I. Carea să încépe pentru cinstea icoanelor. Capul 1

Fătul mieu Theodosie și voao cinstiților și dulcilor miei domni, care veți fi în urma noastră domni și biruitori țărâi aceștiia, așijderea și dumneavoastră, iubiții miei boiari, așa vă învăț: întâiu să cinstiți cinstitele și sfintele icoane, pentru că icoanele cu adevărat suntu semnul și chipul Domnului nostru Iisus Hristos și pecétea lui. Deci, de va iubi omul chipul Dumnezeului nostru și va cinsti semnul și pecétea lui cu toată inima, și Dumnezeu încă va iubi sufletul lui, și cu toată inima să va îndulci pururea de Domnul nostru. O, iubitul mieu fiiu, cât iaste de bine a lăcui omul tot cu Dumnezeu și a petréce cu dânsul și a fi cu el în veci! O, Doamne, eu robul tău și fiul roabei tale, căutai cu plecăciune asupra milei tale și ziș cătră prea iubitul mieu fiiu și cătră alți domni, cătră toți carii vor fi în urma noastră, cu toată inima: O, iubiții miei frați, voi să vorbescu cătră voi puținéle cuvinte și să vă spuiu: deci vă rog cu dragoste să mă ascultați ca să vă poci spune și eu cu dragoste.

Ia aduceți-vă aminte, fraților, cum dentâi și-au ațâțat Dumnezeu mâniia asupra noastră, pentru păcatele noastre și fața sa cea dulce și blândă și-o au întorsu de cătră noi, de carea noi în toată vrémea și în tot ceasul ne îndulceam. Și fum goniți de hrana raiului și di împărățiia ceriului ne dăpărtăm. Și, în locul féței sale cei dulci, ne-au dat fața satanii cea groaznică și întunecată și, în loc de hrana raiului, ne-au dat muncile céle de véci; iar în locul împărăției ceriului, ne-au dat adâncul și temnițile iadului, de unde nu mai avem noi nădéjde să ne mai izbăvim niciodată dentr-acel întunérec împuțit, și de groaznica fața sătaniei, și de muncile céle de véci, și den temnițile iadului. Iar apoi el numai pentru una a lui mumă și născătoare de Dumnezeul nostru își luo urgiia despre noi și-și întoarse mila cătră noi și iarăși ne déde fața sa cea bună, să ne îndulcim de dânsa, și ne dășchise porțile raiului și ne dărui împărățiia cerească iar iadul îl sparse și-l robi și pre satana cu adevărat îl rușină și-l urgisi.

O, despuitoare stăpână și maica lui Dumnezeu, carea ești aleasă din toate neamurile și ești deplin și degrab’ ajutătoare tuturor oamenilor! Pentru tine își întoarse Hristos Dumnezeu fața sa cătră noi întru bunătățire! Pentru tine ne dășchise noao împărățiia ceriului! Pentru tine să dărui noao hrana raiului! Pentru tine fu robit iadul și să rușină satana! Pentru tine ne izbăvim den legături și din temnițile iadului! Tu ești, preacurată, calea vieții cei de véci, și pentru calea ta au câștigat toți păcătoșii împărățiia ceriului! Tu ești singură viia cea adevărată, care ai făcut noao strugurul cel coptu, dintru care au cursu noao tuturor băutura spăseniei, carea iaste mai dulce decât miiarea și decât fagurul! Pentru tine să duseră drepții și să puseră întru împărățiia ceriului! Tu ești masa cea dreaptă, carea ai purtat pâinea cea cerească, dintru carea au mâncat toți drepții și au luat bucuriia cea nespusă și negrăită și s-au sălășuit în raiu și au înflorit ca crinul în véci netrecuți. Dreptu acéia, ție mă rog, preacurată fecioară și stăpână! Auzi glasul rugăciunii robului tău celui neharnic și nevrédnic, al lui Neagoe, și te milostivéște spre mine și mă priiméște, Doamna și stăpâna mea, ca să fiu și eu priimit și adaos în turma fiiului și Dumnezeului Domnului nostru Iisus Hristos, însă nu după păcatele méle să-mi dai aceasta. Că eu căutând spre îndurările tale céle multe, mă nădăjduescu că tu ești oglinda cea cinstită, și toți cei ce iubescu pre Dumnezeu cătră tine aleargă și caută ca-ntr-o oglindă luminoasă, și tu ești lumina cea înțelegătoare a toată lumea. Pentru aciaia și eu ticălosul și ocaianicul alergaiu cătră tine, și cu glas mare strigaiu și ziș: O, doamnă, împărăteasă și stăpână, fie numele tău cel sfânt pomenit și proslăvit în veci de veci!“

