II. Învățătură a acelui Neagoe voevod cătră fiiu-său Theodosie și cătră alți domni, cătră toți. Așijderea cătră patriiarși, cătră vlădici, cătră episcopi, cătră boiari și cătră egumeni, cătră bogați și cătră cei săraci. Spunere și încredințare pentru frica și dragostea lui Dumnezeu. Slovo 5 ³

Zice dumneziiasca Scriptură: „Dă pricină înțeleptului și mai înțeleptu va fi; învață-l și să va alătura să asculte“. Dreptu acéia, și eu mă nevoiiu iarăși cătră dragostea domniilor voastre, să vă aduc aminte și să ne înnoim omul cel dinnăuntru. Și acum îndrăznescu a vă scrie pentru că nu mă poci sătura de dragostea și de dulceața voastră. Ce însă și domniilor voastre să nu vă fie cu greu, tuturor câți sunteți unșii lui Dumnezeu și împărați creștinești și domni, pre carele va alége Dumnezeu și va da în mâna lui să păzească turma cea împărătească a lui Hristos, sau dumnezieștilor părinți și patriarși ai lumii și mitropoliții, carii suntu păstori și arătători de lége, sau egumenilor și duhovnicilor, carii sunt pen mănăstiri și pren lavre. Aceștea sunt următori lui Hristos și păstori turmei lui, cărora le-au dat Dumnezeu după cât le-a fostu putérea. Și câți suntu puși de împărați și de domni să fie biruitori pre suptu biruința lor, măcar de ar fi neguțători, măcar plugari, măcar bogați, măcar săraci, toți să cheamă stăpâni caselor lor.

Pentru acéia, împărații și domnii cu multă frică și cu mult cutremur vor să dea seamă înaintea lui Hristos Dumnezeu pentru lucrurile ce au făcut în vrémea împărățiilor lor și a domniilor lor, în ce chip au slujit lui. Așijderea vor să dea seamă cei bogați, cum ș-au dat și ș-au împărțit avuțiile pre dreptate și făr’ de fățărnicie. Iar patriarșii și mitropoliții și episcopii vor să dea seamă înaintea lui Dumnezeu de bisérici și de turma lui Hristos, care sunt date pre mâinele lor și cum vor fi mărturisit și vor fi vestit făr' de rușine numele lui Dumnezeu. Așijderea și egumenii și duhovnicii și cărturarii vor să fie întrebați înaintea Domnului Dumnezeu de grija lumii aceștiia și bogații și săracii toți vor să dea seamă de faptele lor la îndreptarea lui Dumnezeu, unde și îngerii cei fără de păcate și nevinovați încă vor sta cu frică și să vor cutremura. Deci ia luați aminte, fraților, și socotiți, dascalilor, și vedeți ce tocmeală ne-au dat noao Dumnezeu într-această lume înșălătoare și apoi iaste fără nici un temeiu, ce numai ce ne iaste ispitire, ca să vază cum ne vom nevoi și ne vom osteni să păzim turma lui.

Că și pre mine încă m-au ales Dumnezeu cu socoteala milii sale și m-au pus păstor turmei sale, iar eu fuiu făr’ de pricépere și slab și-mi dedi trupul tot spre léne și spre odihnă și spre trufie și nu putuiu pricépe că acest dar și cinste ce mi le déde acum într-această viață scurtă și trecătoare, el mi le-au dat într-o ispită, ca să mă vază ce păstoriu voi fi și cum voiu paște turma lui. Iar eu nu cunoscui cărările Domnului, ce mi să lunecă firea în beții și în ospéțe și în lăcomii și într-alte lucruri, carele nu mi să cădea, nici să cuviniia, nici Dumnezeu nu le iubéște. Pentru acéia, rămaș de turma lui, însă tot mă rog despuitoriului și stăpânului mieu, Iisus Hristos, zicând: „Doamne, Dumnezeul mieu, nu mă dăzlupi, nici mă lepăda de la luminata fața ta!“.

