V

Împăratul nu răspunse la scrisoarea ce îi trimisese cardinalul Bathori prin Petzen și porunci generalului Basta să se grijească de oaste, spre a intra în Ardeal. Asemenea, primind scrisori de la Mihai-Vodă, cum că el se teme de o trădare din partea lui Andrei și că ar dori să se oștească în contra lui, îi trimise printr-un raguzean o bună sumă de bani. Cardinalul, văzându-se amenințat din toate părțile cu mai multă grabă decât prevăzuse el și îngrijat de primejdia în care se afla, ceru un ăbilet de liberă trecereî (sauf-conduit) și trimise pe Gaspar Corniș la Basta, spre a câștiga vreme. Acest trimis arătă că: dacă împăratul nu primește o învoire pe care stăpânul său totdeauna a dorit, acest prinț va fi nevoit, pentru apărarea sa, a-și căuta un puternic protector; că el roagă pe m. s. împăratul să declareze curat de voiește a trata pe cardinal ca un aliat sau ca un dușman; că un ceauș al Porții, ce era lângă dânsul, îi făgăduia ajutorul și prietenia sultanului, fără a cere mai mult de 10 mii galbeni tribut anual, în loc de 15 mii ce era mai nainte, și că, neputând sta fără protecție, se va declara pentru Poartă; dar că cardinalul, gândind mai mult la ceea ce cereau de la dânsul rangul și calitatea sa, dorea mai bine să se unească cu împăratul împotriva dușmanului comun a numelui de creștin, decât a se arăta că jertfește intereselor sale particulare cauza religiei și mântuirea și libertatea patriei sale; că multe era mijloacele de împăciuire și că trebuia a mai strânge nodurile printr-o nouă căsătorie cu casa Bathorilor, asupra căreia casa Austriei a vărsat atâtea faceri de bine; că cardinalul, văr primar cu Sigismund, se va sili d-a merita această alianță prin jertfirea și credința sa; și că el dorea ca împăratul să binevoiască a-i da în căsătorie pe princesa Maria-Cristina; că atunci acest prinț, rezemându-se pe această augustă căsătorie, va privi de aci înainte ca dușman nu numai pe turc, acest crud bici al creștinilor, dar încă pe toți câți vor izbi casa Austriei.

Basta fu puțin atins la inimă de aceste cuvinte și, încredințat fiind că cardinalul nu lucra cu bună-credință, răspunse trimisului cu aceeași prefacere: că stăpânul său trebuie a nădăjdui mult de la buna voință a împăratului; că el va face îndată cunoscut m. s. aplecările în care se afla cardinalul, și că crede că va asculta bucuros propunerile acestui prinț; că, afară de aceasta, el le va rezema cu tot cacatul creditului său.

Cardinalul, într-adevăr, nu era de bună-credință. Prieten al Poloniei, căreia era mult îndatorat, el nu putea să voiască serios alianța cu împăratul. El știa acum că căsătoria ce cerea era peste putință. El credea mai mult în turci, care îi mulțumea dorințele și îi făgăduia și Țara Românească. Lui îi trebuia însă oarecâtăva vreme spre a se înțelege bine cu turcii, polonii și Movilă și a se întemeia în țară, a se îngriji de oaste și a dobândi ajutoare de la aliați. El trimise spre acest sfârșit în Polonia pe Gavriil Banfi, unul din senatori, și pe Ștefan Cacasiu de la Cluj, și în Moldova pe Ioan, cu numele Nagy (Mare) din orașul Köröbanya. Acesta era însărcinat d-a negocia o căsătorie între unica fată a lui Ieremia-Vodă cu Ioan Iffiu, fratele său din mumă ⁵⁸⁶ .