Vedeți, iubiții miei frați, cât iaste de bună și de îndurătoare sfânta și curata fecioara Mariia, maica Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos, și miluiaște pre toți cei ce iubescu pre Dumnezeu cu toată inima și pre dânsa o cinstescu cu tot sufletul. Aduceți-vă aminte cum fură toți drepții încuiați în pușcăriile iadului, iar muma luminii să milostivi spre dânșii și neîncetat rugă pre fiiul și Dumnezeul ei și-i izbăvi de acolo și-i scoase și dobândiră împărățiia ceriului și li să dărui hrana raiului și odihna lui. Iar diavolul fu robit și ocărât. Pentru acéia și tu, fătul mieu, și voi frații miei, de veți iubi pre Dumnezeu cu toată inima și de veți cinsti pă preacurata lui maică cu tot sufletul, cu adevărat décii veți lua cu cei drepți și veți dobândi plata drepților întru împărățiia ceriului și va fi voao gătită hrana raiului, pentru că Dumnezeu n-are alt lăcaș nici altă casă mai dragă decât trupul omului. Deci, de va vedea că-l iubiți cu toată inima, el va trimite spre voi putérea sfântului și de viață făcătoriului duh și-și va face lăcaș întru voi și veți câștiga viața și traiul carele nu va avea sfârșit niciodată.

Așijderea, iubiții miei, deaca întrați în sfânta bisérică, voi vă rugați și faceți slijbă cu cântări și cu cântece sufletești. Iar nu vă lăudați, nici ziceți că „noi suntem îngăduitori lui Dumnezeu șii facem lucrurile lui“, iar deaca eșiți din bisérică, voi nu faceți ce-ați făgăduit lui Dumnezeu că-i veți face, ci alte gâlcevi faceți, și vorbiți unul pre altul de rău și vă mâncați cu pizme și cu mozavirii și cu minciuni. Și pentru căci nu slujiți lui Dumnezeu în dreptate, pentru acéia umblați întru întunérec și faceți și umpleți voia pizmașului și a vrăjmașului nostru (adeca a satanii), și-l veseliți, iar pre Domnul Dumnezeu și mântuitoriul nostru Iisus Hristos și pre preacurata a lui maică voi întristați și mâhniți. Dar ce folos vă iaste, fraților, că, deaca întrați în bisérică, voi vă făgăduiți că veți face toate lucrurile céle bune, și apoi nu le faceți? Pentru acéia, fraților, rog pre dragostea domniilor voastre, să fiți nevoitori, să umpleți nevoințele célé ce ați făgăduit cătră Dumnezeu, ca nu cumva să fie făgăduințele voastre de râs și de bucurie vrăjmașului nostru, ci, în loc de bucurie și de râs, să adaogereți plângere sufletească și vărsare de lacrăme cătră Dumnezeu; și, în loc de mâncare și de băutură, postu și răbdare; și, în loc de odihnă, osteneală trupească și priveghére de-a sta în picioare toată noaptea; iar în loc de pizmă și de pohte, dragoste și blândéțe și oprire de toate răutățile și smerenie. Și să iubiți pre vecinii voștri, ca înșivă pre voi, iar hulele și minciunile să nu să numească întru voi, precum zice apostolul: „Nici râsul și glumile să nu între întru inimile voastre“, că acéstea toate lucruri și meșteșuguri dievolești suntu. Ci să știți și să pricépeți, că diavolul iaste o hiară foarte zvăpăiată și cumplită și cu multă răutate rumpe și sfărâmă pre cei ce-l iubescu și fac lucrurile lui. Și dintru-ntâi toate răutățile face și până acum tot céle réle să învață. Că răutatea cea veche nici într-un chip nu va putea fi bunătate noao, și totdeauna muncéște cum va putea face să dăsparță făptura lui Dumnezeu de la fața lui cea sfântă și luminoasă. Iar voi, iubiții miei, în locul acestora adaogereți liubov și curăție și faceți rugă cătră Dumnezeu, ca să vă trimiță mila sa de la dreapta lui cea putérnică și biruitoare. Că mila lui Dumnezeu tare iaste și vârtoasă și poate sfărâma capul șarpelui.