Iată, că vă aduc aminte, fraților și următorii lui Hristos și păstorii turmei lui, să nu vă zmințiți întru leneviia voastră, nici să să îngreuiaze inimile voastre cu mâncări multe și cu beții, ca mine, ce neîncetat faceți voia lui Dumnezeu și iubiți dreptatea lui, cum zice prorocul: „Împărți și déde săracilor. Dreptatea lui trăiaște în vecii vecilor“. Deci și voi să vă chemați priiatenii lui Dumnezeu și moșténi împărății lui cei cerești. Iar de să va da cineva pre sine în odihna trupului și-și va umplea voia inimii sale cu mânie, cu nebăgare de seamă, cu negrijă, cu nefrica lui Dumnezeu, unul ca acela nu va întra întru bucuriia Domnului său, unde au gătit drepților și celor ce-l iubescu. Și pentru mândriia și trufiia veacului acestuia nu să va număra cu oamenii, nici cu domnii, ci ca un dobitoc să va chema. Că cela ce va să să facă soț veacului acestuia și iubéște lipsa sufletului în ospéțe și în beții, acela să va tréce cu veacul acesta și ca umbra să va duce, și slava lui ca fumul va peri. Iară cel ce să va împreuna bunătăților dumneziești, acela va lua viața și traiul cel vecinic și netrecătoriu. Că rădăcina bunătăților iasti dulceața lui Dumnezeu.

Că mulți împărați și domni zic că „cu nevoe să țin împărățiile și domniile, pentru acéia nu putem sta să ne rugăm și să ne postim și să ne ținem în curăție, nici putem mérge la bisérică, că avem multe griji de împărății și de domnii, de soli și de judecăți și alte lucruri multe avem, ale împărățiilor și ale domnilor, să le umplem. Și milostenie încă am fi făcut și am fi dat celor ce venea și cerea pentru numele lui Dumnezeu; ci tot pentru acéle valuri noi nu putem să-i miluim, și mulți săraci și mișei zac goli și urgisiți prin gunoae. Și de multe răutăți și nevoi ce le sunt asupră, ei nu pot să vie la noi să-i miluim, iară noi încă nu putem să le trimitem milă“. Dar pentru ce? Pentru ce nu avem dragoste cătră Dumnezeu, ci gândim tot céle deșarte! Și zicem că avuțiia noastră, multe lucruri de-ale împăraților și de-ale domniilor noastre vom să le tocmim și să strângem încă și mai multă avére, că ne va trebui odată!

Mulți patriarși și mitropoliți zic că: „Nevoe ne iaste a păzi céle dumneziești și să mărturisim numele Domnului; și nu putem să ne postim, nici să ne rugăm, nici să stăm în bisérică toată noaptea în bdenii, că avem multe lucruri lumești și judecăți. Și am face și milostenii, ci ne témem; că avem să umplem multe lucruri cu avuțiia noastră, și nu știm dar de ne vor scoate din patrierșii și din vlădiciile noastre. De-acéia ne silim și ne grijim să strângem avuție multă, să ne fie la vréme de lipsă și să avem din dăstul de unde mânca și de unde bea“.

Mulți egumeni și duhovnici și cărturari zic: „Greu ne iaste traiul călugărescu și suntem însărcinați, și cu multă nevoință ținem credința creștinească, și nu putem să ne postim și să stăm pururea pre rugă și să lăcuim pren pustii și pren peștere. Și milostenie încă ar trebui să facem, ce noi suntem niște oameni săraci și nu avem venit nici de o parte, ci numai de-abiia ne ajunge pre sărăciia noastră. Deacii ne va ajunge vréme de bătrânéțe, ci ce vom agonisi acum, vom să ținem să ne fie la bătrânețele și la slăbiciunea noastră?.

Mulți din boiari și din bogați zic, și din slujitori și din neguțători: „Cu nevoe iaste a ne ruga lui Dumnezeu și a umplea voia lui, că suntem datori să cercăm și să facem toate céle pământești. Și milostenie încă am fi făcut, ci ni témem ca nu cumva să ni să ia boeriile, deacii să rămânem săraci, sau să va mâniia Domnul nostru pre noi, ci ne va prăda, sau vom pribegi într-alte țări și nu vom avea ce cheltui ci vom rămânea săraci“.

Mulți săraci zic: „Noi de-abiia câștigăm cât mâncăm noi, dar milostenie de unde vom să dăm?“

