XLI

Negoțiațiile cu Sigismund și cu Ierimia nu izbuti. Mihai, văzând că nu va putea încunjura războiul, vru încai a se sili să slăbească cât va putea mai mult dușmanul. Spre acest stârșit, trimise la sultanul un sol, anume Mihai Török, spre a-i vorbi de dorința lui de a ține pace cu turcii și a-i cere semnele întăririi domniei sale asupra Ardealului ⁷³⁸ . Asemenea trimise o solie și la craiul Poloniei, poftindu-l ca să nu sprijinească pe dușmanul său, Ierimia Movilă, nici să dea ocrotire emigraților din Ardeal, între care era și Thomas Csomortany. Această solie nu numai că nu fu ascultată ⁷³⁹ , dar încă craiul Sigismund înștiință pe Ieremia de hotărârea lui Mihai d-a-l izbi, ca să ia măsurile cuviincioase, să gătească provizii pentru armia polonă și să întărească cetățile Suceava și Hotinul ⁷⁴⁰ .

Mihai se tulbură foarte văzând pe poloni declarați cu totul și de față vrăjmași ai săi. El își închipui atunci un plan de uriaș: el vru a năvăli în Polonia, a se folosi de simpatiile ce avea în poporul acelei țări, spre a face o revoluție, a răsturna craiul, a pune pe altul sau a opri acea crăie pe seamă-i. Într-adevăr, o parte mare din locuitorii Poloniei și popoarele Rusiei, speriați de unirea religioasă la care craiul Sigismund, împreună cu iezuiții ce-l cârmuia, îi silea a face cu religia catolică, chema pe Mihai din toată inima lor. „Nu era acum de temut, zic cronicarii poloni, de pierderea unei singure provinții, dar de schimbarea guvernului pentru toată crăiea.” Mărturisesc încă unii din analiștii poloni că el merse și mai departe, că vrusese a dezmădula crăiea Poloniei, fărădelege împotriva sfântului drept al națiilor, care din norocire nu întină atunci sabia română, rămâind ca să fie, în zilele noastre, povara rușinoasă a crailor Europei.

Spre îndeplinirea planului său asupra Poloniei, Mihai se puse în corespondență cu patriarhul de la Constantinopol, mitropolitul de la Kiev, marele duca al muscalilor și Carol, duca de Suderman, care cârmuia crăiea Sveției. El făgădui la acei doi arhiepiscopi că, de-l vor ajuta cu mijloacele ce le sunt prin putință, el va cuprinde Polonia, va întemeia acolo religia Răsăritului și o va întinde mai departe în Europa. Stăpânitorilor propunea o alianță pentru împărțirea Poloniei pe aceste baze: casei Austriei să se dea Polonia cea mare; muscalului, Lituania; Sveției, Livonia, iar celelalte provinții le oprea pe seama sa.

Mai înainte însa de a-i sosi răspunsurile de prin toate locurile de unde trimisese soli, Mihai își puse oștile în mișcare asupra Moldovei. Această grabă a lui îi fu folositoare într-aceea că îi înlesni repedea cuprindere a Moldovei; dar îl vătămă mult apoi, căci, nefiind sigur de aliații săi, el nu îndrăzni a trage foloasele izbânzilor sale, năvălind în Polonia, ca să schimbe soarta aceștei țări sau s-o silească a încheia pace. Era într-adevăr o mare greșala din partea lui Mihai, pe care o plăti scump, de a întărâta pe toate puterile vecine împotrivă-i, lăsându-se pe sine fără nici un aliat. De ar fi apucat încai a se învoi cu împăratul pentru Ardeal, ca să fie sigur că nu va fi izbit în lipsă-i, sau de ar fi dat în Ardeal de temelii stăpânirei sale întreaga mulțămire a poporului român; dar el jertfise pe acesta nobililor, a căror dragoste tot nu-și putu trage și care acum și ei complota pieirea lui.

Mihai, într-adevăr, prevăzuse multe din aceste, el căutase să amâne și acest război, la care ca de o fatalitate era târât. Hotărându-se a-l face, el nădăjduia că, pe lângă aceea că-și împlinea o veche dorință a inimei sale, cuprinzând Moldova, această nouă izbândă va putea încă sluji a învinge îndărătnicia Austriei și a o sili, fără voie chiar, a-i acorda toate cererile sale în privirea Ardealului; și într-aceasta nu se înșelă. El nu știa însă că această împărăție nu uită niciodată aceea ce i s-a smuls prin silă, nu iartă pre cei ce au făcut-o și că perfida ei politică, cumplită în setea-i de răzbunare, nu alege mijloacele. Mihai înștiință însă pe împăratul că el voiește a face o expediție împotriva Moldovii spre a goni de acolo pe emigranții din Ardeal, partizani ai lui Andrei Bathori și ai familiei lui, dându-i mult a nădăjdui. Spre a se asigura că nobilii unguri din Ardeal nu vor face nici o mișcare, porni la fiul său Pătrașcu, în Țara Românească, treizeci din cei mai de căpitenie nobili, ca să fie ca niște zăloage. El nu voi să ia în ajutor nici pe Basta, nici vreo ceată din oastea împărătească, sau din într-adins, sau din graba cu care era silit a năvăli asupra dușmanului. (A intercala aci un capitol deosebit de descriere a Moldovei.)