XL

Când Sigismund Bathori află tragica moarte a vărului său Andrei, alergă îndată cătră cumnatu-său, Ioan Zamoisky, marele cancelar al crăiei Poloniei, ca să-l roage să-i vie într-ajutor, spre a redobândi Ardealul și a goni dintr-însul e pe Mihai-Vodă. Din nenorocire pentru dânsul, în acest drum i se aprinse două trăsuri, care arseră împreună cu mai mulți cai și cu tot ce avea mai scump ⁷³¹ . Zamoisky nu-i tăgădui ajutorul său. Astfel Sigismund, pe care niște emigrați din Ardeal, anume Francisc Jerrei, Gabriel Bethlen și alții îl ațâțau mereu spre a răzbuna moartea cardinalului ⁷³² , făcu confederație cu Ieremia-Vodă din Moldova și cu Zamoisky. Se zicea că el se învoise cu acesta pe următoarele baze: ca Zamoisky să-l ajute pe Sigismund din toate puterile cu bani și oameni, spre a-l restatornici pe tron; Sigismund să ia în căsătorie o fată a lui Zamoisky, sau pe oricine alt, numai să nu fie nemțoaică. De va muri fără feciori, atunci domnia Ardealului să cază în moștenire la fiul lui Zamoisky, născut din Griselda, sora lui Sigismund. În tot cazul, Sigismund și Ardealul să fie cu totul desfăcuți de nemți ⁷³³ .

Sigismund și Ieremia-Vodă se adresară la sultanul, cerând bani și oaste într-ajutor. Sultanul nu îndrăzni a se declara de față împotriva lui Mihai, refuză a le da bani, dar în taină era cu dânșii; el mijloci mult prin scrisori ca polonii să le stea puternic în ajutor și le trimise o seamă de oaste în ajutor, care de față se privea ca volontiri ⁷³⁴ . Zamoisky asemenea își puse toate silințele spre a hotărî pe crai la acest război și prin aceasta dete o bună ocazie sveților de a se scăpa de acest crai al lor, pe care nu-l mai voia.

Astfel craiul Sigismund își pierde drepturile sale din Sveția, spre a călca pe ale vecinilor săi ⁷³⁵ . Aliații puse astfel în picioare o armie de mai mult de 40 000 ostași, compusă de moldoveni, unguri, poloni, tătari și turci. Ei se apropiară de hotarul Ardealului și sta acum gata a năvăli asupra lui Mihai-Vodă.

Mihai află furtuna ce îl amenința și începu a se pregăti în grabă a o stăvili cu toată puterea ambilor țări ce stăpânea. El în inima sa se bucură de noua ocazie ce dușmanii săi îi da, sau mai bine de silința ce ei îi fac d-a-și îndeplini proiectul său cel vechi d-a cuprinde Moldova, precum cuprinsese Ardealul. El era sigur de ostașii săi și popoarele sale și avea toată credința într-înșii. Secuii îi era cu totul jertfiți pentru drepturile ce căpătase de la dânsul; cazacii, sârbii și bulgarii sta gata a muri pentru dânsu, căci el îi îmbrăcase, îi înarmase, îi căuta adesea și le plătea simbrii bune. Trupurile lor cele mari, barbele cele lungi, strălucirea veșmintelor și a armelor lor insufla groază. Dar Mihai punea temei mai mult pe iubirea oștilor românești, viteze și cercate în atâte războaie; și apoi se întemeia el pe dragostea poporului român din ambele țări, care în răpirea entuziasmului ce avea pentru eroul său nu-l numea altfel decât „Macedon al nostru”. Moldovenii înșiși iubea mai de mult pe Mihai și cu atât mai mult pre cât ura acum de moarte pre Ierimia, pentru asprimea cârmuirei sale și pentru dăjdiile nesuferite ce el scosese. Într-adevăr, el pusese o dajdie de un soldiu de aur pe lună și toți banii ce-i strângea îi trecea în Polonia, spre a avea cu ce trăi acolo la nevoie; căci el nu se întemeia în puterile sale și încă mai puțin pe dragostea supușilor săi.

Mihai își avea armia astfel împărțită în deosebitele părți ale Ardealului: secuii rămăseseră în ținutul lor; ungurii mercenari, în număr de 1 500, era așezați lângă orașul Brașov, pe malurile râului Bârsa, prin satele și castelurile nobililor, ca într-un loc mai lesne de hrană; iar pe cazaci îi așeză în tabără într-un târg numit Arany, pe țărmul Mureșului, lângă cetatea Deva.

Mihai, sau din dorința de a se feri de război și de a înființa planul alianței între Ardeal, Moldova, Țara Românească și Polonia, ce își închipuise, sau că, desperând de a putea împiedica războiul, vroia numai să câștige vreme ca să se poată găti și izbi pe dușman fără veste, deschise tractație, după cum avea obicei de a vorbi tot de pace pe când se pregătea cu dinadinsul la război. El trimise un sol la Sigismund, propuindu-i că îi va întoarce Ardealul, dacă el va lua în căsătorie pe fiica sa, Florica, făgăduind că nu va păstra pentru sine decât orașul Brașovului și cetatea Făgărașului. Sigismund era gata a primi această propunere, dar Balthazar Szilvasi și Hertelius, carii era pe lângă dânsu, îl făcu a schimba părerea ⁷³⁶ , cu atât mai mult că de această propunere a lui Mihai se ținea și alta ce acesta, tot cu aceeași ocazie, făcuse lui Ierimia. Mihai îi cerea să dea pe fie-sa după fiul său Pătrașcul și apoi de bunăvoie să se tragă în Polonia, lepădându-se de domnia Moldovei, care să rămână pe seama lui Mihai, ca de acolo să aibă ocazie a goni pe tătari de la Dunăre până la Cetatea-Albă și Nistru, și astfel să-și mărească statul ⁷³⁷ .