Așijderea și noi, fraților, toți zicem așa. Dar pentru ce zicem așa? Pentru că nu avem dragoste cătră Domnul nostru Iisus Hristos. Că și împărat, și domn, și patriarh, și mitropolit, și egumen, și duhovnic, și județ, și bogat, și sărac, câți ne aflăm, de nu iubim pre Dumnezeu, noi toți zicem așa: că ne iaste voia să strângem avuție multă, să ne fie când ne va trebui. Și nu iubim pre Dumnezeu cu toată inima, ci iubim avuțiia și n-avem dragoste cătră Hristos. Că de am fi iubit pre Dumnezeu cu toată inima, cum iubim avuțiia, sau cum și el însuși ne-au iubit pre noi; ci nu iubim pre Dumnezeul nostru cu toată inima noastră, ci iubim obicéiurile și năravurile noastre céle réle. Deci, câți iubescu obicéiurile și năravurile lor, acéia nu să cheamă robi lui Hristos ci să cheamă robi năravurilor lor. Că toate oiceiurile și năravurile omului suntu spre folosul și ajutoriul păcatelor și a face păcatul iaste un lucru cu dulceață și cu veselie, iar a-l curăți iaste cu nevoință și userdie multă. Cum făcu și David, că numai într-o noapte greși, iar apoi în toate nopțile își uda așternutul cu lacrămile sale, cum zice și la Evanghelie: „Cel ce face păcat, acela iaste rob păcatului“. Dar pentru ce? Pentru că răbdarea tineréțélor, mare bucurie și veselie iaste bătrânéțelor, iară nerăbdarea tineréțélor și umplerea voilor iaste multă scârbă și întristăciune bătrânețelor. Și căutați, fraților, de vedeți cum zice și sfântul Ioan Zlatoust pentru această lume deșartă și de nimica, că zice așa: „Că toată lumea aceasta stă înaintea lui Dumnezeu, ca cum stă o picătură de ploae în strașina unii case“. Deci, amar ție, o, ticăloase oame! Dar deaca vréme ce stă toată lumea înaintea lui Dumnezeu, ca o picătură de ploaie în strașina casei, dar de un om singur, ce să va alége înaintea lui? Iar Sfânta Scriptură cum zice? Iar noi nici într-un chip nu vom să ne aducem aminte de acéstea, ci tot ne nevoim și muncim să strângem avuție multă. Pentr-acéia cel ce strânge avuție foarte multă, acela nu să cheamă creștin, ci să cheamă hrisolatac, adecă slujitor aurului. Și când socotim și zicem că la vrémea de nevoia noastră ne va fi avuțiia de folos, dar ce folos vom dobândi și vom avea de la avuțiia cea multă, când să va dăspărți sufletul de trup, ca cum să desparte un priiaten de alt priiaten și lasă toate: pre tată-său și pre mumă-sa, frații și surorile, feciorii și fétele și alte rudenii toate? Și toată averea câtă au câștigat cu minte nesocotită și neînțeleaptă și o au ținut cu multă scumpete și-o lasă și acéia, cum zice prorocul: „Strânge și nu știe cui strânge“. Acélea toate le lasă sufletul. Și încă nu numai atâta ce lasă, ci încă lasă tocma și ce au avut mai iubit și mai drag: lăcașul lui, adecă trupul. Deacii, de acolea să duce în sus, cătră vămile céle înfricoșate, unde suntu oamenii cei nevăzuți. Și nu ne vom cunoaște cu dânșii și acolo vor fi cumpenele céle drepte și nefățarnice. Deacii, când să va întoarce de la vămile céle înfricoșate și va fi tras făr’ de milă, ca să nu mai vază deacii fața lui Dumnezeu cea luminată și bună, ce grijă mai mare și nevoie mai rea și mai cumplită va fi atuncea, carea noi nu o am gândit, nici o am cugetat? Dar unde ne vom afla atuncea, cându vom rămânea săraci și lipsiți de fața lui Hristos și să nu mai vedem niciodată lumina lui? Atunce va fi jale și frică mare și nici de un folos nu ne va fi. Deci, fraților, dar căci vom plânge atunce toate neamurile și vom zice așa: pentru acéia vom plânge, că n-am avut dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre și nu ne-am adus aminte că vom să ne dăspărțim de fața cea bună și luminată a Domnului nostru Iisus Hristos și n-au dorit inima noastră să vază pre Dumnezeu și să să îndulcească de dânsul.

