XIII

Pân-a nu intra în Ardeal, Mihai se chibzui a feri, în lipsă-i, Țara Românească de năvălirile turcilor. Spre acest sfârșit, după spusa lui Bethlen, le trimise soli vestindu-le că povățuiește o armie împotriva cardinalului, care a încheiat pace cu împăratul, și că se va sili în tot chipul a-l aduce la ascultare și a-l face credincios sultanului. Spre a da mai mult credit acestei fabule în ochii turcilor, el lăsă în Târgoviște un ceauș însărcinat a primi în lipsa lui un tribut pentru sultanul. Adesea turcul ca și Mihai au căutat a se înșela unul pe altul prin asemenea fabule groase, la care nimeni nu putea crede. Și fără îndoială că și acum, dacă turcii nu năvăliră în țară, era mai mult din neputință decât de încrederea în vorbele lui Mihai. Slujindu-se cu asemenea vorbe, acesta nu vătăma decât caracternl său și își trăgea asupră-și, din partea dușmanilor săi, cu oarecare temei, învinovățirea de a fi om viclean (rusé), prefăcut și fără credință.

Înainte de a ieși din țară, Mihai așeză pe bătrâna sa mumă, Teodora, pentru care era plin de dragoste și de îngrijire, ca într-un loc de siguranță, la monastirea Cozia, clădită în poalele Carpaților, ca să șază câtă vreme va ține războiul. Această bătrână doamnă, care văzu și presimți cu inima nestatornica norocire a fiului său, fericirea și restriștea lui, până și tristul său sfârșit, muri în aceeași monastire, cinci ani după această expediție (1603).

Doamnă Stanca, neizbutind a întoarce pe soțul său de a întreprinde expediția hotărâtă, vru a-l însoți în Ardeal, și împreună cu fiul său, Petrașcu, ce avea atunci 15 ani, a împărtăși primejdiile soțului ei.