VI

Acum cardinalul, crezând că a înșelat și a adormit pe împăratul, vru să adoarmă și să înșele și pe Mihai-Vodă, de care simțise că nu e iubit, precum nici el nu-l iubea. Mihai-Vodă, într-adevăr, înțelese bine cât de primejdioasă e pentru dânsul urcarea cardinalului la domnia Ardealului. El desperase cu totul de a se mai putea acum împăciui cu turcul ⁵⁸⁷ , și a se bate cu dânsul, având Ardealul dușman, îi era foarte cu greu. El începu a priveghea cu luare-aminte toate mișcările cardinalului și află acurat: că acesta făcuse alianță cu polonii, turcii și Ieremia, și că, înainte de toate, aliații asupra Țării Românești și asupra capului lui vor năpădi, că turcii se învoiseră a lăsa lui Andrei Transilvania și Țara Românească, scăzând și tributul cu 5 mii galbeni, și că, după povața și sfaturile cardinalului, Poarta urzea acum curse private spre a-l pierde. Mihai înștiință de toate aceste pe împăratul, făgăduind că va goni pe cardinalul din Ardeal ⁵⁸⁸ . Afară de primejdia cu care îl amenința cardinalul, lui Mihai îi era ciudă mare, cum un popă (cum îi zicea el) să domnească peste o țară așa de frumoasă, de care el se credea mult mai vrednic și pe care o iubea foarte ⁵⁸⁹ .

Cardinalul trimise la Mihai-Vodă pe Gaspar Corniș, pe care îl numise general mai mare peste toată oastea sa. Acesta fusese unul din sfetnicii lui Sigismund la anul 1594, când se ucise nobilii. El ura pe cardinalul Bathori și partida turcească și se temea de răzbunarea lui. Cu puține zile înainte, el primise o înfruntare grea de la junele Iffiu, fratele vitreg al cardinalului și al cărui tată pierise în acea ucidere de la 1594. Corniș avea drept a se teme că amnistia și uitarea făgăduită de cardinalul nu va fi ținută în seamă. Astfel inspirat, Corniș, spun că întâlnindu-se cu Mihai-Vodă, îl mai întărâtă încă asupra cardinalului, încredințându-l de gândurile vrăjmășești ale acestuia, și îl întemeie mai mult în proiectul său d-a intra în Ardeal. Întorcându-se lângă cardinalul, Corniș îl asigură că Mihai-Vodă nu hrănește nici un cuget de dușmănie asupră-i și nu bănuiește nimic ⁵⁹⁰ . Nu mult după aceea, cardinalul trimise la Mihai-Vodă alți doi soli, pe bătrânul George Ravazdi, unul din senatori, și pe Nicolae Viteaz, bărbat însemnat și care cunoștea limba românească, „spre a-i făgădui prietenie și raport de bună vecinătate, cerând și de la dânsul asemenea” . Mihai, necunoscând încă deplin cugetele împăratului și crezând în sinceritatea cardinalului, se înduplecă a încheia cu acesta un tratat, punând în condiție: ca cardinalul să nu se dezbine de împăratul, nici să se alieze cu turcii, ci, unindu-și armele împreună, să poarte război împotriva lor. Acest tratat încheiat la 14 aprilie 1599 se iscăli de Mihai și de zece boieri ai săi și prin jurământ pe Evanghelie se întări. Apoi solii ardeleni, după o zăbovire de două luni în Țara Românească, se întoarseră acasă.

Dar nu trecu vreme multă și Mihai-Vodă se încredință de viclenia cardinalului către dânsul. El prinse un trimis al cardinalului ce mergea la turci și, din cărțile ce se găsi la dânsul, se dovedi cum că cardinalul încheiase pace și alianță cu turcii și cu Irimia-Vodă și voia să-l răstoarne din tron, să-l prinză, pentru care sfârșit chibzuiau fiecare a-și aduna oștile în tabără. Mihai, văzând că este astfel înșelat, se hotărî d-a le apuca înaintea vrăjmașilor lui, a izbi până a nu fi ei în stare să-l izbească. Deci începu a aduna și a scrie soldați numeroși, parte mare din poloni, cazaci, sârbi. El scrise împăratului toate faptele cardinalului, arătând că va să-l răzbune despre dânsul și să cuprinză Ardealul, cerând pentru aceasta de la maiestatea sa să contribuiască cu 30 mii talere pentru plata oștilor și 10 mii puști. În vremea aceasta, spre a nu insufla bănuieli cardinalului, răspândi vorba că aceste gătiri de oaste le face împotriva turcilor.