Că de am fi avut dragoste cătră Dumnezeu, noi ne-am fi adus aminte de dăspărțirea noastră de cătră dânsul, și de răspunsul și seama ce vom să dăm atunce, și cătră cine vom alerga. Și n-am fi plânsu atâta; ci ne-am fi rugat cu ușurare și am fi zis: „O, despuitoare, stăpâne, împărate atotțiitoriule, înduratule și de oameni iubitoriule Doamne! Dar dărui-ne-vei noao să vedem fața ta cea bună, și să ne îndulcim noi, robii tăi, de dânsa, au fi-vom lipsiți de ia? Că toți sfinții tăi îngeri și mai marii îngerilor de la tine s-au luminat și cu hrana cea cerească de la tine se-au îdulcit și se-au înfrumsițat; și preacuvioșii tăi se-au bucurat cu drepții, și sfinții mucenici s-au încorunat; și împărații cu domnii și patriarșii cu mitropoliții, nebăgând în seamă lucrurile pământești, au urmat ție. Pentru acéia s-au chemat priiatenii tăi. Și egumenii cu duhovnicii și cu cărturarii lăcuindu prin pustii și prin peștere strimte, cu fieri réle și cumplite, pentru acéia au dobândit viața cea de véci. Așijderea bogații și săracii necruțându-și trupurile lor, ce cu nevoință și cu dragoste au stătut în picioare și s-au rugat ție, dreptu acéia le zicem că suntu îngăduitorii tăi. Pentru căci? Pentru că nici de un lucru de ale lumii nu s-au grijit, nici s-au nevoit, ce numai pre tine te-au iubit și de la tine s-au luminat“.

Pentru acéia, dascalilor și fraților, socotiți și luați aminte de vedeți: mai bine ne iaste să slujim totdeauna dușmanului nostru diavolului cu grijile lumești, au mai bine iaste să slujim și să urmăm cu trai bun și cu viață curată priiatenilor noștri, carii au fostu mai denainte de noi? Ce iani să plângem aici puținel și acolo să ne veselim mult în véci cu Domnul nostru Iisus Hristos și să nu fim niciodată dăspărțiți de fața dumneziirii lui. Că iată acei împărați și domni, patriiarși și vlădici, egumeni și duhovnici, bogați și săraci, carii fură ziși mai sus, cum nu băgară în seamă măriile și cinstile pământești. Pentru acéia au văzut și fața cea luminată și dulce a Domnului nostru Iisus Hristos. Iar noi n-avem dragoste cătră dânsul: dar pentru căci zic împărații și domnii că iaste lucru greu și cu nevoe a ținea împărățiile și domniile; patriarșii și vlădicii zic că iaste nevoe a păzi patriersiile și vlădiciile; egumenii și duhovnicii zic că cu mare nevoință ținem cinul călugărescu.

Și mulți den oameni își duc firile și cugetele de și le întind în multe părți: unii laudă curățiia, alții laudă postul și oprirea, iar unii milosteniia și smereniia, iar alții laudă răbdarea și ascultarea. Pentr-acéia știm și noi că acélea sunt toate bune. Însă acéste bunătăți, toate, de unde vin? Vin de la Domnul nostru Iisus Hristos. Căci că cel ce are minte curată, care iaste temeliia și urzeala tuturor lucrurilor celor bune, nu caută numai spre curăție și spre post, spre rugăciuni, spre oprire și spre smerenie, sau să-și întinză mintea și gândurile spre multe lucruri și în multe chipuri. Ce lasă acéstea toate, și-și rădică mintea și gândul în sus, și să îmbracă în dragostea lui Hristos ca într-o za. Și acela nu să grijaște de împărăție, nici de domnie, nici de patrierșie, nici de vlădiciie, nici de egumenie, nici de nici un lucru câte sunt pământești, de care ne grijim și ne nevoim noi, ce numai ce iubescu pre Domnul Dumnezeu, cu tot sufletul. Că mare lucru iaste a iubi omul pre Dumnezeu cu tot sufletul; căci că și singur Domnul nostru Iisus Hristos, cându întrebă pre iubitul mai marele ucenicilor săi, pre Petru apostol, nu-l întrebă nici de rugăciune, nici de postu, nici de oprire, nici de smerenie, nici de răbdare, nici de curăție, nici de milostenie, ce numai ce-i zise: „Petre, dar iubești-mă?“ Iar el răspunse și zise: „Adevărat, Doamne, tu știi toate. Tu știi că te iubescu“. Că știu Hristos, că de-l va iubi cu toată inima, decii toate bunătățile să vor pogărî pre dânsul: și postul, și rugăciunea, și curățiia, și ascultarea, și răbdarea.

Drept acéia și noi, deaca vom iubi pre Dumnezeu cu tot sufletul, mila lui Hristos să va pogorî pre noi, de la dreapta lui cea biruitoare, și postul, și ruga, și curățiia, și oprirea, și smereniia, și milosteniia, și răbdarea, și ascultarea. Că toate bunătățile în mâinile lui suntu. Pentr-acéia să nu ne întindem, nici să ne răsfirăm cugetele noastre prentr-alte părți, ci numai să le urcăm la îndurătoriul Dumnezeu, de la carele vine toată mila, ca să împărățim cu dânsul, în vecii vécilor amin.