XLII

Adunându-și în grabă oștile sale străine din cvartirurile lor, Mihai le împreună cu armia sa și cu a Ardealului. Iese din Alba-Iulia ⁷⁴¹ și, la 1 mai, își asază tabăra lângă orășelul Preșmăr ⁷⁴² . Acolo poronci la toți secuii să se scoale în arme și să-l urmeze ⁷⁴³ . El făcu cunoscut atunci armiei că are să intre în Moldova spre a răzbuna moartea lui ȘtefanVodă Răzvan, aliatul său, pe care Ierimia-Vodă îl omorâse cinci ani mai nainte, într-un chip crud, rușinos și împotrivitor obiceiurilor creștinești ⁷⁴⁴ . Armia lui Mihai spun că trecea peste 50 000 ostași, din care 38 000 pușcași, 3 000 cazaci, 4 000 călăreți sârbi, 4 000 secui și 4 000 volontiri supt comanda lui Baba-Novac ⁷⁴⁵ . Cea mai mare parte din această armie trebuia a se pogorî din Ardeal în Moldova pe la Trotuș; ceailaltă să treacă din Țara Românească pe la Focșani.

În 6 mai 1600, Mihai, lăsându-și soția în Ardeal, porni spre Moldova; și vrând a sosi chiar și înaintea vestii sosirei sale, cu o grabă de care toți s-au minunat, fără a da răsuflare oștilor sale, trecu munții nu prin drumul obișnuit, pe unde știa că-l așteaptă dușmanul, ci urcându-se prin munții cei mai grei, pintre stânci și pintre strâmtori aspre. Pe acolo armia avu a suferi mult, mai cu seama din lipsa proviziilor ce nu găsiră nici pe acolo, nici în părțile Moldovii, pe care dușmanul le pustiise mai înainte. Caii nu avură pășune, și ostașii fură siliți a se hrăni cu foi de copaci. Oștile însă nu murmurară deloc împotriva acestei răpegiuni. Într-adevăr, Mihai le dedese încredințare că vor birui și le făcuse a nădăjdui mult în îmbelșugarea și gloria ce vor dobândi prin biruința câștigată fără nici un aliat. . Oștile vrăjmașe orânduite spre paza acelor munți, văzând cu mirare și spaimă că dușmanul, trecând prin prăpăstii, i-au ocolit, se traseră spre șesul Moldovei, către tabăra lor cea mare.

Sigismund Bathori și Ieremia-Vodă, care se afla atunci la o nuntă în orașul Trotuș, luând veste că Mihai a trecut munții cei mari și că acum, rânduit de bătălie, se apropie de dânșii, rămaseră încremeniți. În groaza ce îi cuprinse, ei gândiră că aceea ce e mai sigur pentru dânșii este d-a se trage înlăuntru țării; și fără zăbavă sculându-se cu toată armia, se îndreptară spre Suceava ⁷⁴⁶ . Mihai-Vodă, neîntâmpinând în față-i pe dușmani, după cum se aștepta, se luă după dânșii cu aceeași iuțală cu care trecuse munții. Armia lui avu și aici a suferi mult de sărăcia locului, mai ales că dușmanul pustia tot în cale, spre a întârzia goana ce-i da ai noștri ⁷⁴⁷ . Dar oștile lui Mihai, biruind aceste suferințe, se îmbărbătară și mai mult, siliră la drum și în sfârșit ajunseră pe oștile vrăjmașe la un loc anume'' Iașcea'' și le nevoiră a sta de război ⁷⁴⁸ . Avangarda dușmanului, alcătuită de câteva regimente poloneze bine armate, izbiră avangarda noastră, alcătuită de câțiva români și sârbi, și o sparseră. Mihai trimise îndată de chemă o seamă de unguri din Ardeal, carii se afla mai în urmă, și îi zvârli asupra polonilor din avangarda dușmanilor, care, după o puțină apărare, se întoarseră în risipă, lăsând în loc ca la 200 morți dintr-înșii ⁷⁴⁹ . Între aceștia era și un viteaz polon, anume Dydynski ⁷⁵⁰ .

Îndată după această luptă de avangardă, ambele trupuri de armii protivnice se arătă unul în fața altuia. Ele cătară câtva una către alta, ca cum ar fi așteptat ceva. Ce va face armia moldavă? Lupta-se-va ea alăturea cu polonii pentru un domn pus de dânșii și nesuferit țării, împotriva fraților lor de sânge și a unui erou, fala tuturor romănilor? Moldovenii nu stătură mult în cumpănă. Într-o clipă, 15 000 dintr-înșii, puindu-și cușmele în vârful lăncilor, cu mari strigări de bucurie trecură în tabăra lui Mihai. Ierimia nu mai avu atunce alt ce face decât a fugi cât mai în grabă, împreună cu oastea ce-i rămase, spre Hotin. Agiungând la Suceava, el nu îndrăzni sa intre în cetate, neîncrezându-se în locuitori. „Era așa de groaznic Mihai-Vodă și vestit de războaie în toate aceste părți, zice Miron Costin, cât îndată ce au sosit la Suceava i s-au închinat cetatea Sucevii și a Neamțului și pusă în cetăți o seamă de ai lui pedestrași.” Cronicarul polon Heidenstein bănuiește că comandantul Sucevii, un polon anume Trzaska, ar fi trădat cetatea, câștigat fiind printr-o mică răsplătire. Mihai-Vodă apoi pripi așa de aproape pe Ierimia, încât avangarda sa ajunse niște haiduci pedeștri cu câteva care din ariergarda lui Ierimia. Haiducii stătură cu inimă la război, apărându-se câteva ceasuri, dar, înglotindu-se oastea lui Mihai, ei fură sparși și deteră dosul. Această luptă stătu lângă râul Jijia, la un sat anume Verbia, unde stă o movilă mare peste trupuri, făcută după aceea de Ierimia ⁷⁵¹ .

În sfârșit, dușmanul, ajungând la Nistru, la cetatea de margine a Moldovii numită Hotinul, pe care Ierimia o grijise foarte bine cu slujitori de ai săi nemți ⁷⁵² , hotărî de a se opri acolo spre a da bătaie ⁷⁵³ , nădăjduind că va putea izbuti a birui oștile lui Mihai, obosite de atâta cale ⁷⁵⁴ . Numărul ostașilor ce-i aveau aliații cu dânșii se urca până la 30 000 ⁷⁵⁵ . În 18 mai sosi și Mihai pe loc și îndată se înhăță bătălia la Otani, lângă Hotin. Bătălia ținu de la 10 ceasuri dimineața până în seară și, cu toate că dușmanul se purta mai vitejește în această bătălie, dar nu fu mai norocit decât altă dată. Mihai, cu o furie mare, cade asupra armiei dușmane, care, după o lungă împotrivire, pierde câmpul de bătaie, pe care îl roșește și îl udă cu valuri de sânge; 8 000 din vrăjmași zăceau în câmpul bătăliei, iar din oastea noastră numai 2 000; mulți dușmani încă pieriră ca vai de ei, înecați în râul Nistrului. Românii câștigară o pradă bogată; iar dușmanii ce scăpară se închiseră cu toții în cetatea Hotinului.