Așijderea vă aduc aminte și pentru curăție, că curățiia iaste un lucru mare. Iar vedeți, fraților, cum zise Domnul nostru Iisus Hristos de Pavel apostolul, că zise: „O, Pavele, tu ești vasul mieu cel ales și vei să fii dus înaintea a împărați și a vlădici pentru numele mieu, iar fața ta nu să va rușina înaintea lor“. Pentr-acéia, fraților, și voi să aveți curăție și dragoste, smerenie și răbdare și mai vârtos de toate cuvinte bune și dulci și plecate, ca să nu iasă niciodată mila lui Dumnezeu dintru voi. Că deaca să va dăzlipi mila lui Dumnezeu de la noi, décii și fața își va întoarce de cătră noi și atuncea să va veseli diavolul. Iar voi, frații miei și unșii lui Dumnezeu, nu vă amăgireți, nici vă uluiți după cuvintele céle bârfitoare și mincinoase ale oamenilor celor de nimic, ci vă apropiiați de omul ce să va téme de Dumnezeu, și vă veți învăța și voi de la dânsul a vă teme de Dumnezeu. Și vă adunați toți la un loc și strigați cu glas mare, zicând: „Doamne, Doamne, păstoriul cel bun! Întoarce-ne cătră calea pocăinței și ne îndreptează pre cărările mântuirii!“ Și atuncea, în rugăciunile voastre, eu, nevrédnicul robul lui Dumnezeu, Niagoe, să nu fiu dăzlupit dentre voi, ca pentru rugăciunile voastre să afle și sufletul mieu pre păstoriul cel bun al celor buni.

Și să nu ne înșălăm cumvaș, fraților, și să mérgem după basnele și minciunile ereticilor, precum bârfescu ei și nu cred că Dumnezeu s-au pogorât pre pământ și fu și Dumnezeu și om, ci zic că nu s-au arătat cu adevărat (ci cu nălucire). Iar noi să crédem cu tot sufletul și să mărturisim și nu cu vreo părére cumvaș, ci cu toată adeverința, cum s-au arătat în lume și pentru mila sa cea multă s-au pogorât pre pământ și să întrupă din duhul sfântu și din curată fecioara Maria și fu om deplin și Dumnezeu deplin. Om fu, ca pre om să izbăvească din întunéric, iar Dumnezeu fu, ca și pre Adam să-l facă Dumnezeu și să-l spăsească. Cum și lucrurile lui îl arată și-l mărturisescu, și puterile lui céle dumnezeiești cu socoteală învață că iaste Dumnezeu adevărat; iar pateméle lui îl spun și-l vădescu că iaste om deplin. Și de va gândi cinevaș și să va socoti în slăbiciunea cugetului său într-alt chip, acela greu va să fie întrebat și ispitit în ziua cea groaznică și înfricoșată a judecății.

