XXXVIII

Mihai, sigur acum că, după ce l-a ajutat norocul ca să cuprinză Ardealul, îl va ajuta ca să-l și stăpânească, aștepta cu o veselă nerăbdare sosirea comisarilor împăratului și urmă a administra Ardealul ca pe o țară a sa. La 9 fevruarie el convocă dieta țării, unde, după zisa unui cronicar sas, nu făcură alta decât „mâncară, băură și numărară bani lui vodă. Iar după mărturia istoricului Bethlen, această sesie se vede a fi fost mai serioasă; căci Mihai, începând a se deziluziona de nobilii unguri și vrând a face oarecare ușurări poporului, aceștia începură a-l ruga d-a nu se atinge de privelegiurile lor. Ei îndrăznea a vorbi de privelegiurile lor, atunci când, cu orice jertfă, trebuia a uni pe toți locuitorii țării spre a apăra privelegiurile țării ce erau amenințate de nemți. Domnul, furios de aceasta, răspunse lovind cu mâna mânerul săbiei sale și strgând: „Iată privelegiul vostru!” Din nenorocire el amenință numai, dar nu lucră. Într-adevăr, acum era mai greu d-a o face decât îndată după bătălia de la Sibiu. El apucase, din nenorocire, a jura paza constituției țării și, credincios jurământului, ca un domn constituțional, el nu putea preface nimic în țară fără învoirea dietei. El nu vroia încă să facă ca Sigismund, să silească dieta prin împilare a-i împlini voința. Astfel acum, ca și mai pe urmă, ne vom încredința că buna-credință îl pierdu pe el, și tocmai această virtute îi tăgăduiră dușmanii săi. Ungurii îl învinovățiră atunci că el ar fi vrut să stingă nobilimea și că ar fi și făcut-o, dacă Dimitrie, arhiepiscopul bulgarilor, nu s-ar fi dus cu Biblia la dânsul, ca să-l întoarcă din acea hotărâre. Vom mai vedea în urmă această învinovățire repetându-se de mai multe ori, la care singurul răspuns ce istoria poate da spre a o nimicnici este că Mihai a avut multe ocazii de a o face, ba încă și împrejurările l-au îndatorat spre aceasta, și tot n-a făcut-o. Asemenea suntem la îndoială de arătarea ce singur numai Bethlen face, cum că Mihai ar fi poruncit în acea vreme lui George Ratz, comandantul cetății Deva, a arunca în Mureșul înghețat pe junele Ioan Iffiu, ce se afla acolo la închisoare ⁷¹⁵ . Mihai era un om iute la mânie, dar nu era crud. Viața lui ne dovedește. Cu ce generozitate nu l-am văzut purtându-se într-atâtea rânduri către boierii din Țara Românească ce complotase pieirea lui! Apoi am văzut dorința lui d-a trage prin bunătate inima ungurilor și îl vom vedea în privința lor generos până la nesocotință.

Într-aceea, Mihai, spre a păstra memoria biruinței sale în Ardeal, puse de tăie o medalie, care se află în cabinetul împărătesc de la Viena, bătută în aur și trăgând 10 galbeni. Pe fața principală se vede portretul lui Mihai. Atât împrejurul portretului, cât și pe cealaltă parte, se cuprinde titlul lui în latinește astfel:

„Michael Valachiae Transalpinae Woivoda, Sacrae Caesareae Regiae Majestatis Consiliarius per Transylvaniam Locumtenens, cis transylvaniam partium eius super exercitu Generalis Capitaneus”. Și în mijloc: „a Deo vigilantia, virtute el armis victoriam nactus (1600)” ⁷¹⁶ .

„Și într-adevăr, zice Ioachim, vegherea lui era neobosită. Ea nu-l părăsea niciodată și el a arătat în toate împrejurările că știa să se păzească de cele mai mici lucruri ce l-ar fi putut vătăma; vitejia lui era în tot chipul încercată și într-aceasta dușmanii săi cei mai înverșunați îi da dreptate. În sfârșit, născut, ca să zicem așa, în tabără, crescut supt corturi, mânuind armele mai bine decât orișicine din ai săi, el nu dete de minciună deviza sa ⁷¹⁷ .” În sfârșit, împreuna într-însul virtuțile ce un poet cânta despre un alt erou: „Labor impiger, aspera virtus, Vis animi excellens, ardor, vigilantia, cura Et durum tractandis robur in armis.”

Mihai-Vodă, care mai demult făgăduise că se va duce la Brașov și fusese împiedicat prin venirea solilor și prin alte trebi, se duse, în sfârșit, în acest oraș la 1 martie, unde intră cu mai mult de 6 000 călăreți și pedeștri și cu o pompă necrezută. La 9 martie ajunse la Brașov un sol de la împăratul turcesc, Pașa de la Timișoara ⁷¹⁸ , bătrân venerabil, numit Huraia-Aga. Mihai îi ieși înainte cale de o jumătate de mil ⁷¹⁹ de oraș, la Ghimbav, cu o cavalcadă măreață. Când se întâlniră, și unul și altul se deteră jos de pe cal și, după ce se îmbrățișară, aga luă de la Mihai o pală persienească ce acest domn purta la coasta sa și îi dărui alta turcească, împodobită cu aur și pietre scumpe. Pe lângă aceasta, îi mai dete un steag verde, spre semn de protecția otomană, mai multe pene de erodiu din cele mai frumoase, spre a face egrete, șapte cai de preț și un foarte bun șoim. Aceste daruri fură purtate înaintea lui Mihai și astfel ei intrară amândoi în Brașov, în zgomotul artileriei întregi.

Trimisul turc se sili în tot chipul spre a îndupleca pe Mihai d-a se dezlipi de împăratul Germaniei, spre a se alia cu sultanul. Mihai îi răspunse cu bunăvoință, dar îi declară curat că el niciodată nu va recunoaște altă autoritate decât p-a împăratului creștinesc.

Tot atunci sosi și trimișii împăratului către Mihai-Vodă, neamțul David Ungnad și ungurul Mihai Sekeli, căpitanu Sathmarii ⁷²⁰ . Ei fură martori la această primire făcută solului turcesc. Lui Mihai îi păru bine d-aceasta; el nu se îndoi că o priveliște așa de nouă nu-i va pune în grijă și că bănuielile ce-i va cuprinde îi va face a fi mai înduplecători. Cu toate acestea, el le dete să înțeleagă că ei nu trebuie a se scandaliza de ce văzuseră; că el nu putea a nu primi cu cuviință un ambasador și de a-i face cinstea ce i se cădea, făra a fi privit de toți ca cel mai puțin politicos din toți prinții ⁷²¹ .

Mihai porni înapoi pe solul turcesc, făcându-i multe daruri și cinste mare, trimițând sultanului vorbe pacinice și în secret făgăduind munți de aur, cum se zice ⁷²² . Agenții împărătești, înfățișându-se înaintea domnului, îi ziseră: „că cezarul, pentru atâta credință și slujbele memorabile ale lui, îi făgăduiește toată clemența și toată bunătatea sa împărătească. Dar fiindcă împrejurările și starea Ardealului o cer, el îi poruncește d-a se întoarce îndată în Țara Românească și d-a păzi hotarele împotriva turcilor.” Spre dovadă de favorul cezarului, ei îi înfățișară o carte împărătească cu această cuprindere ⁷²³ .