XI

Mihai-Vodă, iarăși, nu avea trebuință de ajutorul unor trădători dintre nobili, când avea în parte-i pe toate popoarele Ardealului. Românii, poporul cel mai numeros dintr-această țară, de mult ațintise ochii spre dânsul cu credința nădejdii și îl aștepta ca pe un mântuitor, spre a-i scăpa de tirania aristocraților unguri. Într-adevar, printr-o fatalitate a lucrurilor, asuprirea ungurilor ardeleni asupra iobagilor lor români se adăogă într-o progresie crescătoare de ce se mai apropia ceasul ursit spre pedeapsa ei. Într-o cronică sășească după acele timpuri, citim, la anul 1592, acestea: „Foarte adevărat este ceea ce zice Livie (în cartea IV, decada 4), îmbuibarea și zgârcenia sunt ciumele care răstoarnă toate împărățiile cele mari. În ambele acestea se deprindeau nobilii foarte tare, mai ales Chendeștii atâția bani storceau de la iobagi, încât nimărui nu îi era iertat a lua bani împrumut sau alte soiuri de hrană decât numai de la el. Apoi vinurile ce le da iobagilor era foarte acre, fără gust și nici de o treabă; asemenea și grâul era muced și tărâțos, și totuși cu preț mare; carnea de bou, de oaie, sau era de vită bolnavă, sau de mortăciune, pe care iobagii, măcar că nu le putea nici gusta, era siliți a le plăti cu preț destul de mare; nu căuta nime la milă, nu la sărăcia plebei cei mai ticăloase, nu la Dumnezeu, ci fâcea fiecine ce voia. Fiecare era crai sau principe etc.

Chendeștii, spre a-și asigura lucrurile sale, trimitea scrisori în toate părțile, ca principii, pe aceștia îi urma alții, astfel încât și cei mai trențuroși nobili deprindeau tiranie și răutate asupra sărmanilor țărani ș. c. l., ș. c. l. Te uiți, Doamne, și rabzi! Faimos au fost și Francisc Alardi, ce locuia la Mureș lângă Sân-Paul, și bătrânul Bogatie, cămătari și sfărnari foarte avuți, carii au întreprins cea mai mare tiranie cu ticăloasa plebe ⁶⁰⁷ .”

Aceste se urma la 1592, înaintea războiului. De 7 ani de când urma ne-ncetat războiul, chinurile și nevoile românilor crescuseră peste măsură, încât inima lor acum fierbea de dorința d-a-și vărsa focul răzbunării peste capetele tiranilor lor, domnii Ardealului.

Deosebit de români, pe care, în lipsă de alte pricini, legătura sângelui i-ar fi silit a sta mai bine cu frații lor din țară decât cu neam strein, chiar sașii și secuii erau cu totul în favorul lui Mihai-Vodă. Orașele sășesti, ostenite și nemulțumite de domnia ungurească, aplecate din natură către împăratul Germaniei, spăimântate încă de câtăva vreme de ura cea mare ce le hrănea cardinalul și de țintirile lui d-a-i reduce cu sila la legea papistășească — după făgăduiala ce dedese papei, nădăjduind a intra astfel în favorul acestuia — sau a-i stârpi cu totul, se pleca bucuroși către Mihai-Vodă, care zicea că cuprinde țara pentru împăratul. Ei aflaseră că la Alba se și ridicase în piață 7 țepi, în care Andrei vroi sa tragă pe cei 7 judecători saxoni înainle de 18 octombrie, ziua hotărâtă pentru deschiderea dietei, la care aceștia trebuia să se afle. Albert Hull, comitele sașilor și unul din cei mai mari din bărbații lor, descoperind acest groaznic proiect, hotărî a-și mântui compatrioții de tirania unui popă crud și fanatic. El se grăbi a scri lui Mihai, rugându-l a grăbi a veni în ajutor, făgăduind a răscula toată nația în favoru-i ⁶⁰⁸ .

Mihai, spre a le da dovadă de încrederea sa într-înșii, alesese pe Christofor Herzely, cetățean de la Brașov, frate cu judele acelui oraș, pe care îl trimisese la Praga la împăratul cu cărți în care se trata gonirea cardinalului din Ardeal. Se zice că Herzely făcu această călălorie supt pretext de comerciu și că Mihai dete lui Herzely pentru drum 100 galbeni de aur, și împăratul, după ce l-a răsplătit cumsecade, îl trimise înapoi la Mihai ⁶⁰⁹ . Secuii asemenea, după cum știm, avea o ură fieroasă împotriva nobililor și mai ales asupra familiei Bathoreștilor. Purtarea cea înșelătoare a acestora, dându-le libertatea când avea nevoie de dânșii și răpindule-o îndată ce trecea primejdia, chipul cumplit prin care cea din urma răscoală a lor (1596) fusese pedepsită îi făcuse nerăbdători de a scutura jugul, stând a da mână de ajutor oricărui dușman al casei Bathoreștilor.

Așa, toate popoarele Ardealului ura pe cardinal, aștepta cu nerăbdare și sta gata a ajuta pe Mihai spre a răpi din mână-i țara Ardealului. Mihai, dar, în Ardeal, era nădejdea și sprijinul intereselor popoarelor împotriva aristocrației și a domnirei ungurești. Vai! pentru ce necunoscu el această frumoasă misie și trase asupră-i pedeapsa meritată acelor ce calcă menirea cu care providența i-a însărcinat!

Dar afară de popoare, știm că o mare parte din cei mai mari nobili ai Ardealului, nemulțumiți de Bathorești, chema în dorința inimei lor pe Mihai; deși, în lipsă de dovezi temeinice, nu credem că această dorință a mers până la trădare și că ei ar fi înlesnit cu ceva la triumful lui Mihai. Astfel, cursoarea ce târa pe Mihai și îl împingea în Ardeal era puternică, nebiruită, providențială.