Dar deaca nu fu cu trup, Maria fecioara ce purta în pântecile ei și pre cine vesti Gavriil, arhanghelul, că-i zise că iaste Dumnezeu? Deaca nu fu om, în iaste cine zăcu și fu înfășat în scutece? Și deaca nu fu Dumnezeu, păstorii cui să închinară? Deaca nu fu om, Iosif pre cine obrezui? Și deaca nu fu Dumnezeu, pentru a cui cinste mergea steaoa ceriului cătră dânsul? Deaca nu fu om, Maria pre cine aplecă? Și de nu fu Dumnezeu, vrăjitorii cui aduseră daruri? Deaca nu fu om, Simeon pre cine ținu în brațe? Și de nu fu Dumnezeu, cui zise: „Acum, stăpâne, să mă slobozești cu pace?“ Deaca nu fu om, Iosif pre cine luo și fugi în Eghipet? Și de nu fu Dumnezeu, pre cine să umplu cuvântul, carele fu zis: „Din Eghipet chemai pre fiiul mieu?“ Deaca nu fu om, Ioan pre cine boteză? Și de nu fu Dumnezeu, cui zise tatăl din ceriu: „Acesta iaste fiiul mieu cel iubit, de carele bine vuiu?“ Deaca nu fu om, cine să posti în pustie și apoi flămânzi? Și de nu fu Dumnezeu, îngerii din ceriu cui să pogora și-i slujiia? Deaca nu fu om cine fu chemat la nuntă în Cana Galileiului? Și de nu fu Dumnezeu, cine făcu apa vin? Deaca nu fu om, cine luo pâine în mână? Și de nu fu Dumnezeu, cine sătură în pustie din 5 pâini și din 2 pești 5.000 de oamini, făr' de mueri și făr' de copii? Deaca nu fu om, în corabie cine dormi? Și de nu fu Dumnezeu, cine opri valurile mării și vântul? Deaca nu fu om, Simon fariseul cu cine mâncă? Și deaca nu fu Dumnezeu, cine erta păcatele celor păcătoși? Deaca nu fu om, cine șăzu la puț, de să odihni, fiind ostenit de cale? Și de nu fu Dumnezeu, cine da samarinencei apă vie și o vădi că au avut 5 bărbați? Deaca nu fu om, cine îmbrăca haine omenești? Și de nu era Dumnezeu, cine făcea puteri și minuni? Deaca nu fu om, cine scuipi pre pământu și făcu tină? Și de nu fu Dumnezeu, cine făcu pre cel ce să născuse orbu, cu ochi? Deaca nu fu om, cine lăcrămă la mormântul lui Lazar? Și de nu fu Dumnezeu, cine învie pre cel mort de patru zile numai cu porunca? Deaca nu fu om, cine șăzu pre catâr? Și de nu fu Dumnezeu, la a cui întâmpinare ieșiră năroadele cu slavă? Deaca nu fu om, ovréii pre cine prinseră? Și de nu fu Dumnezeu, cine porunci pământului și déde pre acéia pre toți cu féțele în jos? Deaca nu fu om, cine fu lovit cu palma preste obraz? Și de nu fu Dumnezeu, cine tocmi și vindecă urechia lui Malho, slugii arhiereului, carea o tăiase Petru? Deaca nu fu trup, cine răbda scuipire preste obraz? Și de nu fu Dumnezeu, cine suflă preste féțele apostolilor duh sfânt? Deaca nu fu om, cine stătu la judecată înaintea lui Pilat? Și de nu fu Dumnezeu, cine înfricoșă și spăimântă noaptea în vis pre muiarea lui Pilat? Deaca nu fu om, pre cine dezbrăcă dorobanții Ierusalimului și hainele lui le împărțiră ei adinsu ei-și? Și de nu era Dumnezeu, cum întunecă soaréle, când era el pre cruce? Deaca nu era om, pre cruce cine stătu răstignit? Și de nu era Dumnezeu, cine cutremură pământul din temeliia lui? Deaca nu fu om, ale cui palme și talpe le pătrunseră cu piroane de fieru? Și de nu fu Dumnezeu, cum să dăspică zăveasa biséricii în doao și să sparseră pietrile și să dășchiseră mormânturile? Deaca nu fu om, cine strigă și zise: „Îli, ili lama savahtani“, ce să zice: „Dumnezeule, Dumnezeul mieu, căci m-ai lăsat?“ Și de nu fu Dumnezeu, cine zise: „Tată, iartă-i!“ De nu fu om, cine spânzură pre cruce cu tâlharii? Și de nu fu Dumnezeu, cine zise tâlhariului: „Astăzi cu mine vei fi în raiu“? Deaca nu fu om, cui aduseră oțet și hiiare să bea? Și de nu fu Dumnezeu, al cui glas auzi iadul și să cutremură? Deaca nu fu om, ale cui coaste să pătrunseră cu sulița și eși sânge și apă? Și de nu fu Dumnezeu, cine sparse porțile iadului și rumse încuetorile și lanțurile lui? Și cu a cui poruncă eșiră morții din mormânturi? Deaca nu fu om, apostolii pre cine văzură cându era încuiați în casa cea mai de sus? Și de nu fu Dumnezeu, cum întră fiind ușile încuiate? Deaca nu fu om, Thoma ale cui rane de cue și de suliță pipăi? Și de nu fu Dumnezeu, cui zise: „Domnul mieu și Dumnezeul mieu“? Deaca nu fu om, la marea Teveriadului cine mâncă? Și de nu fu Dumnezeu, cu a cui poruncă să umplu năvodul de péște? Deaca nu era om, pre cine văzură îngerii suindu-se la ceriu? Și de nu fu Dumnezeu, ceriurile cui să dășchiseră și puterile cerești cui să închinară cu frică și tatăl cui zise: „Șazi de-a dreapta mea“, cum zice David: „Zise Domnul Domnului mieu, șazi de-a dreapta mea, i proci“?

Dreptu aceasta, tu, fătul mieu, și dumneavoastră, iubiții miei frați și unșii lui Dumnezeu, de acéstea să cade să vă țineți și acestuia să crédeți. Iar gurile eriticilor céle mincinoase și bârfitoare să să astupe, că noi crédem cu adevărat și mărturisim a fi om deplin și Dumnezeu desăvârșit, și nu cu vreo îndoire cumva, ci cu toată adeverința, cum am zis și mai nainte. Iar cel ce va grăi și să va îndoi, acela nu să va îndrepta întru împărățiia ceriului, cum grăiaște și chir Athanasie Alexandreaninul: „Cum nu poate nimeni să caute cu un ochiu totdeodată în ceriu, iar cu altul pre pământ, așa nici omul nu poate să să grijască și de céle trupești, și de céle sufletești. Și cum nu poate să iasă din vâna unui izvor apă dulce și amară, așa nici omul nu poate să îngăduiască și sufletului, și să să grijască și de ale trupului. Și cum nu pot face mărăcinii măsline, așa nici omul nu poate cerca și céle cerești, și céle pământești“. Precum zice și Dumnezeu: „Nimeni nu va putea sluji și lui Dumnezeu și Mamonului“, nici veți putea și lui Dumnezeu să slujiți, și céle trupești să le obârșiți. Pentru acéia Pavel apostolul, auzindu și ascultându acéstea, să părăsi de toate gândurile și cugetele céle trupești și zice: „Pentru acéia m-am lăsat de toate, ca să aflu pre Hristos și să împărățescu cu dânsul“. Iar cei ce au haine și bucate, cu dânsele să să îndăstuléze, că cei ce vor să să îmbogățească, acéia cad în cursele diavolului și în pohte și în gânduri făr' de măsură.

