toate oștile ⁶⁰⁵ . Andrei Bathori porni îndată la Mihai-Vodă în solie pe Tomas Csomortany, om ager la minte, ca să caute prin toate chipurile a descoperi proiectele lui Mihai. Csomortany sosi la București sâmbătă spre seară, 11 octomvrie, și îndată avu audiență de la Mihai-Vodă, și după câtăva vreme de vorbă, luând cuvântul domnului, se întoarse a doua zi, duminică, către cardinal cu un răspuns pacinic. Despre această solie analiștii contemporani se deosebesc între sine. Cronica română și unii din analiștii unguri pretind că cardinalul însărcină pe Csomortany a spune lui Mihai a-și lăsa țara și scaunul, căci apoi de nu, va fi izgonit de dânsul și de turci și va încăpea în mâna acestora. Se vede că cardinalul își dete astfel pe față gândirea sa, sau pentru că credea că peste puțin va fi în stare a o pune în lucrare, fiindcă îi și sosise acum niște cete de polonezi și moldoveni într-ajutor, sau că a vrut a speria pe Mihai și a mai dobândi un repaos de câtva timp. Aceiași analiști unguri spun că Mihai-Vodă, auzind vorbele lui Csomortany, se înfurie și era cât p-aci a da morții pe aducătorul acestei obraznice solii, dar că, stapânindu-și mânia, el gândi că e mai bine a respecta dreptul gintelor și a căuta a răzbuna acest afront asupra lui Andrei, de la care i-a venit, decât asupra solului. Pentru aceea răspunse acestuia cu vorbe dulci și bune, făgădui a fi îngăduitor întru toate și nu-l lăsă a descoperi pe fizionomîa lui nici un semn care să-i arate cugetul. Astfel, acest minunat bărbat știa, când vroia, a se stăpâni pe sineși și a-și învăli astfel proiectele, încât nimeni să nu le poată pătrunde.

Dar un alt analist, Ambrosie Simigianus, pretinde: că Andrei propuse lui Mihai a-i da azil în Ardeal dacă turcii vor voi a-l goni din Țara Românească, și până să-și facă pace cu dânșii; că Gaspar Corniș, dușman cardinalului, răstălmăci altfel vorbele acestuia — în înțelegere fiind cu Csomortany, care și el era tainic partizan al lui Mihai, în slujba căruia comandase niște oștiri — puse pe acesta a spune lui Mihai că i se poruncește d-a ieși îndată din Țara Românească, altmintrelea va fi prins de turci, fiind el o stavilă între alianța cardinalului cu turcii.

Simigianus ca și Szamosközy bănuiesc că Gaspar Corniș cu Pancratie Sennyei, unul din senatori, și cu mulți alți din cei mari ai Ardealului, mai cu seamă din cei compromiși cu Sigismund Bathori în uciderea nobililor la 1594, temându-se d-a cădea jertfă lui Andrei și Ștefan Bathorești, chemară pe Mihai-Vodă a intra în Ardeal. Cel din urmă analist pretinde că adesea mulți au auzit pe Gaspar Corniș zicând: „Când tai un cap din Bathorești, îndată se ivește altul în loc, dar voi face astfel de bine că m-oi mântui pentru totdauna de această pieire ⁶⁰⁶ ”. Aceste învinovățiri, precum și altele ce vom vedea mai la vale, nouă, după cum și altor istorici unguri și streini, nu ni se par destul de temeinice ca să putem încheia și acuza pe Corniș și pe soții lui de trădare către neamul lor. Fără îndoială că aceștia nu iubea pe cardinalul, de care avea a se teme, dar mai toți ungurii simțea ca dânșii; și de la simtimentul de ură până la trădare e încă mult.