Pentru acéia, frații miei, nu vă împletecireți în lucrurile lumii aceștiia, ca să vă puteți spăsi. Ce te ține de dreptate și de adeverință și de dragoste și de frica lui Dumnezeu, și fii blând și nepizmătareț și ascultătoriu și răbdătoriu, și uraște cuvintele céle grozave și scârnave, și vei vedea pre Dumnezeu! Fie-ți drag a te ruga de-a pururea, și ți să va lumina inima și va vedea pre Dumnezeu. Uraște pohta bucatelor, ca să nu te încungiure cumva patemile amalicului. Fii treazv în rugăciuni, ca nu cumva să te mănânce hiara. Fugi de vin, ca să nu te scapi de veseliia lui Dumnezeu. Iubéște săracii, ca să fii miluit. Pentru acéia iubéște sfinții, ca să te tragă pohta lor cătră bunătăți. Adu-ți aminte adéseori de moartea ta, și nu vei greși mult lui Dumnezeu. Adu-ți aminte de împărățiia ceriului, ca să te ducă cătră dânsa pohta ei. Adu-ți aminte de matca focului și de muncile céle cumplite, ca să urăști lucrurile céle réle. Fii gata în toate zilele de întâmpinarea lui Hristos, că făr’ de véste va să vie. În toate zilele te socotéște de ce poruncă de ale lui Dumnezeu ești lipsit și totdeauna cugetă ce pohtă de ale trupului ai omorât și dă laudă lui Dumnezeu că pentru a lui milă fu acéia. Nu gândi în firea ta că ești îndreptat în niscare lucruri înaintea lui Dumnezeu, că iaste zis: „Când veți face toate câte sunt poruncite, iar voi ziceți: „Robi neharnici și nevrédnici suntem““. Nici să gândiți și să ziceți: „De acum înainte noi suntem buni“, că nu te vor créde vrăjmașii tăi, nici să te nădăjduești în trup. Cel ce să téme de draci, acela să arată chiiar că nu iaste într-însul frica lui Dumnezeu cu toată inima lui; iar cel ce se téme de Dumnezeu cu toată inima lui, acela iaste îndrăzneț spre dânșii. Cel ce să laudă înaintea a mulți, acela să arată că nu iaste frica lui Dumnezeu într-însul; iar cela ce va să să spăsească, acela tot de céle dumniziești să grijaște și toate pohtele calcă. Că cum iaste lénia ajutor pohtelor, așa iaste trezvirea putére bunătăților. Și limba cea neînvățată numai ce umblă tocând, că n-are bunătăți dinlăuntru. Bunătatea face curăție, iar mâniia cea iute face patime. Și muma bunătăților iaste mila, iar umplerea răutăților iaste semețiia. Inima cea împietrită face mânie, iar oprirea face liniște. Săturarea somnului face învierșunare pohtelor, iar spăseniia sufletului iaste priveghiiare cu seama. Mulțimea nălucirilor iaste somnul cel mult, iar floarea minții iaste iar priveghiiarea întru rugăciuni. Somnul cel mult îngroașă gândul, iar priveghiiarea îl supție, însă acéia priveghiiare zicem, carea iaste pentru Dumnezeu și să face în cântări și în cântece duhovnicești, iar într-alt chip mai bun iaste somnul cu tăcere decât priveghiiarea cu cuvinte dășarte. Plângerea gonéște pohtele, iar râsul face dăzlupire de la Dumnezeu. A nu se înfiori omul, face smerenie, iar slava omului face nebăgare în seamă. Nemâniia face blândéțe, iar ținérea de pizmă face răutate. Cel ce iubéște lărgimea, acela gonéște facerile de bine, iar strimtarea pleacă pateméle. Dorul bucatelor hrănéște pateméle și pohtele, iar oprirea și ținerea le gonește. Împodobirea trupului iaste întortarea și izvrătirea sufletului și mârșăvirea sufletului; iar mârșăvirea trupului iaste înnoire sufletului. Obidele trupului suntu spăsire sufletului, îmfrumsițarea trupului iaste cursa sufletului. A cugeta omul totdeauna céle cerești face dragoste cu Dumnezeu, iar grijile lumii aceștiia gonescu facerile céle de bine. Cela ce-și păzéște gura, acela-și rădică mintea sus la Dumnezeu. Vorbele céle multe ațâță urgie și mânie. Cel ce face pre voia vecinului, semnează că mintea lui véde bunătățile, iar cel ce-și face voia sa, semnează neînțelepție. Învățătura cea cu frică păzéște sufletul de toate răutățile. Vorbele céle lumești întunecă sufletul, iar iubirea lucrurilor lumii aceștiia dezlupește gândul și cugetul de la Dumnezeu. Cel ce n-are îndârjire, acela véde pre Dumnezeu. Cela ce nu-și va ispovedi cugetele, semnează și arată că cearcă această slavă dășartă și spurcată; iară cel ce le va ispovedi la duhovnic, acela va goni pohtele. Că cum mănâncă rugina pre hier, așa mănâncă și pre om slava cea omenească, deaca i să va lipi inima de dânsa. Și cum să înfășură volbura sau curpenul de viță și piiarde roada ei, așa, fătul mieu, piiarde trufiia și mândrețele roada împăratului sau a domnului. Că plecăciunea cea înțeleaptă iaste mai întâi de toate bunătățile. Și izjdărârea tuturor patemilor iaste mâncarea cea preste sătul. Iar sfârșitul răutăților iaste a gândi omul însuși că iaste drept. Și cum mănâncă carii copacii, și gândacii îi fac fâr? de frunză, așa și pizma-i piiarde sufletul călugărului. A-și pune cineva nădéjdea pre Dumnezeu, face să rabde batjocurile fără întristare. A cugeta cineva să nu fie grăit pre nimeni de rău, face trufie. Nu te nădăjdui în putérea ta și va fi ajutoriul lui Dumnezeu cu tine. Nu avea vrajbă cu nimini, că de vei avea, deacii nepriimită va fi ruga ta. Iubéște adeverința, că tot mincinosul iaste urât înaintea lui Dumnezeu. Păzéște-ți ochii, și inima ta nu va vedea céle réle; că tot cel ce caută asupra muerii cu pohtă, preacurvie face. Feréște-ți auzul, ca nu cumva să-ți câștigi sămânța rea. Fugi de mincinosul și ficleanul diavol. Aibi pace cu toți ca să fii îndrăzneț în rugăciunile tale. Nu pohti să auzi păcatele nici unui om, ca să nu să lipească vreunul de inima ta. Lucrează cu mâinile tale, ca să afle săracii pâinea ta, că șădérea făr’ de lucru face moarte sufletului. Cei ce să roagă adéseori, acela își izbăvéște sufletul lui den toate răutățile; iar care să lenevéște cât de puținel, acela să face lăcaș dracilor. Când șăzi în chiliia ta, de acéste 3 lucruri te grijaște: di rugă, de învățătură și de rucodélie. În toate zilele cugetă unde ai fost și ce ai făcut și cum vei să mori și după moarte unde vei să mergi și te ia aminte. Și de-ți vei aduce aminte că are cineva vreo părere rea pre tine, iar tu nu fii nebăgătoriu de seamă de acéia, ci pasă și te împacă cu dânsul. Și te păzéște să nu te treacă vreun ceas făr’ de rugă, că acéstea aduc lumina în suflet. Și de ai făcut lucruri bune, tu nu te lăuda, iar de ai făcut răutăți multe, nu te îngrija de tot, ce numai să te părăsești să nu mai faci și te vei spăsi. De te vor învierșuna cugetele céle réle, tinde cătră Dumnezeu rugăciuni neîncetate și te va odihni de dânsele. Iar de te vor birui poftele și pizmele pre inima ta, tu îți ado aminte că toți suntemu mădularile lui Hristos, și toată cinstea și ocara vecinilor noștri a noastră iaste, și vor fugi de la tine. Iar de va fi întrat în inima ta urgisirea și iubirea de frați, tu-ți ado aminte că pentru aceasta vei fi dat în mâinile diavolului, pizmașii tăi, și va fugi de la tine și acéia.

Acéstea toate le socotéște și le gândéște și cu céle bune te îngrădéște, iar céle réle tu le leapădă. Însă nu le vei putea socoti, deaca nu vei face cu dreptate lucrurile lui Dumnezeu. Că mai întâi de toate iaste tăcérea. Deci tăcérea face oprire, oprirea face umilință și plângere, iar plângerea face frică, și frica face smerenie. Smerénia face socoteală de céle ce vor să fie, iar acea socoteală face dragoste, și dragostea face sufletele să vorbească cu îngerii. Atuncea va pricépe omul că nu iaste departe de Dumnezeu, și cel ce va să fie într-o cinste ca aceasta, i să cade să n-aibă grijă nici de un lucru și să urască lumea aceasta cu totul și toate ale ei i procee. Deacii atunci să va învrédnici de va petrece într-acéste bunătăți care suntu de la Dumnezeu.

Și aceasta, fraților, încă socotiți și luați aminte: că tot omul carele mănâncă și bea preste măsură și să améstecă în lucrurile lumii aceștiia, acela nu va veni în măsura lucrurilor acestora. Dar deaca-ți iaste voia să aibi avuții și moșii și vii, pentru căci nu te-ai însurat să-ți fii luat muiare? Căci te amăgești și te înșăli, căci nu socotești ca sămânța céia ce fu sămănată în mărăcini să împresoară și nu face roadă, și cel ce nu să va părăsi de acéstea, pre Dumnezeu nu va putea cunoaște. Iată că rog pre tot omul, carele va să dea pocăință cătră Dumnezeu, să să ferească de băutura cea multă a vinului, că bețiia multă cursă are. Deci te păzéște de înșălăciune și de amăgitură. Până ești în trupul acesta, nu le créde. Ci, fraților, să stăm în frica lui Dumnezeu și să nu ne silim în războaie, că „nu iaste războiul nostru cătră trup și cătră sânge, ci iaste cătră mai marii și putérnicii și biruitorii acestui veac întunecat și cătră duhurile céle réle ce sunt supt ceriu“. Să ne îmbrăcăm în armele bunătăților, pentru că ostenința și greutatea și patima și streinătatea și lipsa pohtelor nu ne va păzi numai de săgețile diavolului, ce încă ne va face de vom fi moșteni și împărăției ceriului. Pentru acéia să ne nevoim puținel într-acest veacu, ca să câștigăm împărățiia ceriului. Că Hristos, dascălul și învățătoriul nostru, așa au zis: „Nevoiți-vă să tréceți prin porțile céle strimte și pre căile céle de scârbă. Priveghiați dar în tot ceasul, că nu știți când va veni Domnul nostru și ne va afla dormind. Păziți-vă să nu se îngreuiaze inimile voastre cu mâncări multe și cu băuturi și cu grijile vieții și traiului lumii aceștiia, și să vă ajungă acel ceas și vréme degrab’ și făr’ de véste. Iată vă trimit ca pre niște oi în mijlocul unor lupi. Nu strângeți aur, nici argint, nici câte 2 haine. Nici vă fie frică de cei ce ucig trupul. Că am văzut pre sătana din cer căzând ca un fulger. Iată v-am dat putére să călcați pre șarpe și pre scorpie și pre toată putérea diavolului“.

Și nu déde Domnul acesta putére numai apostolilor, ci o déde tuturor celor ce le iaste voia să să spăsească și carii vor să urméze lui și să umble după poruncile lui. Vezi și socotéște că grăiaște tuturor sfinților și zice: „Voao v-am dat putére să fiți fii lui Dumnezeu. Nu te téme, turma cea mititea, că tatăl mieu voi să vă dea voao împărățiia ceriului. Deci, vindiți-vă avuțiile voastre și dați milostenie și vă câștigați în ceriu comoară netrecătoare“. Deacii sfinții lui apostoli și ucenici, deaca făcură poruncile acéstea, iar le zise Hristos: „Pacea mea o dau voao și pacea mea o las întru voi, că cei ce păzeau pre mine, acéia păzescu poruncile méle. Și voi mérge eu și tatăl mieu și-mi voiu face lăcaș întru dânșii“. Și arătând noao să răbdăm cu bărbăție toate năpăștile și scârbele și războaele, care să vor scorni asupra noastră, zise: „În lume cu scârbe veți fi; ci îndrăzniți, că eu am biruit lumea. Voi sunteți cei ce ați răbdat cu mine în năpăști. Eu învăț pre voi, cum au învățat și pe mine tatăl și mi-au făgăduit împărăția, ca să mâncați și să béți la masa lui“. Iar acéstea nu zice tuturor, ce numai celor ce vor răbda năpăștile și scârbele, cu răbdare bună. Că, mergând însuși de a sa bună voe cătră sfintele lui patemi, zise: „Cel ce va vrea să mănânce și să bea la masa mea, să meargă cu mine la patime“; cum am zice „să moară și acela lumii, pentru poruncile méle“. Acéstea auzind Pavel apostolul, toate cugetele céle trupești le lepădă și începu a îndrăzni și a zice: „Eu lui Hristos m-am răstignit și de acum nu mai trăescu mie, ci Hristos trăiaște în mine“. Că, cât umblăm în trup, morți suntem păcatului. Că zice: „Cei ce ș-au răstignit trupurile lui Hristos, cu pateme și cu pohte, și de vom și muri cu dânsul, vom viețui pentru dânsul. Și de vom răbda, vom și împărăți cu dânsul; iar de ne vom lepăda de dânsul, și el să va lepăda de noi“. Dar carele iaste cel ce să leapădă? Acela iaste carele umblă după pohtele trupești. Că acesta nu numai au spurcat botezul cu lucrurile hicleanului diiavolu, ci lipsindu-să de lumina raiului, de la masa cea dumnezeiască gonit fiind, s-au șters din cartea vieții. Domnul Hristos, pentru multa dragoste ce are cătră noi, ne-au dat și pocăință tocma pân’ la moarte. Că de n-ar fi fost pocăința, nu s-ar fi spăsit nici un om. Deacii, fraților, deaca vom să ne spăsim, noi să ne pocăim până suntem vii si să plângem și să ne spălăm ranele céle spurcate ale inimii. Că la judecata cea groaznică și înfricoșată vor să să arate lucrurile céle réle ce sunt întru noi. Că acolo să va apropiia Dumnezeu și va veni, de va șădea pre scaunul slavei lui, și să vor aduna înaintea lui toate limbile și să vor vedea toți den lumânările lor. Deacii, cel ce nu-și va fi câștigat untudelemnu, i să va stinge lumânarea și acela va merge întru întunérecul cel osebit. Pentru acéia, fraților, să ne nevoim să ne umplem vasele de untdelemnu, să nu auzim zicându-ne: „Eu nu știu pre voi“. Vasul iaste pocaianiia, iar untudelemnu, lucrurile céle bune. Iar lumânarea cea luminoasă iaste sufletul cel sfânt. Iani dar, fraților, să ne nevoim, că s-au apropiiat ziua. Fericit iaste omul cela ce să grijaște în toate zilele și în tot ceasul, căci când să coasce roada, atuncea iaste vrémea secerișului. Deci spăsit iaste cel ce-și va spăsi roada, că o vor aduna îngerii în jitnița cea de véci, iar celor ce vor fi ca mine, o, ce amar și ce nevoe! Cum am zice plévelor, că pre acéla focul le va moșteni. Ni dar, fraților, să fugim de lume și de toate câte sunt ale lumii, ca să fim moșténi binelui aceluia, care ochiul nu au văzut, uréche nu l-au auzit, nici la gând și la inima omului n-au întrat, céle ce au gătit Dumnezeu celor ce-l iubescu. De acum, fraților, într-acéstea petréceți, acéstea va învățăți și nu vă uluireți, ca să ne învrédnicească Dumnezeu ziua și noaptea poruncilor lui și să ne spăsească împărăției cei cerești, cum zice și rândureaoa cea cu cuvințéle dulci, Zlatoust:

„Când vor sta toți sfinții de-a dreapta lui Dumnezeu și să vor veseli și să vor încorona și vor împărți slava lui Dumnezeu, iară eu singur voiu fi osândit întru întunerecul cel osebit și în focul cel nestinsu, carele iaste gătit diavolului și îngerilor lui. O, vai de noi, suflete, vai de noi! Décii atuncea ce vom mai face? Când vei vedea pre toți sfinții și pre toți drepții întru împărățiia ceriului și în slavă mare, iar tu ticăloase vei fi tras făr’ de milă în munca cea de véci. Atuncea te vei lovi cu palmele preste obraz și cu lacrăme de amărăciune vei zice: „Spăséște-te, despuitoare stăpână și pururea fecioară Marie, născătoarea lui Dumnezeu, sprijinitoarea și ajutătoarea tuturor creștinilor! Spăséște-te, cinstită și de viață făcătoare cruce, cu carea s-au dat viața a toată lumea! Spăsiți-vă, toate puterile cerești, îngerii și mai marii îngerilor! Spăséște-te și tu, cinstite proroace și botezătoriul lui Hristos! Spăsiți-vă, apostolilor, prorocilor, mucenicilor și alți sfinți și di Dumnezeu purtători părinți toți! Spăséște-te și tu, frumosule raiu, den carele eu, ticălosul, vai de mine, fuiu încuiat den afară și pre dreptul fuiu judecat gheenii, că judecata lui Dumnezeu iaste dreaptă. Ci și eu, încă după cum nu mi-am gătit lucrurile, așa m-am și judecat și am luat și plată“.

Ca acéstea cuvinte și altele multe vei zice atuncea și tot în zadar vor fi, și nici de-o folosință nu-ți vor fi. Ci, o, suflete, mai nainte de acel ceas înfricoșat, te întoarce cătră Dumnezeu și zi: „Doamne, Dumnezeul mieu, întoarce cătră pocăință, păstoriule cel bun, pre cela ce am pierdut ceasul acela și nu mă lăsa să pieiu până în sfârșit, ce-mi dă vréme de pocăință și mă miluiaște după mila ta cea mare, că tu singur ești unul îndurătoriu și mult milostiv, si ție trimitem în sus slavă, cu făr’ de începutulu-ți tată și cu preasfântul și bunul și făcătoriul de viiață duh, acum și pururea și în vecii vecilor, amin“.